Guvernul a APROBAT Programul Național de Reformă 2017. Ce măsuri include
- Iasmina Ardelean
- 5 mai 2017, 20:04
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi, prin memorandum, Programul Naţional de Reformă (PNR) 2017, măsurile incluse în acesta făcând referire în principal, la politica fiscal-bugetară, administraţia publică, mediul de afaceri şi competitivitatea.
Potrivit unui comunicat de presă, documentul a fost elaborat sub coordonarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene şi asigură continuitatea reformelor în scopul îndeplinirii obiectivelor asumate în cadrul Strategiei "Europa 2020" şi punerii în aplicare a recomandărilor specifice de ţară.
"La acestea se adăugă acţiuni noi, definite pe baza priorităţilor stabilite atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi a celor cuprinse în programul de guvernare 2017 - 2020 sau în alte documente strategice naţionale", se arată în comunicat.
Guvernul precizează că măsurile incluse în program vizează în principal politica fiscal-bugetară, administraţia publică, mediul de afaceri şi competitivitatea, ocuparea forţei de muncă, cercetarea şi inovarea, mediul, energia, educaţia, combaterea sărăciei şi incluziunea socială.
"În domeniul politicii fiscal-bugetare, în anul 2017, măsurile se vor concentra asupra îmbunătăţirii gestionării investiţiilor publice, definitivării legislaţiei privind parteneriatul public-privat, eficientizării cheltuielilor bugetare, îmbunătăţirii colectării taxelor şi impozitelor şi continuării acţiunilor de control pentru prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate şi a celei subdeclarate", se mai precizează în comunicat.
În ceea ce priveşte utilizarea mai eficientă a potenţialului lucrătorilor, PNR 2017 prevede modernizarea instituţiilor pieţei forţei de muncă, consolidarea măsurilor de activare pe piaţa muncii, încurajarea antreprenoriatului, ocuparea pe cont propriu şi reducerea disparităţilor regionale în materie de ocupare, se mai arată în comunicat.
Pentru domeniul incluziunii sociale, programul prevede măsuri de integrare socio-economică a persoanelor din comunităţile marginalizate, înfiinţarea serviciilor publice de asistenţă socială şi a echipelor comunitare de intervenţie integrată.
PNR 2017 mai conţine măsuri de promovare a accesului egal la educaţie de calitate, cu accent pe grupurile vulnerabile, şi monitorizarea copiilor aflaţi în afara sistemului de educaţie, măsuri pentru prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, extinderea programului "A doua şansă" pentru cei care nu au finalizat învăţământul obligatoriu şi finalizarea proiectului de dezvoltare a programului "Şcoală după şcoală".
Totodată, PNR 2017 include şi măsuri pentru promovarea integrităţii publice în sistemul de sănătate, care contribuie la asigurarea accesului la asistenţă medicală, utilizarea eficientă a fondurilor şi reducerea plăţilor informale. Alte direcţii de acţiune incluse la acest capitol vizează îmbunătăţirea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de sănătate şi asigurarea unui nivel adecvat de finanţare, inclusiv pentru asistenţa medicală acordată în ambulatoriu.
La nivelul administraţiei publice, sunt prevăzute măsuri pentru consolidarea independenţei şi transparenţei gestionării resurselor umane, prin revizuirea unor proiecte de acte normative privind modificarea sau completarea legislaţiei primare în domeniu, precizează sursa citată.
Potrivit Executivului, PNR 2017 a fost transmis, spre consultare, partenerilor sociali reprezentativi la nivel naţional, în prima jumătate a lunii aprilie, cu sprijinul Ministerului Consultării Publice şi Dialogului Social.