PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Alianță PNL-PSD-AUR pentru noul management al STB SA

Alianță PNL-PSD-AUR pentru noul management al STB SA

Transportul public bucureștean va fi condus, începând de săptămâna viitoare, de o nouă echipă managerială, rezultat al negocierilor politice între PNL, PSD și AUR. Noua configurație a Consiliului de Administrație...

Alegerile din umbră. Dezvăluirile lui Băsescu despre manipulările care au schimbat România

Alegerile din umbră. Dezvăluirile lui Băsescu despre manipulările care au schimbat România

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a lansat un mesaj incisiv despre alegerile din România, făcând referire la evenimente controversate din trecut și la necesitatea unor alegeri libere și corecte....

PNL critică CNSAS pentru scurgerile de informații despre Antonescu. Cine ar fi vinovat

PNL critică CNSAS pentru scurgerile de informații despre Antonescu. Cine ar fi vinovat

Alexandru Muraru, deputat liberal și președintele PNL Iași, a criticat Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), acuzând instituția de „derapaje grave” și de afectarea încrederii publice prin divulgarea informațiilor...

Simion cere retragerea ambasadorilor care i-au scris lui Trump că glorifică fasciști

Simion cere retragerea ambasadorilor care i-au scris lui Trump că glorifică fasciști

George Simion cerut retragerea imediată a doi ambasadori români, Andrei Muraru, ambasador în SUA, și Radu Ioanid, ambasador în Israel, susținând că acuzațiile acestora împotriva AUR, potrivit cărora el și...

Antonescu nu vrea pensie specială, chiar dacă are acest drept. Ce spune despre magistrați

Antonescu nu vrea pensie specială, chiar dacă are acest drept. Ce spune despre magistrați

Crin Antonescu nu va solicita pensie specială în calitate de fost parlamentar. El este, de asemenea, unul dintre susținătorii eliminării pensiilor speciale pentru magistrați, propunând ca vârsta de pensionare să...

Cristina Trăilă, în cărţi pentru funcția de Secretar General al Guvernului. Surse

Cristina Trăilă, în cărţi pentru funcția de Secretar General al Guvernului. Surse

Cristina Trăilă, deputată din partea PNL, ar putea fi numită Secretar General al Guvernului, conform unor surse din interiorul partidului. Inițial, conducerea PNL a evaluat mai multe propuneri, iar Daniel...

Dominic Fritz cere partidelor PNL și UDMR să-l susțină pe Nicușor Dan: Nu picați din nou în capcana PSD

Dominic Fritz cere partidelor PNL și UDMR să-l susțină pe Nicușor Dan: Nu picați din nou în capcana PSD

Dominic Fritz, vicepreședintele USR, unul dintre cei care nu o mai susțin pe Elena Lasconi la alegerile prezidențiale, le-a cerut atât liderilor PNL și UDMR, cât și susținătorilor lor, să-l...

Șoșoacă: Simion va beneficia de sprijinul PSD și PNL. Alegerile din mai vor fi anulate

Șoșoacă: Simion va beneficia de sprijinul PSD și PNL. Alegerile din mai vor fi anulate

Diana Șoșoacă este sigură că George Simion va beneficia de sprijinul PSD și PNL pentru a avansa în turul doi al alegerilor din mai. Europarlamentara SOS a subliniat legătura de...

Antonescu a lămurit problema cu alcoolul: Beau sub media oamenilor obișnuiţi

Antonescu a lămurit problema cu alcoolul: Beau sub media oamenilor obișnuiţi

Crin Antonescu, candidatul Coaliției pentru alegerile prezidențiale, a respins sâmbătă acuzațiile conform cărora ar consuma alcool, lucru insinuat în anumite clipuri realizate cu inteligența artificială care circulă pe internet. Crin...

Cătălin Predoiu, prezent la Craiova, a spus de ce îl susține pe Crin Antonescu

Cătălin Predoiu, prezent la Craiova, a spus de ce îl susține pe Crin Antonescu

Cătălin Predoiu, prezent la Craiova, a spus de ce îl susține pe Crin Antonescu. Liderul PNL Cătălin Predoiu s-a aflat sâmbătă dimineață la mitingul electoral organizat de Alianța România. Înainte...

