Ramona Mănescu nu neagă o posibilă candidatură la Primăria Constanţei
- Ioana Tomescu
- 29 martie 2015, 17:33
Europarlamentarul Ramona Mănescu a declarat duminică, răspunzând unei întrebări legate de posibila sa candidatură la Pirmăria Constanţei, că va accepta să intre în cursa internă, dacă Biroul Politic al partidului consideră că este una din persoanele potrivite.
“Dacă Biroul Politic va considera că sunt una dintre persoanele care ar trebui să intre, sigur că voi accepta acest lucru şi voi intra în cursa internă”, a declarat Ramona Mănescu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Constanţa, citată de mediafax.ro.
Referitor la înscrierea sa în PNL Constanţa, europarlamentarul a precizat că este de fapt o revenire în filiala în care a intrat prima oară în 1990. Ea a mai spus că dacă nu va candida la Primăria Constanţei, va susţine echipa PNL Constanţa să câştige atât Primăria, cât şi preşedinţia Consiliului Judeţean.
PNL urmează să desemneze în toamna acestui an candidatul pentru Primăria Constanţei, pe baza unor sondaje de opinie.