colectiv

Termenul „colectiv” poate avea mai multe sensuri, de la cel adjectival, care se referă la ceva făcut în comun de mai multe persoane la cel special, din comunism, unde desemna un CAP - Cooperativă Agricolă de Producție.

Dar cele mai multe dintre știrile cuprinse sub această etichetă se referă la incendiul de la Clubul Colectiv din București.

Incendiul din clubul Colectiv a avut loc în noaptea de vineri 30 octombrie 2015, în incinta unui club situat în sectorul 4 din București într-o fostă hală a fabricii Pionierul.

Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album, numit „Mantras of War”.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au murit 64 de persoane.

În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate.

În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.

A fost cel mai grav incendiu din România dintr-un club de noapte și cel mai grav accident din țară de după anul 1989, depășind după numărul de decese accidentul aviatic de la Balotești din 1995 în care au murit 60 de persoane.

PSD trebuie să se pregătească de protestele sindicatelor! Au promis marea cu sarea, dar nu le-a ieșit salarizarea!

PSD trebuie să se pregătească de protestele sindicatelor! Au promis marea cu sarea, dar nu le-a ieșit salarizarea!

Nu e partid politic sau guvern post decembrist care să nu fi promis majorarea salariilor „până la nivelul celor din Vest”. S-au făcut proiecte peste proiecte, toate promovate cu mare...

Prof. univ. dr. Ioan Lascăr: „Noi tăiem, dar vindecarea este un proces pe care nu-l controlăm. Felul în care se vindecă o incizie aparține Divinițății. Noi nu avem niciun merit” | Puterea cuvântului

Prof. univ. dr. Ioan Lascăr: „Noi tăiem, dar vindecarea este un proces pe care nu-l controlăm. Felul în care se vindecă o incizie aparține Divinițății. Noi nu avem niciun merit” | Puterea cuvântului

În 2004 a extirpat o tumoră gigant, de 72 de kilograme, iar trei ani mai târziu a făcut vestita operație a „omuluipasăre. Vestitul chirurg plastician Ioan Lascăr crede în conceptul...

Un nou partid? „Nu, cel puțin pentru următorii doi-trei ani”

Un nou partid? „Nu, cel puțin pentru următorii doi-trei ani”

Ieri, s-a lansat platforma națională „Contract România”, care dorește să unească grupările civice apărute după tragedia de la Colectiv și în timpul protestelor împotriva OUG 13 din Piața Victoriei În...

Se pregătește o mișcare politică pentru Iohannis?

Se pregătește o mișcare politică pentru Iohannis?

După ce șeful statului a ieșit alături de manifestanți atât după tragedia de la Colectiv, cât și la protestele care au urmat celebrei OUG 13, mai multe organizații civice se...

Grupurile civice NĂSCUTE din PROTESTELE de stradă se unesc în prezenţa reprezentantului AMBASADEI SUA

Grupurile civice NĂSCUTE din PROTESTELE de stradă se unesc în prezenţa reprezentantului AMBASADEI SUA

În prezenţa lui Preston Savarese, Rule of Law Officer la Ambasada SUA, a lui Daniel Kaddik, director pentru Europa de Sud-Est al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate şi a reprezentanților...

200 de milioane de euro cer drept despagubiri victimele targediei de la Colectiv

200 de milioane de euro cer drept despagubiri victimele targediei de la Colectiv

Judecătorii Tribunalului Bucureşti decis, astăzi, dacă cele trei dosare deschise în urmă tragediei de la Colectiv se vor comasa. In aceasta cauza sunt judecaţi patronii clubului Colectiv cu cel al...

Fețele personajului colectiv #rezist

Fețele personajului colectiv #rezist

Personajul politic al anului în curs, este fără, discuție, unul colectiv: masa de protestatari #rezist. Atât de multe a realizat acest personaj (sau, mai bine zis, atât de multe s-au...

MÂNĂ CRIMINALĂ la Colectiv? Acuzații dure din partea părinților afectați de tragedie, care încă mai caută răspunsuri

MÂNĂ CRIMINALĂ la Colectiv? Acuzații dure din partea părinților afectați de tragedie, care încă mai caută răspunsuri

La un an și jumătate de la tragedia din clubul Colectiv, care a șocat o întreagă țară și a distrus viața a zeci de familii, părinții tinerilor decedați încă mai...

