Părintele Stăniloae și Securitatea
Pentru că a trecut incredibil de repede Săptămâna Luminată, nu vreau încă să-mi amărăsc sufletul cu chestuiunile politice cotidiene, pentru e timp tot anul, Slavă Domnului. Mai zăbovesc, măcar odată,...
Termenul securitate poate avea două sensuri principale, în articole, unul care viezează siguranța unor bunuri, persoane sau țări, celălalt care vizează Direcția Securității Statului din perioada comunistă.
Pentru că a trecut incredibil de repede Săptămâna Luminată, nu vreau încă să-mi amărăsc sufletul cu chestuiunile politice cotidiene, pentru e timp tot anul, Slavă Domnului. Mai zăbovesc, măcar odată,...
Lucrările Congresului ALDE continuă astăzi la Palatul Parlamentului, unde se va alege noua conducere a partidului. Fostul președinte Emil Constantinescu a fost unul dintre invitații care au vorbit în deschidere,...
Pericol rusesc la Marea Neagră este unul real, mai ales prin prisma procesului de militarizare a Peninsulei Crimeea. Despre importanţa securităţii în această regiune, ambasadorul României la Washington, George Cristian...
Cetățenii care denunță presupuși spioni vor avea parte, din partea autorităţilor de la Beijing, de recompense care variază între 1.500 şi 73.000 de dolari, potrivit Reuters. Biroul Național de Securitate...
Mugur Iăarescu a refuzat să raspundă întrebărilor legate de colaborarea lui personală cu securitatea. Instituţiile abilitate ar trebui să răspundă. „Sa raspunda institutiile care sunt abilitate. Avem legi, raspundem conform...
Explozia de la Sankt-Petersburg care s-a soldat cu moartea a cel puțin zece persoane a determinat autoritățile franceze să sporească securitatea transportului public din Paris , a informat Ministerul de...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia sărbătoririi în România a Zilei NATO. El a afirmat că ţara noastră îşi va respecta angajamentele pe care şi le-a...
Un proiect de lege prin care toate companiile de transport aerian ce efectuează zboruri din sau spre România vor fi obligate să transmită datele personale ale tuturor pasagerilor, a fost...
Ultima şedinţă a CSAT condus de Klaus Iohannis scoate la iveală un fapt şocant: SRI conduce o structură de securitate care funcţionează ilegal. Practic, România nu are, nici până la...
Raed Arafat, Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a fost urmărit, timp de doi ani, de Securitate. Informația a ieșit la iveală ca urmare a unei adeverinţe de necolaborare...
Imediat după sângeroasele evenimente interetnice, dintre românii și ungurii din Tărgu Mureș, s-a născut actualul Serviciu Român de Informații. În fapt, un avorton al defunctei Securități, care la rându-i luase...
Plenul Parlamentului European a adoptat, astăzi, raportul privind priorităţile politice ale Parlamentului European pentru bugetul UE pe 2018. Marţi seară, proiectul de rezoluţie referitoare la priorităţile privind bugetul UE pe...
Începând cu ora 11:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa CSAT, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat de presă. Subiectele incluse pe ordinea de zi sunt: Stadiul...
Surse din fosta Direcţie de Informaţii Externe (DIE) a Securităţii susţin că guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu (67 de ani), ar fi fost „ofiţer deplin conspirat” în cadrul...
Senatorul liberal de Timiş Alina Gorghiu a declarat vineri că dacă se vor adeveri suspiciunile apărute în spaţiul public privind o eventuală colaborare cu fosta Securitate a guvernatorului BNR, Mugur...
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat astăzi că Legea prevenţiei va fi supusă dezbaterii publice în zilele următoare şi că aceasta asigură dezvoltarea economică. "În perioada imediat următoare, însemnând zile, vom...
Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, negociator-şef al PE pentru bugetul Uniunii Europene pe anul viitor a prezentat vineri, într-o conferință de presă, care sunt prioritățile bugetului propuse de el. „Propunerea mea...
Guvernul suedez a decis să reintroducă armata obligatorie, o măsură susținută de parlamentari. Decizia înseamnă că 4.000 de bărbați și femei vor fi chemați să facă pregătire militară obligatorie de...
„Nici Securitatea nu și-a permis așa ceva”, spune președintele UDMR Kelemen Hunor despre acțiunile DNA. Procurorii care instrumentează cazul înființării Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș au recurs la „metode securiste”...
Potrivit serviciilor secrete din Coreea de Sud, Kim Jong Un a executat cinci oficiali din Securitate pentru că ar fi falsificat mai multe rapoarte. Informațiile au ieșit la iveală în...