Cum vor arăta alegerile din 2016

Cum vor arăta alegerile din 2016

PSD și PNL au ajuns la un consens în ceea ce privește noua lege a alegerilor parlamentare

Partidele care au format fostul USL refuză să se conformeze referendumului valid din 2009, prin care s-a decis ca numărul parlamentarilor să fie redus la 300.

Diaspora, șase parlamentari

Iată care sunt principalele prevederi ale viitoarei legi a alegerilor generale, care urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului:

● Vor fi 330 de deputați și 134 de senatori.

● Din cei 330 de deputați, 18 vor reprezenta minoritățile, iar patru Diaspora, a spus deputata PSD Gabriela Podașcă. În Senat, Diaspora va avea doi reprezentanți. PNL dorește dublarea numărului de reprezentanți ai Diasporei.

● Sistemul de vot va fi pe liste de partid. Pragul electoral rămâne la 5%.

● Norma de reprezentare va fi un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori.

Primarii aleși într-un tur

Noua lege a alegerilor locale este un amestec între prevederi din 2004 și din 2012.

● Primarii se aleg într-un singur tur, sistem utilizat și în 2012.

● Președinții de Consilii Județene se aleg indirect, de către consilieri, ca în 2014.

● Cetățenii UE, de altă naționalitate decât cea română, pot fi aleși primari. Până acum ei putea ajunge doar consilieri locali sau județeni.

● Săptămâna viitoare, liberalii vor depune o moțiune de cenzură pe tema votului prin corespondență, ne mulțumiți de inexistența unui proiect de lege.

„Pe cât facem pariu că pe 5 iunie o să aşteptăm degeaba până la miezul nopţii moţiunea de cenzură anunţată de dna Gorghiu?”, a întrebat, retoric, Victor Ponta, marți seara.

Împrumuturi pentru partide

Prinicipala noutate din ultima variantă a legii finanțării partidelor este că aceste structuri pot apela la împrumuturi. Ele se publică însă în Monitorul Oficial și trebuie însă restituite în termen de trei ani. Pot fi donate sedii pentru partide sau bani pentru cumpărarea lor, aceste donații fiind exceptate de la plafonare. AEP va rambursa în cel mult 90 de zile de la data alegerilor partidelor și candidaților independenși sumele aferente cheltuielilor efectuate, dacă aceştia obţin minimum 3% din voturile valabil exprimate. AEP nu va rambursa sumele cheltuite pentru campania electorală în cazul depăşirii plafoanelor. Nedeclararea contribuţiilor se pedepsește cu amendă de la 15.000 la 50.000 de lei.