Tragedia de la Colectiv a generat poate cel mai emoţionant caz al anului. Soţii Marcela şi Dorin trăiesc minunea

Tragedia de la Colectiv a generat poate cel mai emoţionant caz al anului. Soţii Marcela şi Dorin trăiesc minunea

La un an și jumătate de la vestea cumplită care le-a dat viața peste cap, când unicul lor fiu a murit în cumplitul incendiu din Colectiv, soții Bucă au din...

Ce urmăreşte Victor Ponta prin Războiul cu Liviu Dragnea | ROMANIA LUI CRISTOIU

Ce urmăreşte Victor Ponta prin Războiul cu Liviu Dragnea | ROMANIA LUI CRISTOIU

Luni, 10 aprilie 2017, seara, Victor Ponta a fost invitatul emisiunii lui Ionuț Cristache, România 9, de pe TVR1. Potrivit înțelegerii inițiale, ediția la care trebuie să fiu prezent ca...

Iohannis a promulgat patru legi. Una dintre ele se referă la victimele de la Colectiv

Iohannis a promulgat patru legi. Una dintre ele se referă la victimele de la Colectiv

Șeful statului, Klaus Iohannis, a promulgat, marți, patru legi. Președintele a semnat decretul și pentru legea prin care statul român plătește tratamentul în străinătate al victimelor din Colectiv, informează administrația...

Victimele din dosarul Colectiv nu vor primi despăgubiri de la stat

Victimele din dosarul Colectiv nu vor primi despăgubiri de la stat

Judecătoria Sectorului 4 a decis astăzi să respingă cererea victimelor incendiului de la Colectiv de introducere ca părţi responsabile civilmente a Ministerului Sănătăţii şi a statului român, reprezentat de Ministerul...

Victimă din #COLECTIV hărţuită de un vecin: ,,Nu e vina mea că ai ars”

Victimă din #COLECTIV hărţuită de un vecin: ,,Nu e vina mea că ai ars”

Tedy Ursuleanu a devenit un exemplu pentru o întreagă ţară după ce a ales să îşi transforme drama într-o lecţie. Recent, fata a postat pe pagina ei de socializare un...

Dosarul Colectiv din nou pe masa judecătorilor

Dosarul Colectiv din nou pe masa judecătorilor

Magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 urmează să decidă, astăzi, dacă acceptă o cerere a urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor în clubul Colectiv ca statul să fie parte în proces, prin...

Dosarul ”Colectiv” s-ar putea întoarce la Parchet

Dosarul ”Colectiv” s-ar putea întoarce la Parchet

Fostul primar Cristian Popescu Piedone află astăzi dacă va fi judecat în dosarul "Colectiv", unde este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu. Curtea de Apel Bucureşti urmează să...

Piedone, AUDIAT la Curtea de Apel în dosarul Colectiv

Piedone, AUDIAT la Curtea de Apel în dosarul Colectiv

Fostul primar al Sectorului 4 din București Cristian Popescu Piedone urmează să fie audiat în această dimineață la Curtea de Apel București în dosarul Colectiv. Piedone și-a îndeplinit în mod...

Victimele de la Colectiv s-au DECIS. Au făcut DEMERSUL în INSTANȚĂ

Victimele de la Colectiv s-au DECIS. Au făcut DEMERSUL în INSTANȚĂ

Dosarul Colectiv își continuă mersul în instanță. Părțile vătămate din cadrul dosarului au cerut introducerea în cauză a statului roman, dar și a Ministerului Sănătății. Motivele invocate de victime sunt...

Decizie importantă în dosarul „Colectiv”

Decizie importantă în dosarul „Colectiv”

Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 vor decide, mâine, dacă cel trei dosare privind daunele din „Colectiv” se vor unifica pentru că părțile din cauză să poată primii banii ceruți drept despăgubire....

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății: „Tragedia de la Colectiv a fost exploatată la maximum de unii politicieni” | Puterea cuvântului

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății: „Tragedia de la Colectiv a fost exploatată la maximum de unii politicieni” | Puterea cuvântului

„Urla lumea pe hol la medici, îi făcea în toate felurile. Rămâneau stupefi ați de ce auzeau”, își amintește fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, de primele zile după tragedia...

Lecția Colectiv. Acțiune în forță a polițiștilor locali din sectorul 4 în cluburile de noapte

Lecția Colectiv. Acțiune în forță a polițiștilor locali din sectorul 4 în cluburile de noapte

Descoperirile oamenilor legii: alimente expirate, clienți care fumau în interior, marfă fără prețuri și un local „fantomă“ Noapte albă pentru patronii cluburilor de noapte din Sectorul 4, zona administrativă a...