PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Scandal în noul PNL pe sediul organizaţiei din Bucureşti

Scandal în noul PNL pe sediul organizaţiei din Bucureşti

Între vechii liberali şi vechii democrat-liberali din organizaţia Bucureşti s-a iscat un scandal imens, motivul fiind sediul organizaţiei PNL Bucureşti. Între vechii liberali și vechii democrat-liberali războiul subteran este în...

Manevra PNL de schimbare a lui Tăriceanu din fruntea Senatului s-a fâsâit!

Manevra PNL de schimbare a lui Tăriceanu din fruntea Senatului s-a fâsâit!

Revocarea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului a fost amânată, nu se ştie până când, au declarat, pentru stiripesurse.ro, surse din PNL şi din aripa Geoană-Vanghelie. Începută în forţă,...

PNL organizează joi o dezbatere pe tema confiscării averilor ilicite

PNL organizează joi o dezbatere pe tema confiscării averilor ilicite

Deputaţii liberali organizează joi dezbaterea publică intitulată "Ce soluţie naţională vom adopta pentru confiscarea bunurilor dobândite din infracţiuni", la eveniment urmând să participe copreşedintele PNL Alina Gorghiu, dar şi ministrul...

Alina Gorghiu: Subfinanțarea este una dintre problemele serioase ale sistemului de învățământ

Alina Gorghiu: Subfinanțarea este una dintre problemele serioase ale sistemului de învățământ

Lipsa de viziune și modificările legislative generate de "interese netransparente", precum și subfinanțarea sistemului de învățământ sunt factorii care au condus la o calitate "modestă" a învățământului românesc de astăzi,...

Un deputat independent a trecut la PNL

Un deputat independent a trecut la PNL

Deputatul independent Mihai Tararache a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că începând de astăzi va activa în Grupul parlamentar al PNL, argumentând că PNL este singura alternativă serioasă la ceea...

Liberalii mai depun o moțiune simplă

Liberalii mai depun o moțiune simplă

Liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban, a anunţat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor depunerea unei moţiuni simple, intitulată "Fondurile europene în guvernarea PSD - între Făt-Frumos şi Fata Morgana". "Aş dori...

Emil Boc despre Ridzi: Ţin legătura cu soţul ei pentru a o ajuta cu ceea ce pot uman să o ajut

Emil Boc despre Ridzi: Ţin legătura cu soţul ei pentru a o ajuta cu ceea ce pot uman să o ajut

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat azi că ţine în continuare legătura cu familia şi cu soţul fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, pe care încearcă să o...

Stroe (PNL): Locul europarlamentar al lui Hellvig va fi preluat de următorul pe listă

Stroe (PNL): Locul europarlamentar al lui Hellvig va fi preluat de următorul pe listă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că locul de europarlamentar al lui Eduard Hellvig va fi preluat de următorul de pe lista de la alegerile europarlamentare,...

PNL a fixat cotizaţii ale filialelor la 4.500 de lei pentru a achita datorii de până în 3 mil. euro

PNL a fixat cotizaţii ale filialelor la 4.500 de lei pentru a achita datorii de până în 3 mil. euro

Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat marţi că fiecare filială a partidului trebuie să plătească o contribuţie lunară de 4.500 de lei până când vor fi achitate toate...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De data asta - sunt convins - Victor Ponta e greu de ucis!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De data asta - sunt convins - Victor Ponta e greu de ucis!

Nu poate scăpa privirii atente o contraofensivă lansată de liderii Coaliţiei de guvernare în ultimele zile, ca răspuns la anunțul despre debutul campaniei de răsturnare a Cabinetului Victor Ponta de...

Din lac în puț. Fenechiu a fost mutat în pușcăria unde șeful gardienilor îi abuza sexual pe condamnați

Din lac în puț. Fenechiu a fost mutat în pușcăria unde șeful gardienilor îi abuza sexual pe condamnați

După ce s-a plâns în repetate rânduri de condițiile mizere de la închisoarea din Iași, fostul lider PNL a fost mutat în penitenciarul din Vaslui Ironic, după ce a făcut...

