Crinuța, arestată în cazul șefei DIICOT
Curtea Supremă a decis, ieri, ca fosta șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), Crinuța Dumitrean, să fie arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceasta a fost pusă sub...
ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) este instituția publică din România aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, care are rolul de a administra impozitele, taxele, contribuțiile și alte venituri bugetare datorate statului.
Înființată în anul 2003, ANAF are ca principală misiune colectarea veniturilor bugetare naționale, asigurarea respectării legislației fiscale, precum și combaterea evaziunii fiscale și a fraudei vamale.
Atribuții principale:
Înregistrarea, controlul și colectarea obligațiilor fiscale datorate de persoane fizice și juridice;
Administrarea contribuțiilor sociale și a TVA;
Controlul fiscal și antifraudă prin structuri specializate (DGAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală);
Administrarea vamală, prin Direcția Generală a Vămilor;
Emiterea deciziilor de impunere și gestionarea conturilor contribuabililor.
Instituția funcționează la nivel central și teritorial, prin direcții regionale și județene de finanțe publice, și utilizează platforme digitale precum Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru comunicarea online cu contribuabilii.
Curtea Supremă a decis, ieri, ca fosta șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), Crinuța Dumitrean, să fie arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceasta a fost pusă sub...
Adrian Mutu, fost atacant al Petrolului Ploiești, are din nou probleme și se pare că este cercetat de reprezentanții ANAF, pentru recuperarea unor datorii. Conform jurnalulph.ro, Adrian Mutu are probleme...
Fostul comisar al Gărzii Financiare Cluj a făcut o plângere penală împotriva unor directori din ANAF pe care îi acuză de nerespectarea unor hotărâri judecătorești și de faptul că este...
Un imens scandal ar putea izbucni în zilele următoare legat de una dintre cele mai mari bănci de celule stem din România. Din cauza unui control de la ANAF, societatea...
Un imens scandal ar putea izbucni în zilele următoare legat de una dintre cele mai mari bănci de celule stem din România. Din cauza unui control de la ANAF, societatea...
La un an de la trimiterea în judecată, procesul de șantaj cu o miză de 35 milioane de euro începe cu mogulul media în boxă. Curtea de Apel București judecă,...
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează contribuabilii asupra unei fraude, prin intermediul unor SMS-uri, prin care contribuabilii sunt sfătuiţi să apeleze un număr de telefon în vederea obţinerii unei reduceri...
Fiscul va plăti peste 600.000 de euro pentru o reclamă care să-i convingă pe români să-şi plătească dările. Clipul va avea 30 de secunde şi va realizat din fonduri europene....
Ultimele anchete ale DNA deschise împotriva unor președinți de Consilii Județene au dezvăluit o nouă metodă de sifonare a banilor publici: prin acordarea frauduloasă a contractelor din sistemul de sănătate....
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), a bătut două recorduri: este cel mai bogat primar, dar cu siguranță este și cel mai mare rău-platnic de taxe dintre edilii României. Deși,...
Din perioada iunie - iulie, Spitalul CFR Constanţa a pierdut planul de eşalonare a datoriilor către ANAF. La peste 3 milioane lei a ajuns suma datorată, iar conducerea instituţiei susţine...
Inspectorii de la Direcția Generală de Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit o rețea de trafic cu articole de îmbrăcăminte dinspre Bulgaria spre...
Fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, trimis în judecată în dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere, s-a prezentat la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) La intrare, fostul şef...
În acest moment, o firmă din 10 care trimite români să lucreze afară are datorii fabuloase la Fisc. În viitor, alte agenții vor fi în aceeași situație. Fiscul a început...
În Monitorul Oficial apărut pe data de 9 septembrie a fost publicat un ordin ANAF ce adoptă o nouă procedură privind contestarea actelor administrativ fiscale, atraga atenția consultanții fiscali de...
Inspectorii antifraudă fiscală au confiscat încălţăminte în valoare de 4,5 milioane euro de la membrii unui grup de evazioniști care vindea încălțăminte în marile centre comerciale ale Capitalei. Reţeaua de...
George Becali aşteaptă veşti de la instanţa supremă în procesul său cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Finanţatorul Stelei ar putea fi obligat să plătească retroactiv aproape 7 milioane de...
În cadrul unei întrevederi care a avut loc la sediul Direcției Generale a Vămilor, prilejuită de semnarea protocolului de colaborare dintre marile companii din industria tutunului și Agenția Națională de...
O rețea de evazioniști a fost destructurată, ieri, de anchetatorii de la „Crimă Organizată”. Printre suspecți se află și două nume care apar în dosarul Blejnar - Marta, ca protejați...
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a lăudat astăzi că i s-au deblocat conturile, „pentru că am avut gura mare”. Conturile lui fuseseră blocate de ANAF în data de 11 august de...