colectiv

Termenul „colectiv” poate avea mai multe sensuri, de la cel adjectival, care se referă la ceva făcut în comun de mai multe persoane la cel special, din comunism, unde desemna un CAP - Cooperativă Agricolă de Producție.

Dar cele mai multe dintre știrile cuprinse sub această etichetă se referă la incendiul de la Clubul Colectiv din București.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul.

Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au murit 64 de persoane.

În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.

În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.

COLECTIV. MĂRTURII CUTREMURĂTOARE. Nu s-a SCHIMBAT NIMIC. TOATE SE PRĂBUȘESC

COLECTIV. MĂRTURII CUTREMURĂTOARE. Nu s-a SCHIMBAT NIMIC. TOATE SE PRĂBUȘESC

Oamenii nu trebuie să accepte lucruri de neacceptat, a spus Jean Chelba, tatăl lui Alex, unul dintre tinerii care a murit în Colectiv, la Marșul Chitarelor, organizat marți seara în...

DRAGNEA lansează o IPOTEZĂ HALUCINANTĂ în CAZUL COLECTIV. „CEVA i-a UCIS. Nu cred că LUCRURILE sunt LIPEZI”

DRAGNEA lansează o IPOTEZĂ HALUCINANTĂ în CAZUL COLECTIV. „CEVA i-a UCIS. Nu cred că LUCRURILE sunt LIPEZI”

Marți seară, Liviu Dragnea, președintele PSD a spus că cei care au murit în urma încendiului din Colectiv ar fi fost „uciși”. „Am o mare durere că România a primit...

DECLARAȚII EXPLOZIVE în PARLAMENT. DEPUTATUL a CEDAT. „După trei ani de la tragedie, SE ASCUND ca ȘOBOLANII”

DECLARAȚII EXPLOZIVE în PARLAMENT. DEPUTATUL a CEDAT. „După trei ani de la tragedie, SE ASCUND ca ȘOBOLANII”

Marți, deputatul PNL Pavel Popescu a declarat, că politicieni care sunt direct responsabili de ceea ce s-a întâmplat după tragedia de la Colectiv „pleacă precum şobolanii în spatele uşilor atunci...

Cozmin GUȘĂ despre COLECTIV: Dacă ne-ar fi ascultat, multe victime ar fi fost salvate

Cozmin GUȘĂ despre COLECTIV: Dacă ne-ar fi ascultat, multe victime ar fi fost salvate

Cozmin Gușă a declarat că apelurile nenumărate pe care Realitatea TV le-a făcut în urmă cu 3 ani au rămas neauzite. „Dacă ne-ar fi ascultat, multe victime ar fi fost...

IOHANNIS a depus o COROANĂ de flori în memoria VICTIMELOR de la COLECTIV

IOHANNIS a depus o COROANĂ de flori în memoria VICTIMELOR de la COLECTIV

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, marţi, o coroană de flori în memoria victimelor incendiului care a avut loc în urmă cu trei ani la Clubul Colectiv. După ce a depus...

Bilanț DEVASTATOR la 3 ani după COLECTIV. Bănicioiu dă CĂRȚILE pe FAȚĂ. „AUTORITĂȚILE NU AU FĂCUT ABSOLUT NIMIC”

Bilanț DEVASTATOR la 3 ani după COLECTIV. Bănicioiu dă CĂRȚILE pe FAȚĂ. „AUTORITĂȚILE NU AU FĂCUT ABSOLUT NIMIC”

Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătăţii în perioada în care a avut loc tragedia de la clubul Colectiv, a declarat pentru Libertatea că de la acest eveniiment tragic și până...

Bilanț ÎNGROZITOR la 3 ani după COLECTIV. ROMÂNIA nu este nici acum PREGĂTITĂ

Bilanț ÎNGROZITOR la 3 ani după COLECTIV. ROMÂNIA nu este nici acum PREGĂTITĂ

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, susține că România dispune, în prezent, de doar 11 paturi pentru marii arși. Declarația vine în contextul în care se comemorează trei ani de la tragedia...

Ipoteza unui atentat la Clubul Colectiv, o pistă pe care toată lumea o evită cu încăpățânare

Ipoteza unui atentat la Clubul Colectiv, o pistă pe care toată lumea o evită cu încăpățânare

După trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, caz în care ancheta și procesul bat pasul pe loc, este momentul să se afl e tot adevărul! Evenimentul zilei va...

PONTA aduce ACUZAȚII grave la trei ani de la TRAGEDIA din COLECTIV

PONTA aduce ACUZAȚII grave la trei ani de la TRAGEDIA din COLECTIV

La trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, Victor Ponta face acuzaţii grave. Fostul premier susţine România nu a învăţat nimic în urma tragediei în care 64 de persoane...

