SUA

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa 3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific, respectiv în Caraibe.

La o suprafață totală de peste 9,83 milioane km2 (sau circa 3,79 milioane mile pătrate), dintre care circa 85% reprezintă teritoriul Statelor Unite continentale (în engleză Contiguous United States sau adesea "The Lower 48"), suprafața Statelor Unite este de aproximativ 40 de ori mai mare decât suprafața României, ele fiind a treia țară ca mărime din lume (după Rusia și Canada). Partea sa continentală măsoară peste 5.000 de kilometri de la Oceanul Atlantic (la est) până la Oceanul Pacific (la vest) și peste 2.000 de kilometri de la granița canadiană (la nord) până la cea mexicană (la sud).

Cu o populație de peste 312 milioane de persoane, conform recensământului din anul 2010, Statele Unite mai sunt și a treia țară a lumii, luată după populație. Statele Unite sunt, în același timp, și una dintre țările lumii cele mai diverse din punct de vedere etnic și cultural din lume, întrucât oameni din toate țările lumii au emigrat cândva sau continuă să emigreze în Uniune

O judecătoare numită de Biden anulează interdicția pentru transsexuali în armată

O judecătoare numită de Biden anulează interdicția pentru transsexuali în armată

O judecătoare federală numită de Joe Biden a suspendat decretul emis de Donald Trump, care interzicea soldaților transsexuali să servească în armată, invocând principii din „Declarația de Independență” a SUA....

Ucraina cumpără gaze naturale lichefiate din SUA

Ucraina cumpără gaze naturale lichefiate din SUA

Ucraina a cumpărat 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA, în cadrul unui acord între compania de stat Naftogaz şi firma poloneză Orlen, a...

Întâlnire decisivă SUA - Rusia pentru pacea din Ucraina, în Arabia Saudită

Întâlnire decisivă SUA - Rusia pentru pacea din Ucraina, în Arabia Saudită

Oficiali de rang înalt din SUA și Rusia se vor întâlni la Jeddah, Arabia Saudită, pe 23 martie, pentru negocieri privind încetarea focului în Ucraina. Emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steve...

SUA, nou atac contra teroriștilor Houthi din Yemen

SUA, nou atac contra teroriștilor Houthi din Yemen

Mai multe zone din Yemen, inclusiv provinciile Saada și Hodeidah, au fost ținta atacurilor aeriene ale SUA. Cel puțin zece raiduri, care au vizat teritoriile controlate de teroriștii Houthi, susținuți...

Discret, Trump recuperează Canalul Panama. Pas cu pas ...

Discret, Trump recuperează Canalul Panama. Pas cu pas ...

,,Noi nu l-am dat Chinei, dar China îl gestionează. Îl vom lua înapoi...’’, spunea noul președinte imediat după investitură, afirmație reluată și în celebrul ,,discurs lung’’ în fața Congresului. Primul...

Zelenski a blocat ancheta de corupție privindu-l pe Biden, iar Trump nu a uitat

Zelenski a blocat ancheta de corupție privindu-l pe Biden, iar Trump nu a uitat

Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Donald Trump, de la sfârșitul lunii februarie în Biroul Oval, a evidențiat pentru președintele Ucrainei importanța relației sale cu omologul american în contextul căutării unei...

Primul focar de gripă aviară H7N9. Este foarte periculoasă pentru oameni

Primul focar de gripă aviară H7N9. Este foarte periculoasă pentru oameni

Statele Unite au raportat primul focar de gripă aviară mortală H7N9 la o fermă de păsări, în timp ce țara continuă să se confrunte cu o altă tulpină de gripă...

Donald Trump, mesaj dur către Iran. Teheranul, amenințat cu represalii fără precedent

Donald Trump, mesaj dur către Iran. Teheranul, amenințat cu represalii fără precedent

Liderul de la Casa Albă, Donald Trump, a lansat un mesaj foarte dur către oficialii din Iran. Cărora le-a transmis că, de acum înainte, îi va considera responsabil pentru orice...

Trump, îndemnat să rupă relațiile cu România. Motivele unei cereri cu mari implicații

Trump, îndemnat să rupă relațiile cu România. Motivele unei cereri cu mari implicații

Două publicații din Statele Unite, The American Conservative și The National Interest, apropiate de cercurile influente ale Partidului Republican și ale mișcării MAGA, au cerut recent Administrației Trump să rupă...

