PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Obligație pentru toți românii de la bloc. Politicienii vor să amâne legea iar

Obligație pentru toți românii de la bloc. Politicienii vor să amâne legea iar

Politicienii intenționează să amâne aplicarea legii repartitoarelor de căldură pentru încă un an. Actul normativ prevede că toți proprietarii de apartamente racordați la sistemul public de încălzire trebuie să-și monteze...

Lucian Bode conduce echipa de campanie a PNL. Toți liderii partidului sunt cooptați în staff

Lucian Bode conduce echipa de campanie a PNL. Toți liderii partidului sunt cooptați în staff

PNL a stabilit cine va face parte din echipa de campanie electorală care va conduce partidul la viitoarele alegeri europarlamentare. Șef a fost numit Lucian Bode, secretarul general, care va...

PSD și PNL se pregătesc pentru alegerile din 2024. Ce personaje vor juca roluri esențiale

PSD și PNL se pregătesc pentru alegerile din 2024. Ce personaje vor juca roluri esențiale

PNL și PSD se pregătesc pentru lupte grele în 2024. PNL îl scoate la înaintare pe Rareș Bogdan, iar PSD pe Mihai Tudose. Rezultatele alegerilor europarlamentare ar putea decide rezultatele...

Unire de forțe politice. Liderii ALDE, prezenți la ședința BPN

Unire de forțe politice. Liderii ALDE, prezenți la ședința BPN

În cursul zilei de luni, au fost planificate întâlniri ale Biroului Politic Național (BPN) și ale coaliției PSD-PNL, conform declarațiilor făcute de cele două formațiuni politice. Aceste discuții vin într-un...

PNL va vota noua Lege a pensiilor, cu îndeplinirea anumitor condiții

PNL va vota noua Lege a pensiilor, cu îndeplinirea anumitor condiții

Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, a declarat duminică seară că partidul său va susține în Camera Deputaților noua lege a pensiilor, deja aprobată de Senat, însă a subliniat necesitatea identificării surselor...

Scenariul lui George Simion: PNL va anunța că părăsește Coaliția

Scenariul lui George Simion: PNL va anunța că părăsește Coaliția

George Simion a anunţat că mâine PNL va părăsi coaliția de guvernare. Liderul AUR mai spune că nu va intra la guvernare cu niciun partid deoarece vrea alegeri cât mai...

Scandal în coaliție. PSD şi PNL, în război în Timiş

Scandal în coaliție. PSD şi PNL, în război în Timiş

Scandal între PSD şi PNL, în Timiş. Social-democraţii cer revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CJ Alexandru Proteasa, iar liberalii cer retragerea sprijinului politic al liderului PSD Timiş, Alfred Simonis. PSD...

Rareș Bogdan, răspuns ironic pentru șeful PSD: S-a înscris Marcel Ciolacu în PNL?

Rareș Bogdan, răspuns ironic pentru șeful PSD: S-a înscris Marcel Ciolacu în PNL?

Marcel Ciolacu vrea ca discuțiile din coaliție să fie purtate la un nivel restrâns de acum înainte, doar cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, secretarii generali și vicepremierii. Europarlamentarul Rareș Bogdan...

Majorarea pensiilor şi alegerile din 2024. Nicolae Ciucă despre banii de pensii

Majorarea pensiilor şi alegerile din 2024. Nicolae Ciucă despre banii de pensii

Nicolae Ciucă, fost prim-ministru al României, s-a referit la coaliţia de guvernare, la dezvoltarea economică, dar şi la creşterea pensiilor. Ciucă a afirmat că ţara are nevoie de stabilitate şi...

Nicolae Ciucă, apel la respect în coaliție. „Mergem cu PSD până la capăt”

Nicolae Ciucă, apel la respect în coaliție. „Mergem cu PSD până la capăt”

Nicolae Ciucă a declarat că respectul în coaliţie trebuie să fie reciproc. Acesta a subliniat că rolul celor două partide este de a continua guvernarea. Preşedintele PNL crede că ambele...

