Ultimele 16 zile ale lui Geoană în PSD
Preşedintele Senatului este pe cale să-şi încheie cariera în rândul social-democraţilor. Ca o premieră, el ar putea fi primul şef de partid exclus din formaţiunea pe care a condus-o timp...
Victor Viorel Ponta, politician român, născut la 20 septembrie 1972.
Ultima funcție: prim-ministru (7 mai 2012 – 22 iunie 2015; 9 – 29 iulie 2015; 10 august 2015 – 5 noiembrie 2015).
A mai fost membru al Guvernului ca ministru al Relației cu Parlamentul sau șef al Corpului de Control.
A fost președinte al PSD, acum este președintele Pro România.
Preşedintele Senatului este pe cale să-şi încheie cariera în rândul social-democraţilor. Ca o premieră, el ar putea fi primul şef de partid exclus din formaţiunea pe care a condus-o timp...
Deşi titlul ar putea să sugereze asta, nu intenţionez astăzi să vorbesc despre Ponta sau Geoană, chiar dacă e subiectul zilei. Pe scurt, ce se întâmplă în aceste zile în...
Sunt sigur că Victor Ponta nu l-a citit pe Witold Gombrowicz, unul din scriitorii fascinaţi de imaturitate. Şi chiar dacă l-ar fi citit, tot nu cred c-ar fi înţeles nimic...
Pe înregistrare apare, la început, Sorin Ovidiu Vântu. Pare relaxat şi susţine că se simte bine pentru că stă în şampanie franţuzească. Intră în scenă şi Victor Ponta care afirmă...
Oricum am lua-o (şi o luăm, trebuie să mărturisim, cu bucurie în inimi), situaţia actuală din cel mai mare partid din Opoziţie, PSD, este începutul sfârşitului pentru visul stângii de...
Candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale devine nesigură cât timp deciziile lui Ponta sunt contestate în PSD. Intervenţia lui Adrian Năstase şi a lui Ion Ilescu n-ar trebui să-i dea...
Criza subiectelor importante nu-i afectează doar pe politicieni. Ea le creează probleme şi jurnaliştilor. Adevărul e că în scumpa noastră patrie nu se întâmplă nimic ieşit din comun. În România,...
Mi-a plăcut foarte mult Crin Antonescu, odată. Un om cult, un orator, poate cel mai interesant din ultimii ani. M-a impresionat drama pe care a trăit-o. Am apreciat faptul că...
Adversar al referendumului la noi acasă, liderul PSD, Victor Ponta a devenit partizanul plebiscitului din Grecia. Socialistul Georgios Papandreou l-a lăsat însă în offsaid pe omologul său român. Premierul Greciei,...
Scandalul de la canonizarea Mitropolitului Andrei Şaguna mi-a produs un gust amar. O sărbătoare măreaţă s-a transformat într-o bălăcăreală politicianistă. Spun măreaţă pentru că Şaguna a apărat românismul în Transilvania....
ANALIZĂ EVZ. În timp ce Victor Ponta, prin războiul cu Geoană, simte nevoia să demonstreze că el este şeful în PSD, Ion Iliescu este mânat doar de dorinţa de răzbunare...
Aud de la un cunoscut din PSD că de Halloween, noaptea în care americanu' de rând îşi ia vecinii la speriat, Victor Ponta şi-ar fi dorit să bată la uşa...
Nervozitatea din ultima vreme a lui Crin Antonescu are, cred, drept cauză teama acestuia că va fi trădat de PSD în 2014, anul de graţie în care social- democraţii ar...
Puţini am fost, mulţi am rămas! exclamă probabil la ora asta uimiţi cele vreo două duzini de monarhişti autentici din România, care până mai ieri ar fi încăput toţi în...
Consiliul Naţional al PSD de la sfârşitul săptămânii a oficializat existenţa a doi poli de putere în partid. Primul este condus de Victor Ponta, al doilea este dominat de cuplul...
Îmi propusesem să-i ignor pe cei doi gălăgioşi oameni de televiziune care se visează stăpânii Românei, Ponta şi Antonescu. De luni bune, uslaşii bat apa în piuă, reciclează aceleaşi vorbe...
Ponta şi Năstase au votat împotriva legii prin care se interzice cămătăria în România. Fără argumente juridice, cei doi lideri ai PSD au fost contra doar pentru că sunt în...
Senatorul PSD Miron Mitrea admite că relaţiile în interiorul USL nu sunt uşor de gestionat. Despre relaţia cu PC spune că este atipică, pentru că este un partid mult mai...
Am nimerit întâmplător, pe internet, peste înregistrarea unui fragment din emisiunea "În gura presei" în care Mircea Badea se uită fix în cameră şi strigă: "Tu puţi a prost! Tu...
A trecut şi vara, ni s-au mai scurs câteva luni din viaţă şi nimic nu s-a schimbat în România. Aceeaşi hărmălaie fără sens, aceeaşi ură de sine, aceeaşi lene şi...