ȘOCANT. Reabilitarea termică poate UCIDE. Specialiștii vorbesc despre 3.000 de blocuri în pericol să fie mistuite în incendii ca cel de la COLECTIV

ȘOCANT. Reabilitarea termică poate UCIDE. Specialiștii vorbesc despre 3.000 de blocuri în pericol să fie mistuite în incendii ca cel de la COLECTIV

Două incendii extrem de puternice s-au produs în mai puțin de 24 de ore, în două orașe diferite din România. Unul, la Piatra Neamț, și altul izbucnit la Timișoara, în complexul studențesc al metropolei. Urmările au fost dintre cele mai dure. În ambele situații au existat răniți grav, dar și oameni speriați care au făcut atacuri de panică, ca să nu mai vorbim de zeci de spectrul evacuărilor. Cele două incendii i/au pus pe gânduri pe specialiști. Cu atît mai mult cu cât au constatat că ambele imobile cuprinse de flăcări trecuseră printr-un proces de modernizare. De anvelopare cu polistiren, un material despre care specialiștii atrag atenția că este ușor inflamabil și că permite propagarea rapidă a focului, potrivit newsteam.ro.

Miercuri la prânz, un bloc din Piatra Neamț este cuprins de flăcări. Primele semne ale incendiului sunt observate undeva la etajul al treilea al imobilului însă, până ca pompierii să ajungă la fața locului, focul se extine cu repeziciune, pe exteriorul clădirii, până la ultimul etaj. Un tânăr de 24 de ani iese singur din vâlvătaia uriașă care a cuprins o mare parte a blocului, dar arsurile suferite îi pun viața în pericol, scriu cei de la newsteam.ro. Tot ei trag și concluzia pentru care pacientul cu 70 la sută arsuri pe corp a fost transferat în Belgia: ”pentru că într-o Românie lovită de tragedia de la Colectiv în care și-au pierdut vița 64 de persoane – comemorată chiar zilele acestea -, nu sunt paturi pentru arși”.

Câteva ore mai târziu, la peste 500 de kilometri distanță, balconul unei camere a căminului studențesc din Timișoara ester mistuit de flăcări. Nimeni nu e rănit, din fericire. Ambele construcții, potrivit specialiștilor anchetatori, fuseseră anvelopate cu polistiren, după o rețetă folosită cu inconștientă la nivel național.

Acum, pompierii din cele două orașe încearcă să afle ce a produs incendiile. Însă, în urma flăcărilor rămâne aceeași întrebare. Este polistirenul materialul cel mai indicvat pentru ”căptușirea” blocurilor? Specialiștii în siguranța construcțiilor susțin că nu! Dovada pare să fie tocmai modul de propagare a flăcărilor în cele doupă sinistre produse la Piatra Neamț și Timișoara. În primul caz, focul a ”urcat” pe bloc până la ultimul etaj, iar în cel de-al doilea polistirenul care învelea balconul căminului s-a supraîncălzit din cauza unui foc izbucnit la o ghenă și a generat un incendiu și mai mare.  Ce spun specialiștii?…

Ne puteți urmări și pe Google News

Polistiren ignifugat, în peste 95% din cazuri

Specialiști din diferite domenii legate de construcții s-au întâlnit la Liga Habitat și au ajuns la concluzia că, teoretic, în România s-au făcut anvelopări cu polistiren ignifugat, în peste 95% din cazuri, adică material impregnat cu o substanţă care îl face rezistent la foc.

Practic însă, în România se foloseşte pe scară largă şi polistirenul neignifugat, mult mai ieftin, care arde ca o torţă! “Cu doi ani în urmă am sesizat Inspectoratul în Construcţii că se vinde pe piaţă şi se foloseşte la anvelopări polistiren neignifugat. Nu s-a întâmplat absolut n i m i c , produsul se foloseşte în continuare”, a spus Sorin Cristea, consultant de specialitate din cadrul Liga Habitat. Modul în care s-au folosit şi se folosesc la anvelopări aceste materiale periculoase, interzise teoretic, este simplu: “Se începe lucrarea cu un tip de polistiren şi se termină cu alt tip de polistiren”, a explicat Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii (APMCP). Mai mult, faptul că nu s-au respectat tehnologiile în construcţii şi au rămas multe goluri între termoizolaţie şi pereţii imobilelor face ca imobilul să fie în pericol de a lua foc, indiferent ce fel de materiale ignifugate s-au folosit, a mai explicat Sorin Cristea.

Fumul toxic, mai periculos decât flăcările

De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că primăriile angajează constructorii, le dau banii, iar asociaţiile de locatari nu au nici un acces la datele legate de materialele folosite la termoizolare, chiar dacă asociaţiile sunt cele care iau în primire lucrarea şi răspund legal în caz de catastrofă, în calitate de proprietari. În fine, marea problemă în caz de incendiu la anvelopele termice ale blocurilor nu ar fi doar flăcările, ci mai ales fumul, care este deosebit de toxic. Chiar dacă polistirenul ignifugat nu arde cu flacără, el se topeşte şi produce un fum care ucide, aşa cum s-a întâmplat în cazul clubului Colectiv. Iar cele mai multe blocuri au o singură ieşire sau două ieşiri – din care una este blocată. Mai mult, nu există bloc de locuinţe care să aibă aviz de la pompieri! Concluzia: materialele folosite la anvelopare sunt fie inflamabile, fie producătoatre de fum toxic. Practic, cazul “Colectiv” se poate extinde la cel puţin 3.000 de imobile din ţara noastră. De asemenea, majoritatea blocurilor din România nu respectă standardele generale de prevenire a incendiilor şi de limitare a efectelor acestora. Până la închiderea ediţiei nu am primit o poziţie oficială din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în legătură cu acest subiect.

Termoizolaţii după ureche. UE nu este de acod

”Ignifugat sau nu, polistirenul nu e singura problemă a termoizolaţiilor. Concluzia recentă a Uniunii Europene este că multe materiale folosite deja în acest domeniu, nu numai în România, sunt toxice, lucru care a determinat interzicerea, în septembrie 2015, a anumitor lianţi folosiţi la anvelopări în UE” – a spus Florin Hahui, director executiv al Asociaţiei producătorilor de polistiren expandat. Tendinţele în acest domeniu sunt folsirea de materiale termoizolatoare naturale. Pentru blocuri este recomandată lâna!