AU început FORAJELE în MAREA NEAGRĂ
Companiile petroliere Shell şi Turkish Petroleum vor începe în luna ianuarie lucrările de explorare maritimă pentru petrol şi gaze naturale în zona de vest a Mării Negre, a declarat marţi...
În fizică, sau, mai general, în știință, tehnică și tehnologie, energia, potențialul care determină schimbări, este un concept folosit la înțelegerea și descrierea proceselor fizice și chimice.
Cuvântul energie provine din greacă veche ενέργεια, energheia, „activitate”, εν având semnificația „în” iar έργον având semnificația de „lucru” în sensul folosit în fizică.
În cazul știrilor, cel mai adesea termenul de energie se referă la sursele de energie care asigură funcționarea vehiculelor și aparatelor casnice sau industriale, precum curentul electric, gazele naturale, petrolul și produsele derivate din acesta.
Companiile petroliere Shell şi Turkish Petroleum vor începe în luna ianuarie lucrările de explorare maritimă pentru petrol şi gaze naturale în zona de vest a Mării Negre, a declarat marţi...
Euro s-a depreciat astăzi în faţă dolarului american, ajungând aproape la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, investitorii estimând că Banca Central Europeană va adopta măsuri de relaxare...
O srie de modificări intră în vigoare la începutul anului viitor, legate de salariul minim, nivelul accizelor sau de creșterea salariilor bugetarilor. Mai întâi, trebuie ținut cont că ultima zi...
Rusia a anunţat sâmbătă că intenţionează să furnizeze cărbune şi electricitate - fără să fie plătite în avans - Ucrainei vecine, care abia reuşeşte să-şi acopere nevoile în acest domeniu,...
Turnul Eiffel din Paris va folosi, începând de la 1 ianuarie 2015, doar energie din surse regenerabile, conform unui contract pe doi ani semnat cu compania Gaz Electricité de Grenoble...
RADET anunță că din cauza unei avarii survenite la Electrocentrale București, în incinta CET Grozăvești, va furniza la parametri scăzuți agentul termic pentru apa caldă de consum și încălzire, la...
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a dispus vineri întreruperea iluminării străzilor din zonele centrale ale oraşelor, precum şi a clădirilor publice şi a panourilor publicitare, pentru a se face economie pe...
Rusia reprezintă 'principala ameninţare pentru stabilitatea regiunii', în special din cauza dependenţei unor ţări de importurile de gaz rusesc, a declarat miercuri premierul român Victor Ponta, relatează France Presse. "Cred...
Uniunea Europeană va interzice toate investițiile în Crimeea, dar și croazierele efectuate de companii europene către Crimeea, ca un semn că „nu a uitat'' anexarea teritoriului ucrainean de către Rusia,...
În problema redevențelor din sistemul energertic Parlamentul este cel care va trebui să decidă, pentru cel puţin 10-15 ani, a spus ieri, în fața parlamentarilor, premierul Victor Ponta. Ponta a...
În următorii trei ani, aproximativ 700 de angajaţi ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH) vor fi disponibilizaţi. 240 de salariaţi de la termocentralele Mintia şi Paroşeni vor pleca anul viitor. În...
România va trece cu bine peste iarnă din punct de vedere al sistemului energetic, a declarat, astăzi, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, în conferinţa de bilanţ. "Avem deja 2,1...
Constantin Niţă, fostul ministru al Economiei, a criticat, luni, activitatea de la Departamentul de Energie din minister, afirmând că "nu s-a mai întâmplat nimic" cu strategia energetică de când Răzvan...
Deputatul PSD Mihai Tudose a fost întrebat dacă va face şi funcţiei de ministru în Guvernul Ponta 4, în condiţiile în care e şi deputat şi preşedinte al PSD Brăila,...
Banca Europeană de Investiţii a acordat un împrumut de 100 de milioane de euro pentru compania energetică ungară MVM pentru a ajuta această firmă de stat să-şi implementeze programul de...
Secretarul general al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, Abdullah al-Badri, a spus că organizaţia care furnizează 40% din petrolul global nu vizează un preţ ţintă, adăugând însă că statele din...
Tot felul de zvonuri circulă legat de noul Guvern Chinurile facerii noului Guvern Ponta IV se cam apropie de final,premierul având practice echipa cu care va conduce executivul aproape gata.Surse...
Câțiva furnizori de energie au atacat în instanță ordinul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei prin care sunt obligați să tranzacționeze electricitatea la prețuri și cantități fixe de la...
Investițiile necesare în sectorul energetic românesc pentru perioada 2015-2035 se cifrează la aproximativ 100 miliarde de euro, se arată în Strategia Energetică Națională (SEN) pentru perioada 2015-2035, lansată, vineri seară,...
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, i-a transmis ministrului Finanțelor, Ioana Petrescu, o scrisoare prin care susține că este necesară aplicarea unui nou sistem de taxare în domeniul petrolier, începând...