SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

De ce un om al lui TRUMP a provocat ALERTĂ maximă într-un oraș din ITALIA

De ce un om al lui TRUMP a provocat ALERTĂ maximă într-un oraș din ITALIA

Oraşul din Italia Lucca, din regiunea Toscana, găzduieşte pentru două zile reuniunea miniştrilor de externe din Grupul G7 al naţiunilor puternic industrializate, la care participă şi secretarul american de stat...

Pregătiri de RĂZBOI? America lui Trump ACTIVEAZĂ 150.000 de REZERVIŞTI !!!

Pregătiri de RĂZBOI? America lui Trump ACTIVEAZĂ 150.000 de REZERVIŞTI !!!

Stă să înceapă un război adevărat? În ce se bagă Trump? Semnalele care sosesc în aceste ore sunt foarte alarmante. Armata americană în acest moment trimite către 150.000 de rezervişti...

ATACUL cu bombe chimice în Siria a fost PREMEDITAT. Planul DIABOLIC pus la cale de Donald Trump

ATACUL cu bombe chimice în Siria a fost PREMEDITAT. Planul DIABOLIC pus la cale de Donald Trump

După atacul cu rachete Tomahawk asupra bazei aeriene de la Shayrat, din Siria, zeci de copii și sute de sirieni și-au pierdut viața. Donald Trump și-a făcut jocul pentru a...

Suplimente alimentare, inutile, dar periculoase

Suplimente alimentare, inutile, dar periculoase

Patru din cele mai mari lanțuri comerciale din SUA au fost somate de FDA să retragă de pe piață pastile-minune de ginkgo biloba, ginseng, valeriană sau usturoi, care nu conțineau...

Eugen Mihăescu, pictor, grafician și scriitor: „Cuvântul cheie din România de azi este minciuna, care se sprijină pe denunțuri“ | Puterea cuvântului

Eugen Mihăescu, pictor, grafician și scriitor: „Cuvântul cheie din România de azi este minciuna, care se sprijină pe denunțuri“ | Puterea cuvântului

Un observator acerb al lumii, „acasă“ și aiurea, după cum îi place să se prezinte, academicianul Eugen Mihăescu mărturisește că faima și banii nu schimbă statul de emigrant. Viața în...

SUA acuză Moscova de complicitate la dezastrul sirian

SUA acuză Moscova de complicitate la dezastrul sirian

SUA și Marea Britanie acuză Rusia de complicitate la crimele comise în războiul din Siria. Acuzațiile vor fi transmise față-n față de către secretarul american de Externe omologului rus Secretarul...

SUA și Rusia în conflictul din Siria, în emisiunea lui Rareș Bogdan. Cât de pregătită e România pentru eventualitatea unui război?

SUA și Rusia în conflictul din Siria, în emisiunea lui Rareș Bogdan. Cât de pregătită e România pentru eventualitatea unui război?

Ultimele evoluții ale politicii globale, prăbușirea Siriei, țară aflată în război civil de șase ani, dar și cât de pregătită ar fi România în caz de război - sunt temele...

Gabriela Firea a anunţat că va pune o nouă statuie în Capitală

Gabriela Firea a anunţat că va pune o nouă statuie în Capitală

Edilul-şef al Capitalei, Gabriela Firea, intenţionează realizarea şi amplasarea într-o zona centrală a Capitalei a statuii lui Ronald Reagan, preşedintele american care o avut o contribuţie importantă la căderea comunismului....

SUA AMENINȚĂ Coreea de Nord. Un PORTAVION cu flota sa, trimis spre coastele Peninsulei Coreene

SUA AMENINȚĂ Coreea de Nord. Un PORTAVION cu flota sa, trimis spre coastele Peninsulei Coreene

Un portavion al Statelor Unite şi flota sa de însoțire a pornit, sâmbătă, către Peninsula Coreeană, a confirmat purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar american din Pacific, care a menţionat...

Armata SUA, pregătită ORICÂND pentru NOI ATACURI în Siria

Armata SUA, pregătită ORICÂND pentru NOI ATACURI în Siria

Armata Statelor Unite este pregătită oricând pentru noi lovituri în Siria, pentru a descuraja regimul Assad de a mai lansa atacuri cu arme interzise. Amiralul US Navy, Michelle Howard, a declarat...

