Condițiile lui Dominic Fritz pentru PSD. Ce dorește ca USR să se întoarcă la guvernare
- Bianca Ion
- 12 mai 2026, 22:34
Dominic Fritz. Sursă foto: FacebookPSD trebuie să clarifice dacă poate construi o nouă majoritate parlamentară după căderea Guvernului, a declarat liderul USR, Dominic Fritz. În cazul în care social-democrații vor anunța că nu pot sau nu doresc să guverneze, USR și PNL ar putea discuta despre o nouă formulă guvernamentală alături de UDMR.
Dominic Fritz le cere celor de la PSD să își clarifice poziția
Întrebat care va fi propunerea USR la consultările de la Cotroceni, Dominic Fritz a spus că primul pas trebuie făcut de PSD, partid pe care îl consideră responsabil pentru actuala situație politică. Liderul USR a afirmat că este nevoie de o poziție clară din partea social-democraților înaintea oricărei discuții despre formarea unui nou Executiv.
„Această claritate este importantă pentru că am mai avut vremuri în care PSD a băgat la înaintare un guvern tehnocrat pe care l-au sabotat şi apoi au revenit pe cai mari la următoarele alegeri. Dacă ăsta este planul, nu sunt de acord cu el”, a declarat Dominic Fritz la Antena3.
Condițiile lui Dominic Fritz pentru PSD: USR și PNL pot discuta o nouă formulă de guvernare
Președintele USR a explicat că partidul său și PNL ar putea intra într-o formulă de guvernare dacă PSD va recunoaște că nu are sprijin pentru a construi o majoritate.
„Dacă PSD vine şi spune ne pare rău, nu găsim o majoritate pentru ideile noastre, sau «nu vrem să guvernăm, pentru că ştim ce haos am lăsat în ministerele noastre şi nu vrem să ne asumăm să scoatem această ţară din criză cu nişte decizii care vor fi extrem de dificile în perioada următoare, atunci putem să stăm jos şi să vedem în ce formulă şi USR şi PNL pot să se implice într-un guvern”, a afirmat Dominic Fritz.
Acesta a adăugat că nu se așteaptă ca liderul PSD, Sorin Grindeanu, să își ceară scuze pentru moțiunea de cenzură, însă a spus că PSD trebuie să recunoască dacă nu poate forma o nouă majoritate parlamentară.

Sorin Grindeanu. Sursă foto: Captură video
USR exclude participarea la guvernare alături de PSD
Dominic Fritz a reiterat că USR nu ia în calcul o formulă de guvernare împreună cu PSD și că partidul său preferă opoziția dacă social-democrații rămân la putere.
„În aceste condiţii să se ducă în opoziţie. Dacă PSD se duce în opoziţie, atunci suntem deschişi să vorbim în ce formulă am putea să guvernăm împreună cu PNL, bineînţeles şi cu UDMR. Ce nu putem să facem, şi asta am spus din start, este să fim împreună la masa guvernării. Dacă PSD asumă guvernarea foarte bine, mergem noi în opoziţie”, a declarat liderul USR.
În ultimele zile, lideri din USR, PNL și UDMR au transmis că PSD trebuie să prezinte o soluție pentru actuala criză politică și guvernamentală, după ce social-democrații au votat moțiunea de cenzură alături de AUR. Reprezentanții celor trei partide consideră că votul din Parlament a arătat existența unei noi majorități parlamentare, iar PSD trebuie să își asume consecințele politice ale acestui demers.