PIEDONE, la trei ani de la COLECTIV: „DEMISIA mea nu a fost un act de NORMALITATE”

PIEDONE, la trei ani de la COLECTIV: „DEMISIA mea nu a fost un act de NORMALITATE”

Fostul primar ar Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a vorbit despre noaptea incendiului de la Colectiv. Piedone vorbește în mesajul...

Mâna criminală care a provocat moartea a 64 de tineri trebuie să plătească. Adevărul despre Colectiv! Editorial de Mirel Curea

Mâna criminală care a provocat moartea a 64 de tineri trebuie să plătească. Adevărul despre Colectiv! Editorial de Mirel Curea

Din reacțiile celor care au citit ultimul meu editorial, acela în care am scris despre tragedia de acum trei ani din Clubul Colectiv, despre marile semne de întrebare cu privire...

La trei ani de la tragedia din Colectiv, 280 de cluburi din România nu au autorizaţie pentru securitate la incendiu. Raport alarmant al IGSU

La trei ani de la tragedia din Colectiv, 280 de cluburi din România nu au autorizaţie pentru securitate la incendiu. Raport alarmant al IGSU

Peste câteva zile se vor împlini trei ani de la tragedia din clubul Colectiv din Bucureşti. Trei ani în care se pare că societatea românească nu a învăţat nimic. La...

Atentat terorist soldat cu 64 de morți și sute de răniți: o ipoteză care se consolidează. Editorial de Mirel Curea

Atentat terorist soldat cu 64 de morți și sute de răniți: o ipoteză care se consolidează. Editorial de Mirel Curea

În răstimpul scurs de atunci, semnele de întrebare cu privire la cauzele și împrejurările groaznicei nenorociri s-au adâncit și înmulțit, s-au consolidat suspiciunile apărute din capul locului. La doar câteva...

Povestea unei supravieţuitoare de la Colectiv, subiect de teatru contemporan

Povestea unei supravieţuitoare de la Colectiv, subiect de teatru contemporan

„153 de secunde”. Este titlul spectacolului de teatru contemporan, inspirat de povestea cutremurătoare de viaţă a uneia dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv - clubul mistuit de focul ce a...

Dosarul Colectiv. Un personaj-cheie, chemat în instanţă

Dosarul Colectiv. Un personaj-cheie, chemat în instanţă

Şedinţa de fond a dosarului Colectiv s-a ţinut, ieri, la Tribunalul Bucureşti, în faţa noului judecător Mihai Bălănescu, unde avocaţii inculpaţilor au solicitat instanţei, la unison, audierea tuturor martorilor din...

Un nou TERMEN în procesul din DOSARUL COLECTIV. Ce decizie va lua INSTANȚA

Un nou TERMEN în procesul din DOSARUL COLECTIV. Ce decizie va lua INSTANȚA

La Tribunalul Bucureşti urmează să aibă loc astăzi un nou termen în Dosarul Colectiv. Procesul a fost amânat la termenul anterior, deoarece judecătorul Valeriu Mihail Terceanu care se ocupa de...

Dezvăluiri INCREDIBILE din dosarul COLECTIV. Ancheta PROCURORILOR ridică numeroase semne de întrebare

Dezvăluiri INCREDIBILE din dosarul COLECTIV. Ancheta PROCURORILOR ridică numeroase semne de întrebare

În tragedia de la clubul Colectiv există două curente de opinei legate de ceea ce s-a întâmplat în noaptea din 30 octombrie 2015, atunci când au murit peste 60 de...

Cum arată CLUBUL COLECTIV după TREI ani de la TRAGEDIE. Foto în articol

Cum arată CLUBUL COLECTIV după TREI ani de la TRAGEDIE. Foto în articol

Jurnalistul Dorin Chioţea a postat pe contul personal de social media câteva imagini şocante, de astăzi, făcute la Clubul Colectiv. În comentariu, jurnalistul îşi exprimă dezamăgirea faţă de nepăsarea şi...

Mesaj tulburător al unei supravieţuitoare de la Colectiv: “Străzile nu mă mai duc acasă. Pe ele s-au împleticit pașii lor, mânjiți cu scrum și sânge”

Mesaj tulburător al unei supravieţuitoare de la Colectiv: “Străzile nu mă mai duc acasă. Pe ele s-au împleticit pașii lor, mânjiți cu scrum și sânge”

La aproape trei ani de la tragedia din clubul Colectiv, când 64 de tineri şi-au pierdut viaţa înghiţiţi de flăcările nepăsării, lacrimile celor care au pierdut persoane dragi nu contenesc...

Mai sunt doar 900.000 de angajați cu contract colectiv de muncă

Mai sunt doar 900.000 de angajați cu contract colectiv de muncă

Actuala formă a Legii Dialogului Social trebuie modificată, deoarece a dus la nerealizarea contractelor colective de muncă, iar în prezent mai avem 900.000 de lucrători acoperiţi de un astfel de...