L-am văzut pe Victor Ponta la emisiunea „3x3” a lui Stelian Tănase (Realitatea TV) şi am constatat încă o dată cât de comod era Mircea Geoană.
Nu nutresc nicio simpatie faţă de liderul PSD. Cât despre idelie de stânga, nici atât. Dar faptul că Ponta încearcă să-şi pună partidul pe poziţii ideologice clare, cum a făcut-o acum, când cu măsurile anticriză anunţate de Traian Băsescu, e un lucru bun.
Mă simt mult mai bine, ca simplu alegător, atunci când PSD şi PNL exprimă puncte de vedere principial diferite (de exemplu, în legătură cu soarta cotei unice). Chiar dacă asta complică situaţia post-PDL, e mult mai sănătos să ştii ce carte joacă fiecare, decât să accepţi, ca o fatalitate, că stânga poate fi dreapta şi dreapta, la o adică, stânga. Cui îi place struţocămila?