Tornadele, incendiile și furtunile din SUA au provocat 40 de morți

Tornadele, incendiile și furtunile din SUA au provocat 40 de morți

Tornadele, incendiile și furtunile au provocat moartea a cel puțin 40 de oameni în zonele din centrul şi sudul Statelor Unite, potrivit autorităţilor locale. Tornadele, incendiile și furtunile au făcut...

SUA se retrag din grupul de anchetă privind invazia din Ucraina

SUA se retrag din grupul de anchetă privind invazia din Ucraina

SUA au anunțat că se retrag dintr-un grup internațional de anchetă care vizează investigarea responsabilității pentru invazia Ucrainei, un grup înființat sub auspiciile Agenției Uniunii Europene pentru Cooperare Judiciară în...

Trump, tot mai apropiat de familia lui Elon Musk

Trump, tot mai apropiat de familia lui Elon Musk

Donald Trump a fost surprins într-o nouă ipostază. Alături de fiul lui Elon Musk, președintele american a fost fotografiat mergând către aeronava Marine Force One. Imaginile au devenit virale. Imaginile cu Trump...

Iranul amenință SUA și promite să se răzbune. Tensiuni tot mai mari în Yemen

Iranul amenință SUA și promite să se răzbune. Tensiuni tot mai mari în Yemen

Gardienii Revoluției din Iran, cunoscuți drept forța ideologică a Republicii Islamice, au reacționat ferm la amenințările recente ale președintelui american Donald Trump. Gruparea a avertizat că Iranul va răspunde „adecvat,...

Războiul taxelor vamale. Americanii, dispuși să încheie noi acorduri comerciale

Războiul taxelor vamale. Americanii, dispuși să încheie noi acorduri comerciale

Marco Rubio a vorbit despre posibilitatea încheierii unor noi acorduri comerciale, după ce Trump a cerut majorarea tarifelor vamale. Potrivit secretarului de stat, administrația americană este deschisă unor discuții cu...

Administrația Trump, pe cale să elimine conducerea teroriștilor Houthi

Administrația Trump, pe cale să elimine conducerea teroriștilor Houthi

SUA au anunțat că au lansat un val „decisiv și puternic” de lovituri aeriene asupra teroriștilor Houthi, iar președintele Donald Trump a invocat atacurile acestora asupra navelor civile din Marea...

Probleme serioase pentru Harry și Meghan în America: Vor fi trimiși acasă?

Probleme serioase pentru Harry și Meghan în America: Vor fi trimiși acasă?

Probleme mari pentru prințul Harry. Dosarele de imigrare ale prințului Harry trebuie făcute publice până marțea aceasta, a decis un tribunal american. Judecătorul Carl Nichols a ordonat ca documentele referitoare...

Parada de Ziua Sfântului Patrick în Boston. Istoria unei tradiții

Parada de Ziua Sfântului Patrick în Boston. Istoria unei tradiții

Parada de duminică de Ziua Sfântului Patrick datează de la începutul secolului al XX-lea şi marchează atât Ziua Sfântului Patrick, cât şi Ziua Evacuării, care comemorează ziua din 1776 când...

Războiul taxelor SUA-Canada: Măsura surprinzătoare care lovește americanii

Războiul taxelor SUA-Canada: Măsura surprinzătoare care lovește americanii

Canada are un avantaj important în fața SUA, după ce Trump a început războiul taxelor vamale.  În contextul în care Statele Unite impun restricții asupra bunurilor canadiene, autoritățile din această...

Europarlamentar: NATO continuă, UE nu va avea o armată proprie

Europarlamentar: NATO continuă, UE nu va avea o armată proprie

Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler crede că „NATO va continua să existe”, chiar dacă ar putea suferi unele modificări și chiar dacă Statele Unite „se vor retrage parțial” din scena geopolitică...

JD Vance: TikTok ar putea avea un nou proprietar până în aprilie

JD Vance: TikTok ar putea avea un nou proprietar până în aprilie

Vicepreședintele JD Vance a declarat că are încredere că un acord privind vânzarea TikTok și menținerea funcționării aplicației în Statele Unite va fi, în mare parte, finalizat până la termenul-limită...