TABLETA TV: Voiculescu lucrează pentru Băsescu

TABLETA TV: Voiculescu lucrează pentru Băsescu

Traian Băsescu are darul de a-şi face duşmani deopotrivă printre cei răi şi printre cei buni. Ceea ce e derutant.

Ce să creadă aceia care iau în serios zicala "Spune-mi ce duşmani ai ca să-ţi spun cine eşti" atunci când văd că şeful statului a fost părăsit, pe rând, de aproape toţi colaboratorii de marcă pe care i-a avut dar, în acelaşi timp, e criticat în direct şi la o oră de vârf (Realitatea TV, joi seara) de personaje precum Dan Voiculescu?

Bossul Antenelor spunea că lui Băsescu nu-i pasă de popor, considerat un grup de mateloţi stând drepţi şi aşteptând să afle ce să facă (dacă am reţinut eu bine comparaţia). Oare atunci când te critică cel rău, nu îţi face, în realitate, bine?

Cristian Preda spunea că Emil Boc parcă ar lucra pentru PSD. Iată, Voiculescu parcă ar lucra pentru Băsescu, aşa cum parcă au făcut-o Sorin Ovidiu Vîntu (vizita lui Geoană) şi Dinu Patriciu (ieşirea în faţă în episodul cu pumnul) în campania electorală.

Ne puteți urmări și pe Google News