Ciolacu rupe tăcerea. Relația cu Ciucă și acuzații privind alegerile prezidențiale

Ciolacu rupe tăcerea. Relația cu Ciucă și acuzații privind alegerile prezidențiale

Marcel Ciolacu a fost clar în legătură cu fostul său partener de coaliție, Nicolae Ciucă. Atunci când a fost întrebat dacă îi lipsește, el a răspuns: „absolut deloc”. Premierul a...

Nicușor Dan, lăsat fără competențe. CGMB le-a transferat primarilor de sector

Nicușor Dan, lăsat fără competențe. CGMB le-a transferat primarilor de sector

Primarul general Nicușor Dan a fost lăsat fără hectare întregi de clădiri și terenuri. Suprafețe importante din domeniul public și privat al Capitalei trec în administrarea unor primării de sector,...

Bugetul Capitalei a fost aprobat. Nicușor Dan intră în campanie electorală, Primăria, în regres financiar

Bugetul Capitalei a fost aprobat. Nicușor Dan intră în campanie electorală, Primăria, în regres financiar

Bugetul Capitalei a fost votat, joi, târziu în noapte. Ședința CGMB a început seara, după o lungă zi de negocieri de culise, în care majoritatea PSD-PNL-PUSL și-a asigurat finanțări pentru...

Rareș Bogdan: 2 aprilie este Ziua eliberării a lui Trump. Cum mută Europa?

Rareș Bogdan: 2 aprilie este Ziua eliberării a lui Trump. Cum mută Europa?

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, a discutat despre noile bariere comerciale care vor fi impuse de Donald Trump, care a denumit 2 aprilie „Ziua Eliberării” și despre cum întregul sistem comercial...

Antonescu și-a cumpărat haine noi pentru precampanie: În rest, nu sunt la curent cu toate conturile

Antonescu și-a cumpărat haine noi pentru precampanie: În rest, nu sunt la curent cu toate conturile

Crin Antonescu, aflat la Constanța, a fost întrebat despre cheltuielile de precampanie. Candidatul coaliției de guvernare PNL-PSD-UDMR a răspuns că nu are informații în acest sens. Crin Antonescu: Mi-am luat...

Patru bucureșteni din 100 lucrează la primărie. Salarii de peste 1 miliard de euro într-un an

Patru bucureșteni din 100 lucrează la primărie. Salarii de peste 1 miliard de euro într-un an

Patru bucureșteni din 100 lucrează la primărie. Peste 65% dintre ei au vârste de peste 40 de ani și doar 5% au vârste sub 30 de ani, conform INSSE. În...

Aristotel Căncescu, acuzații grave pentru Adrian Veștea

Aristotel Căncescu, acuzații grave pentru Adrian Veștea

Aristotel Căncescu, fost președinte al Consiliului Județean Brașov, a adresat o scrisoare deschisă conducerii actuale a instituției, în care denunță refuzul Consiliului de a-i pune la dispoziție ceea ce consideră...

Predoiu: Preşedinţia lui Antonescu ar asigura stabilitatea și siguranța României

Predoiu: Preşedinţia lui Antonescu ar asigura stabilitatea și siguranța României

Cătălin Predoiu, președintele interimar al PNL, a declarat că președinția lui Crin Antonescu este necesară pentru a preveni ca țara să fie împinsă în anarhie și haos de un „oportunist...

Ciolacu recunoaște că a greșit cu privire la UDMR

Ciolacu recunoaște că a greșit cu privire la UDMR

Îndepărtarea UDMR de la guvernare a fost una dintre greșelile făcute de liderii coaliției. Potrivit premierului Marcel Ciolacu, liderii PSD și PNL ar fi trebuit să păstreze formatul inițial al...

Antonescu spune că „nu există elefanţi” în coaliția PSD-PNL-UDMR

Antonescu spune că „nu există elefanţi” în coaliția PSD-PNL-UDMR

Antonescu, candidatul coaliţiei la alegerile prezidenţiale, este convins că actuala majoritate parlamentară şi guvernamentală este singura garanţie a stabilităţii politice în România. Antonescu, încrezător în majoritatea parlamentară care-l susține Antonescu...