Povestea unei supravieţuitoare de la Colectiv, subiect de teatru contemporan

Povestea unei supravieţuitoare de la Colectiv, subiect de teatru contemporan

„153 de secunde”. Este titlul spectacolului de teatru contemporan, inspirat de povestea cutremurătoare de viaţă a uneia dintre supravieţuitoarele tragediei de la Colectiv - clubul mistuit de focul ce a scerat zeci de vieţi în noaptea sfârşitului de octombrie al lui 2015 -, care va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19:30, la Centrul Național al Dansului din București.

Axat pe percepţia evenimentului care a îndoliat România, din perspectiva lui Tedy Ursuleanu, una dintre supravieţuitoarele dramei de la Colectiv, proiectul este o inițiativă a regizoarei Ioana Păun, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu ARCUB.

 

Rezultatul unei documentări complexe

Conceput ca un eseu vizual cu privire la o generație aflată în blocaj, spectacolul studiază contextul și dinamica individuală și de grup într-o situație de criză colectivă. O documentare complexă, potrivit unui comunicat al United Events, a stat la baza conceperii spectacolului, mărturii ale supraviețuitorilor, informații din presă opinii ale unor sociologi și psihologi sau date legate de alte catastrofe internaționale inspirându-i pe regizoarea Ioana Păun şi scenarista Svetlana Cârstean în creionarea fluxului evenimenţial, care porneşte de la povestea supraviețuitoarei Tedy Ursuleanu.

 

Expresie puternică în relația sistem-individ-grup

Rolul protagonistei este interpretat de actrița Denisse Moise, în vărstă de 27 de ani. Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și specializată în arhitectură la Universitatea din Birmingham, Denisse a realizat proiecte cu mesaj sociopolitic atât în teatru – spectacole precum „Miracolul de la Cluj” sau „De fapt eram eu”, cât și în film - chiar de la debutul său, în „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, se precizează în comunicat. Performată fără nicio formă de violență grafică, povestea inspirată de Tedy Ursuleanu este o expresie puternică în relația sistem-individgrup. „Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaște mai tot ce ține de incendiu și de consecințele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înțelegerea schimbării, a posibilității ei, a moștenirilor culturale sistemice care ne mențin resemnarea“, spune Ioana Păun, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.

Spectacolul „153 de secunde” va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Național al Dansului din București. Biletele costă 35 de lei - preț întreg, respectiv 20 de lei - preț redus. Biletele se găsesc online la www. cndb.ro/spectacole/153-de-secunde.

 

Ne puteți urmări și pe Google News