Iran: SUA pot pune capăt conflictului printr-un singur apel telefonic
- Emma Cristescu
- 21 iunie 2025, 08:51
Donald Trump. Sursa foto: dreamstime.comIran: SUA pot pune capăt conflictului printr-un singur apel. Un înalt oficial din administrația prezidențială iraniană a declarat vineri că o revenire la dialogul diplomatic cu Iranul este posibilă, însă necesită o condiție esențială: încetarea atacurilor militare ale Israelului asupra teritoriului iranian.
Majid Farahani a afirmat că administrația de la Washington ar putea „opri cu ușurință războiul” dacă ar transmite un semnal clar către Israel.
Iran: SUA pot pune capăt conflictului printr-un singur apel
„Iranul este deschis la dialog, fie el direct sau prin canale indirecte. Ceea ce contează este voința politică reală”, a spus Farahani. Potrivit acestuia, orice discuție de pace este imposibilă în contextul continuării operațiunilor militare israeliene.

Iran Israel/ Sursa foto Captură video
Oficialul iranian a reiterat poziția Teheranului privind programul nuclear, susținând că îmbogățirea uraniului va continua, dar a lăsat deschisă posibilitatea unor ajustări tehnice. „Poate că vom reduce nivelul de îmbogățire, dar nu vom opri complet această activitate”, a declarat el, subliniind că scopul programului este unul pașnic.
Declarațiile vin în contextul în care mai multe state europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, și-au înăsprit poziția cu privire la dosarul nuclear iranian. Parisul a transmis vineri, prin intermediul Ministerului de Externe, că susține o politică de „zero îmbogățire”, aliniindu-se astfel mai clar pozițiilor SUA și Israelului.
Tensiuni, dar și o fereastră diplomatică
Casa Albă ar fi deschis o perioadă de două săptămâni pentru evaluarea unei eventuale soluții diplomatice, înainte de a lua o decizie finală privind o posibilă intervenție militară. În acest timp, miniștrii de externe ai Iranului și ai mai multor state europene s-au întâlnit la Geneva, alături de șeful diplomației UE, într-o primă rundă de discuții față în față de la declanșarea tensiunilor actuale.

Casa Albă. Sursa foto: Arhiva EVZ
În interiorul administrației Trump, potrivit surselor CNN, ar exista opinii divergente cu privire la oportunitatea unei acțiuni armate împotriva Iranului.
„Toate opțiunile sunt pe masă în cazul unui conflict direct cu Statele Unite”, a avertizat Farahani. Proteste în Iran împotriva SUA și Israelului
Proteste de amploare în Israel
În paralel, în capitala iraniană au avut loc vineri ample proteste pro-guvernamentale, în care mii de persoane și-au exprimat furia față de Washington și Tel Aviv. Manifestanții au afișat steaguri iraniene, palestiniene și ale Hezbollah, iar steagurile americane și israeliene au fost incendiate în public.
În mijlocul mulțimii, au fost auzite lozinci precum „Moarte Americii, moarte Israelului”, sloganuri frecvent întâlnite la protestele oficiale organizate de regimul iranian. O femeie prezentă la demonstrație a declarat pentru CNN că amenințările președintelui Trump la adresa conducerii iraniene sunt „insultătoare”, adăugând că „pentru iranieni, moartea este mai dulce decât supunerea”.