Contrele continuă în Coaliție. Rareș Bogdan, primele comentarii după interdicțiile premierului

Contrele continuă în Coaliție. Rareș Bogdan, primele comentarii după interdicțiile premierului

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele liberalilor a făcut câteva comentarii în marja afirmațiilor făcute de premierul PSD Marcel Ciolacu. Prim-vicepreședintele liberalilor a explicat că prin prisma statutului pe care-l are în partid...

Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidențiale? Anunț categoric făcut de liderul PNL

Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidențiale? Anunț categoric făcut de liderul PNL

Nicolae Ciucă vine cu noi explicaţii cu privire la candidatura sa la alegerile prezidențiale. Președintele PNL nu ascunde faptul că vrea să intre în bătălia pentru Cotroceni. Nicolae Ciucă vine...

Rareș Bogdan război dur cu Ciolacu. PSD, de la „Golani” și „Măi animalule” la „Mitocanule”

Rareș Bogdan război dur cu Ciolacu. PSD, de la „Golani” și „Măi animalule” la „Mitocanule”

Europarlamentarul îi dă replica lui Marcel Ciolacu după ce acesta l-a numit „mitocan”. Rareș Bogdan a fost extrem de acid la adresa premierului României. Într-un astfel de context se ia...

Va candida Ciolacu pentru Cotroceni? Liderul PSD, răspuns ideologic

Va candida Ciolacu pentru Cotroceni? Liderul PSD, răspuns ideologic

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a spus că nu a luat încă decizia de a candida la viitoarele alegeri pentru Președinția României. Acesta crede totuși că este timpul ca România să...

Alegeri prezidențiale 2024. Cine va fi președintele României. Răspunsul lui Mihai Tudose

Alegeri prezidențiale 2024. Cine va fi președintele României. Răspunsul lui Mihai Tudose

Relația dintre PSD și PNL este una cu năbădăi, cel puțin în fața alegătorilor care nu mai știu ce să creadă. Pe măsură ce se apropie alegerile, cea mai stabilă...

PNL: Sistemul de pensii din România nu este sustenabil

PNL: Sistemul de pensii din România nu este sustenabil

Legea pensiilor reprezintă în continuare unul dintre cele mai intense subiecte disputate pe scena politică. Liberalii spun în continuare că va fi dificil ca statul să identifice fondurile necesare pentru...

Rareș Bogdan: PSD nu este un partener loial. I-am atras atenția președintelui

Rareș Bogdan: PSD nu este un partener loial. I-am atras atenția președintelui

Rareș Bogdan crede că situația actuală a coaliției cu Partidul Social Democrat (PSD) devine tot mai dificilă și greu de suportat pentru PNL. Acesta a subliniat că ar prefera să...

PNL nu e deranjat de plecarea primarilor la PSD. Traseiștii „au mai avut un parcurs”

PNL nu e deranjat de plecarea primarilor la PSD. Traseiștii „au mai avut un parcurs”

În ultima perioadă mai mulți primari din cadrul PNL și-au exprimat opțiunea de a trece la PSD. Cu toate că fenomenul poate fi privit ca o lovitură pentru partid, liberalii...

PNL vrea să-l blocheze pe Ciolacu. Planul pentru a preveni noi creșteri de taxe

PNL vrea să-l blocheze pe Ciolacu. Planul pentru a preveni noi creșteri de taxe

Florin Roman a anunțat că parlamentarii PNL vor depune un amendament la proiectul Legii bugetului pe anul viitor care să prevadă că nu vor fi crescute din nou taxele şi...

Legea pensiilor intră la vot în Senat, în procedură de urgență. Coaliția a găsit banii necesari

Legea pensiilor intră la vot în Senat, în procedură de urgență. Coaliția a găsit banii necesari

Proiectul de lege referitor la sistemul public de pensii intra la vot în Senat, în procedură de urgență. Executivul a aprobat,săptămâna trecută, proiectul de lege privind sistemul public de pensii,...