Boris Johnson își ANULEAZĂ vizita în Rusia

Boris Johnson își ANULEAZĂ vizita în Rusia

Ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a anunţat sâmbătă că îşi anulează vizita în Rusia, prevăzută pentru 10 aprilie. Decizia lui Johnson vine ca urmare a „evoluţiilor din...

APARIŢIE ŞOCANTĂ la graniţa României. Patru migranţi din Cuba au trecut ILEGAL FRONTIERA ca să ajungă în America

APARIŢIE ŞOCANTĂ la graniţa României. Patru migranţi din Cuba au trecut ILEGAL FRONTIERA ca să ajungă în America

Apariţie şocantă la graniţa României: patru fugari din Cuba au vrut să treacă graniţa în România pentru a ajunge tocmai în America. Poliţiştii de frontieră şi jandarmii au oprit, la...

Americanii construiesc un oraș de un miliard de dolari în care nu va locui nimeni

Americanii construiesc un oraș de un miliard de dolari în care nu va locui nimeni

Undeva în deşertul american, între New Mexico şi graniţa dintre SUA şi Mexic, se va ridica un nou oraş. În noua citadelă nu va locui nimeni însă, pentru că ea...

Studiu: Bogații trăiesc cu 15 ani mai mult decât săracii

Studiu: Bogații trăiesc cu 15 ani mai mult decât săracii

Speranța de viată în SUA este influențată de statutul financiar al unei persoane și locul de reședință, potrivit unui studiu publicat publicat în revista "Journal of the American Medical Association"....

Siria. Încă un ATAC asupra orașului unde au fost MĂCELĂRIȚI 80 de oameni

Siria. Încă un ATAC asupra orașului unde au fost MĂCELĂRIȚI 80 de oameni

Siria. Avioane de război încă neidentificate au lovit, din nou, orașul Khan Sheikhoun, cel în care marți au fost uciși cu arme chimice 31 de copii. Informația a fost transmisă...

Va urma o NOUĂ LOVITURĂ a SUA contra Siriei? Baza aeriană lovită joi noapte, din nou OPERAȚIONALĂ - surse

Va urma o NOUĂ LOVITURĂ a SUA contra Siriei? Baza aeriană lovită joi noapte, din nou OPERAȚIONALĂ - surse

Baza aeriană de la Shayrat, lovită joi noaptea de rachetele americane, ar fi din nou operațională, potrivit unor observatori pentru drepturile omului din Siria. Mai multe avioane de luptă ar...

Dragnea: „Dacă se confirmă atacul chimic din Siria, reacţia militară a SUA este perfect justificată”

Dragnea: „Dacă se confirmă atacul chimic din Siria, reacţia militară a SUA este perfect justificată”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă că dacă datele confirmă atacul chimic din Siria, din localitatea Khan Shaykhun, în urma căruia au murit 'în chinuri oribile' mai mulţi...

IPOTEZĂ ȘOCANTĂ lansată de un ANALIST MILITAR! Ce țară ar urma să fie atacată de Statele Unite ale Americii

IPOTEZĂ ȘOCANTĂ lansată de un ANALIST MILITAR! Ce țară ar urma să fie atacată de Statele Unite ale Americii

Intervenţia militară a SUA în Siria reprezintă doar începutul unor serii de operațiuni ce vor scutura Orientul Mijlociu Intervenţia militară unilaterală a Statelor Unite s-a realizat la sugestia Israelului şi...

SUA anchetează IMPLICAREA sau COMPLICITATEA Rusiei în atacul chimic de marți, din Siria

SUA anchetează IMPLICAREA sau COMPLICITATEA Rusiei în atacul chimic de marți, din Siria

Statele Unite investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacul cu arme chimice comis în Siria marți, contra orașului Khan Sheikhoun, în urma căruia și-au pierdut viața peste 80 de...

SUA și RUSIA, la UN PAS de o CONFRUNTARE MILITARĂ

SUA și RUSIA, la UN PAS de o CONFRUNTARE MILITARĂ

Premierul Rusiei, Dimitri Medvedev, spune că țara sa și SUA au fost la un pas de o confruntare militară, prin atacul american asupra Siriei. Medvedev, un personaj aflat în umbra...