Bulgaria

Bulgaria este un stat situat în sud-estul Europei, în partea estică a Peninsulei Balcanice. Se învecinează la nord cu România, la vest cu Serbia și Macedonia de Nord, la sud cu Grecia și Turcia, iar la est este mărginită de Marea Neagră.

Capitala țării este Sofia, iar limba oficială este bulgara. Bulgaria este o republică parlamentară și membră a Uniunii Europene din 2007, precum și a NATO din 2004. Moneda națională este leva bulgară (BGN).

Țara are o istorie îndelungată, fiind una dintre cele mai vechi formațiuni statale din Europa, fondată în anul 681. Cultura sa îmbină influențe slave, bizantine și otomane, iar patrimoniul include numeroase situri istorice și religioase, precum Mănăstirea Rila, Veliko Târnovo și ruinele tracice de la Perperikon.

Din punct de vedere geografic, Bulgaria are un relief variat – munți (Balcani, Rila, Pirin), câmpii fertile și litoral la Marea Neagră. Economia sa modernă se bazează pe turism, agricultură, energie, IT și industrie ușoară.

În esență, Bulgaria este o țară europeană cu o identitate culturală distinctă, care combină tradiția istorică cu dezvoltarea modernă și deschiderea spre Occident.

Le-am promis bulgarilor că reparăm podul Giurgiu-Ruse şi că reducem taxa anul viitor

Le-am promis bulgarilor că reparăm podul Giurgiu-Ruse şi că reducem taxa anul viitor

Ministrul de finanţe al Bulgariei, Simeon Djankov, a declarat la revenirea în ţară în urma vizitei făcute la Bucureşti că autorităţile române se pregătesc să reducă taxele pentru trecerea podului...

Bulgaria şi-a revizuit în scădere pretenţiile de creştere economică în 2012. Ce va face România?

Bulgaria şi-a revizuit în scădere pretenţiile de creştere economică în 2012. Ce va face România?

Guvernul de la Sofia a recunoscut că prognoza de creştere economică de 4,2% estimată pentru anul viitor este una nerealistă, de aceea a decis reducerea acesteia până la 2,5%. Şi...

România, Austria sau Bulgaria, unde este mai ieftin să mergi să schiezi?

România, Austria sau Bulgaria, unde este mai ieftin să mergi să schiezi?

În ciuda vremii bune, împătimiţii de sporturi de iarnă ar trebui să se gândească deja unde vor să-şi petreacă cele câteva zile libere din anotimpului rece dacă vor să beneficieze...

Topul celor mai ieftine destinaţii estivale în 2011

Topul celor mai ieftine destinaţii estivale în 2011

Cu un buget de sub 300 de euro de persoană, puteţi alege dintr-o multitudine de oferte de vacanţă în România, Turcia, Grecia sau Bulgaria. Cele mai ieftine oferte estivale, promovate...

Români din Libia, sub asediu. Bucureştiul trimite un avion pentru repatriere

Români din Libia, sub asediu. Bucureştiul trimite un avion pentru repatriere

Un cetăţean britanic a declarat pentru BBC că mai mulţi străini, printre care se află şi români, sunt blocaţi într-o tabără din deşert, în estul Libiei, în vreme ce localnicii...

Ghinionul de a fi lovit de o maşină înmatriculată în Bulgaria

Ghinionul de a fi lovit de o maşină înmatriculată în Bulgaria

Mii de români şi-au înregistrat maşinile în Bulgaria, dar, în cazul unui accident, asiguratorii plătesc cu mare întârziere sau deloc. Cel mai mare pericol: maşinile radiate la vecini care circulă...

Oferte de ultim moment de Ziua Îndrăgostiţilor

Oferte de ultim moment de Ziua Îndrăgostiţilor

Agenţiile de turism din România promovează oferte speciale cu ocazia Valentine’s Day, iar opţiunile sunt pentru toate gusturile şi buzunarele. Paris, unul dintre cele mai căutate oraşe de către cei...

Produsele alimentare din Bulgaria le iau ochii românilor

Produsele alimentare din Bulgaria le iau ochii românilor

Produsele agroalimentare fabricate la sud de Dunăre au mare căutare în supermarketurile de la noi. Pe rafturile magazinelor din România se găsesc tot mai multe produse agroalimentare importate din Bulgaria....