Parlamentarii au făcut coadă să-l felicite pe Hellvig

Parlamentarii au făcut coadă să-l felicite pe Hellvig

Noul director al SRI a primit ieri, în Parlament, un vot covârșitor: 498 de parlamentari au votat „pentru” și doar 15 „împotrivă”. După ce PSD a amânat, săptămâna trecută, votul...

Mișu Vlasov a dat șpagă pentru Registrul Comerțului

Mișu Vlasov a dat șpagă pentru Registrul Comerțului

Fostul șef al Camerei de Comerț și Industrie a României a fost pus sub acuzare într-un nou dosar. Ancheta este despre modul în care voia să controleze Registrul Comerțului. Fostul...

Antonescu, despre Ponta: E un SENTIMENTAL, genul lui se descurcă mai greu în realitate

Antonescu, despre Ponta: E un SENTIMENTAL, genul lui se descurcă mai greu în realitate

După ce premierul Victor Ponta a spus că îi este dor de el, Crin Antonescu i-a transmis liderului PSD că este ”un sentimental” şi face parte din tipul oamenilor care...

Klaus Iohannis în căutarea Schengen, Romania în căutarea unei direcții și Nixon | VOCILE DREPTEI

Klaus Iohannis în căutarea Schengen, Romania în căutarea unei direcții și Nixon | VOCILE DREPTEI

La finalul unei etape de vizite externe care nu a lămurit obiectivul Schengen, Klaus Iohannis trebuie să revină cu un răspuns la lipsa de direcţie a societăţii româneşti rămasă fără...

Macovei: Tăriceanu mi-a cerut în Guvern să îl informez în cazul anchetelor care privesc un ministru

Macovei: Tăriceanu mi-a cerut în Guvern să îl informez în cazul anchetelor care privesc un ministru

Europarlamentarul Monica Macovei a declarat, ieri, la postul B1 Tv, că atunci când era ministru, şi DNA începuse anchetarea lui George Copos, la prima şedinţă de Guvern, premierul Călin Popescu...

A ÎNCEPUT OPERAȚIUNEA "MAREA SPĂLARE" Un sondaj de opinie, realizat de institutul de casă al PNL îl scoate nevinovat pe Dan Voiculescu

A ÎNCEPUT OPERAȚIUNEA "MAREA SPĂLARE" Un sondaj de opinie, realizat de institutul de casă al PNL îl scoate nevinovat pe Dan Voiculescu

A început operațiunea de "spălare" a imaginii lui Dan Voiculescu. Un sondaj de opinie realizat de un institut apropiat de PNL, prezentat aseară cu mândrie de Mihai Gâdea, aruncă pe...

PNL susține reducerea TVA. Când a propus-o PSD, a criticat-o

PNL susține reducerea TVA. Când a propus-o PSD, a criticat-o

Programul de guvernare lansat de liberali conține reducerea TVA, măsură pe care Cătălin Predoiu a înfierat-o acum câteva zile. Programul de guvernare al PNL, lansat la sfârșitul săptămânii, conține o...

Victor Ponta: Vom vota pentru numirea lui Hellvig la șefia SRI

Victor Ponta: Vom vota pentru numirea lui Hellvig la șefia SRI

Liderul PSD a precizat, în această seară, că PSD va vota mâine pentru numirea lui Eduard Hellvig la conducerea SRI, dar a insistat asupra faptului că se impune o dezbatere...

Ponta, despre un posibil Guvern PNL: Sunt nerăbdători să vină înapoi

Ponta, despre un posibil Guvern PNL: Sunt nerăbdători să vină înapoi

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara, că cei din fostul PDL sunt nerăbdători să se întoarcă la guvernare.  "În 2010-2011, când domnul Predoiu era în guvernul în care s-au...