TABLETA TV: Refugiu în sălbăticie

TABLETA TV: Refugiu în sălbăticie

Sătulă de manelele omniprezente în noaptea de Revelion (cu reluările de rigoare), m-am refugiat în cea de-a doua zi a anului pe National Geographic.

Am revăzut, cu aceeaşi plăcere şi fascinaţie, documentarele din seria "Marea migraţie".

Un spectacol al culorilor, al vieţii şi al luptei pentru supravieţuire, o lecţie din care omenirea, ca specie, ar avea multe de învăţat.

În ultimul timp m-am convins (dacă mai era nevoie) că, dacă vrei să te relaxezi şi să-ţi lărgeşti orizontul, este de dorit să o faci urmărind posturile specializate în filme documentare în detrimentul circului oferit gratuit de politicienii noştri sau de interminabilele infracţiuni prezentate cu lux de amănunte la ştiri.