Evenimentul Zilei > Actualitate > CONTROL CU SURPRIZE. Patru migranţi afgani, descoperiți în duba unui bulgar FĂRĂ PERMIS de conducere
CONTROL CU SURPRIZE. Patru migranţi afgani, descoperiți în duba unui bulgar FĂRĂ PERMIS  de conducere

CONTROL CU SURPRIZE. Patru migranţi afgani, descoperiți în duba unui bulgar FĂRĂ PERMIS de conducere

Polițiștii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, județul Arad au descoperit patru cetățeni afgani care intenționau să iasă ilegal din România, ascunși într-o autoutilitară condusă de un cetățean bulgar care nu avea permis de conducere.

Cetățenii afgani au fost depistați, ieri, în jurul orei 15.00, atunci când, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul bulgar Stefanov Angel D., în vârstă de 47 ani, care conducea o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria.

Cu ocazia controlului de frontieră, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă documentele de identitate şi permisul de conducere. Şoferul a prezentat un permis de conducere bulgăresc, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

În acelaşi timp, poliţiştii de frontieră arădeni au efectuat un control amănunţit asupra autoutilitarei, descoperind într-un loc special amenajat între spaţiul destinat şoferului şi spaţiul destinat transportului de marfă, patru persoane de cetăţenie afgană cu vârstele cuprinse între 15 şi 25 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cetăţeanul bulgar nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile din ţara vecină, iar cel prezentat este fals.

Poliţiştii au întocmit șoferului bulgar actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, uz de fals, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui autovehicul fără permis, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale care se impun.

Celor patru cetăţeni afgani li s-au întocmit lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

 

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: