PSD

Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.

Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.

Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.

Premierul l-a numit pe Constantin-Florin Mituleţu-Buică în funcţia de vicepreşedinte al AEP

Premierul l-a numit pe Constantin-Florin Mituleţu-Buică în funcţia de vicepreşedinte al AEP

Premierul Victor Ponta l-a numit, luni, pe Constantin-Florin Mituleţu-Buică în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, cu rang de secretar de stat, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial....

Mircea Geoană anunţă înfiinţarea Partidului Social Românesc (PSR)

Mircea Geoană anunţă înfiinţarea Partidului Social Românesc (PSR)

Senatorul Mircea Geoană a anunţat că în cadrul Biroului Naţional de Conducere al Noului Proiect Social Democrat s-a decis înfiinţarea unui nou partid de stânga, Partidul Social Românesc, ca răspuns...

ictor Ponta l-a primit pe ministrul de externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

ictor Ponta l-a primit pe ministrul de externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Premierul Victor Ponta l-a primit, luni, la Palatul Victoria, pe ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită oficială în România la invitaţia omologului român. "Primul-ministru...

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei şi-a reluat activitatea. Ioan Chelaru, noul preşedinte al comisiei

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei şi-a reluat activitatea. Ioan Chelaru, noul preşedinte al comisiei

Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei are un nou preşedinte. Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a fost ales, luni, în...

Victor Ponta: Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene a PNL

Victor Ponta: Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene a PNL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a criticat, luni, moţiunea pe fonduri europene depusă de liberali săptămâna trecută în Parlament. "Vreau să arătăm foarte clar demagogia moţiunii pe fonduri europene (n.r.- depusă...

Ponta: Demersul PNL-PDL de a constata acum că s-au întâmplat lucruri rele în ultmii ani poate face rău României

Ponta: Demersul PNL-PDL de a constata acum că s-au întâmplat lucruri rele în ultmii ani poate face rău României

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că de când PSD a preluat guvernarea, în 2012, de la PDL, gradul de absorbţie a crescut la 55%, fiind un efort comun cu...

Victor Ponta și Liviu Dragnea s-au „autodenunțat” în fața doamnelor

Victor Ponta și Liviu Dragnea s-au „autodenunțat” în fața doamnelor

Aproximativ 1.500 de femei din PSD s-au reunit, sâmbătă, la Romexpo, la un eveniment organizat cu prilejul Zilei Internaţioanle a Femeii.  La întrunire a fost prezent şi preşedintele PSD, Victor...

Sebastian Lăzăroiu, despre Codul electoral: Cred că se pregătește cea mai urâtă înșelătorie din ultimii 25 de ani

Sebastian Lăzăroiu, despre Codul electoral: Cred că se pregătește cea mai urâtă înșelătorie din ultimii 25 de ani

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a lansat un avertisment cu privire la modificările Codului electoral. Acesta susține că circumscripția diaspora va avea 7 parlamentari. „Cred că se pregătește cea mai...

Alina Gorghiu: Se va termina extrem de urât pentru PSD, dacă se va opune votului prin corespondență

Alina Gorghiu: Se va termina extrem de urât pentru PSD, dacă se va opune votului prin corespondență

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a criticat sâmbătă, la Tulcea, atitudinea PSD privind votul prin corespondență, susținând că, dacă aceasta se va menține, social-democrații vor fi sancționați. "Se va termina extrem...

Ponta, despre episodul "Fă, Doina!":  A fost de departe minciuna care m-a afectat cel mai tare

Ponta, despre episodul "Fă, Doina!": A fost de departe minciuna care m-a afectat cel mai tare

Premierul Victor Ponta a spus, sâmbătă, la o reuniune a femeilor social-democrate, că acuzaţiile care i s-au adus referitoare la faptul că i s-ar fi adresat cu ”Fă, Doina!” colegei...

Victor Ponta: Nu mă bucur când văd femei în cătuşe, chiar dacă sunt adversare politice

Victor Ponta: Nu mă bucur când văd femei în cătuşe, chiar dacă sunt adversare politice

Premierul Victor Ponta a participat, sâmbătă, la o reuniune a femeilor social-democrate, că nu se bucură niciodată când vede femei în cătuşe, chiar dacă sunt adversare politice sau au făcut...

Rovana Plumb: Voi candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD

Rovana Plumb: Voi candida la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD

Preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD, ministrul Rovana Plumb, şi-a anunţat sâmbătă candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat. Anunţul a fost făcut la evenimentul...

După 3 ani, „secretara lui Dragnea” nu a scăpat de etichetă

După 3 ani, „secretara lui Dragnea” nu a scăpat de etichetă

Cătălina Ștefănescu este cel mai tânăr parlamentar. La doar 24 de ani a ajuns deputat PSD de Teleorman cu sprijinul lui Liviu Dragnea Cătălina Ştefănescu a ales să fie o...

PERSONAJUL SĂPTĂMÂNII. Cum se distra Ion Iliescu la aniversările sale

PERSONAJUL SĂPTĂMÂNII. Cum se distra Ion Iliescu la aniversările sale

De profesie inginer hidrolog, fostul președinte nu a iubit doar puterea, ci și petrecerile. În timpul primului său mandat, limba română s-a îmbogățit cu un nou cuvânt: mineriadă. Cel mai...

Preşedintele a promulgat, vineri, mai multe legi. 8 mai devine oficial Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Preşedintele a promulgat, vineri, mai multe legi. 8 mai devine oficial Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, opt legi, printre care se numără şi decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi...

Daniel Savu (PSD), despre arestarea lui Bădescu: "Să fie oare vorba despre o dublă măsură în abordarea relaţiei dintre Primăria Ploieşti şi Clubul de fotbal Petrolul?"

Daniel Savu (PSD), despre arestarea lui Bădescu: "Să fie oare vorba despre o dublă măsură în abordarea relaţiei dintre Primăria Ploieşti şi Clubul de fotbal Petrolul?"

Senatorul PSD a comentat, pe blogul personal, modul în care a fost decisă arestarea primarului din Ploiești, Iulian Bădescu, pe baza unor declarații ale finanțatorului echipei Petrolul Ploiești, în condițiile...

Colonizarea Romaniei: Guvernul de largă concentrare antidemocratică Dr Petru Groza

Colonizarea Romaniei: Guvernul de largă concentrare antidemocratică Dr Petru Groza

Acum 60 de ani, la 6 martie 1945, era adus la putere, în pofida opoziţiei Regelui Mihai şi a partidelor democratice din România, prin voinţa lui Stalin şi cu forţa...

Alianța PNL-Vanghelie, mărul discordiei dintre liberali și vechiul PDL

Alianța PNL-Vanghelie, mărul discordiei dintre liberali și vechiul PDL

Aparent, PDL și PNL București s-au certat pe sediul partidului, în fapt conflictul a plecat de la bani. Scandalul dintre vechii democrat-liberali și liberali, la București, de miercuri seara, a...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Parlamentul României - sluga SRI?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Parlamentul României - sluga SRI?!

Mircea Marian a scris în Evenimentul zilei, sub un titlu inspirat – O lecție din SUA la numirea directorului SRI – despre cît de serioasă a fost pentru Congresul SUA...

Vâlcov: În cadrul Ministerului Justiţiei se va înfiinţa o structură care va coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor

Vâlcov: În cadrul Ministerului Justiţiei se va înfiinţa o structură care va coordona întregul proces de recuperare a prejudiciilor

Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a reiterat azi intenţia Guvernului de a înfiinţa o structură administrativă, în cadrul Ministerului Justiţiei, care 'va monitoriza şi coordona întregul proces de recuperare a...