Peisajul mediatic din România continuă să fie dominat de agende politice sau economice care au prea puţină legătură cu agenda publicului.
Televiziunile de ştiri, care au renunţat la obiectivitate în ultima campanie electorală, nu şi-au recuperat- o nici până astăzi.
În consecinţă, a găsi în România o emisiune de ştiri care să-ţi ofere informaţii nealterate de interesele patronilor sau incompetenţa jurnaliştilor este o încercare mai grea decât a o găsi pe Elodia (simbolul tabloidizării presei româneşti).
Din fericire, există şi o excepţie. Din păcate, ea întăreşte regula. Este vorba de "Ora de ştiri" de la TVR 2. Emisiunea difuzată zilnic de la ora 22.00 are marele merit de a nu fi un tonomat, aşa cum se numea o emisiune de divertisment a postului cu pricina.