Vacanţe cu maşina în apropierea României: Dubrovnik, Bansko, Budapesta

Vacanţe cu maşina în apropierea României: Dubrovnik, Bansko, Budapesta

Dacă vrei o excursie auto, ai de ales între schi la Bansko, sejur în medievalul Dubrovnik şi un weekend "termal" la Budapesta. Oraşul croat Dubrovnik are două mari avantaje: este...

Franţa ne-ar mai ţine trei ani în afara Schengen

Franţa ne-ar mai ţine trei ani în afara Schengen

Parisul a avertizat România că riscă să rămână mult timp în afara spaţiului fără frontiere, ipoteză care nu este exclusă de analiştii români. Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen...

Baconschi este de pe Lună, Băsescu - de pe Marte

Baconschi este de pe Lună, Băsescu - de pe Marte

Lamentabilă reacţia Afacerilor Externe la aflarea veştii că Germania şi Franţa solicită amânarea aderării României la spaţiul Schengen, prevăzută pentru martie 2011. Penibilă şi riposta celui mai preşedinte dintre toţi...

Bulgarii nu se răstesc la Franţa şi Germania

Bulgarii nu se răstesc la Franţa şi Germania

Dacă Bucureştiul a reacţionat dur la vestea că Berlinul şi Parisul vor să amâne aderarea României şi Bulgariei la Schengen, oficialii de la Sofia au răspuns pe un ton mai...

Acord între România şi Bulgaria pentru interconectarea reţelelor de gaze

Acord între România şi Bulgaria pentru interconectarea reţelelor de gaze

România şi Bulgaria au convenit să realizeze interconectarea sistemelor de transport al gazelor naturale pe ruta Giurgiu-Ruse, iar un acord interguvernamental în acest sens a fost semnat astăzi, la Sofia,...

Leonard Orban: "Nu risc un pronostic. Bătălia pentru aderarea la Schengen va fi foarte dură"

Leonard Orban: "Nu risc un pronostic. Bătălia pentru aderarea la Schengen va fi foarte dură"

Consilierul prezidenţial pe afaceri europene, Leonard Orban, a apreciat azi că României "nu îi va fi deloc simplu să atingă obiectivul privind aderarea la Spaţiul Schengen în luna martie". "Nu...

Angela Merkel: România şi Bulgaria, evaluate separat pentru aderarea la Schengen

Angela Merkel: România şi Bulgaria, evaluate separat pentru aderarea la Schengen

Cancelarul german Angela Merkel a declarat azi la Sofia că România şi Bulgaria vor fi evaluate separat în procesul de aderare la spaţiul Schengen. Vorbind după o întâlnire cu premierul...

Bulgaria va introduce TVA de 9% pe turism

Bulgaria va introduce TVA de 9% pe turism

Guvernul bulgar va introduce o taxă pe valoarea adăugată (TVA) unitară de 9% în sectorul turismului, în loc de 14%, cum intenţionau iniţial, a anunţat ministrul adjunct al economiei din...

Bulgaria, aproape de Formula 1

Bulgaria, aproape de Formula 1

Conducătorii Federaţiei Bulgare de Motociclism se vor întâlni, săptămâna viitoare, cu liderul Formulei 1, Bernie Ecclestone, pentru a încerca să programeze un Mare Premiu în 2011, scrie BBC. Conducătorii bulgari...

Bulgaria, situaţie economică mai bună decât România

Bulgaria, situaţie economică mai bună decât România

Ultimele previziuni ale FMI arată o recesiune de 4,9% în acest an pentru ţările din Europa de Est, mai severă decât cea a statelor occidentale. Experţii afirmă că spre deosebire...

Bulgaria, gata să schimbe guvernul

Bulgaria, gata să schimbe guvernul

Cu două luni înaintea alegerilor generale, 80% dintre bulgari vor să scape de socialişti. Preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, a stabilit, ieri, pentru 5 iulie data alegerilor generale, în care principal...

Bulgaria, obositoare pentru UE

Bulgaria, obositoare pentru UE

SOFIA. Comisia Europeană (CE) a respins o cerere a premierului bulgar Serghei Stanişev de a trimite oficiali şi diplomaţi europeni pentru a ajuta administraţia statului, argumentând că statele UE „au...