Ceea ce i se întâmplă lui Dan Diaconescu în aceste zile este orice vreţi dumneavoastră - anchetarea unui şantaj dintr-o serie mai lungă, un alt şantaj, plata unor poliţe, răfuială mafiotă, diversiune, manevră pentru creşterea ratingului OTV -, orice, numai atentat la libertatea presei nu!
OTV n-a avut niciodată nimic în comun cu jurnalismul. Spuneţi-i găselniţă, şmecherie, a opta minune din Caracal, inginerie financiară, maşină de făcut averi greu de explicat, experiment, stupizenie incredibilă, oglinda şi tomberonul poporului român. Dar nu jurnalism.
Aceasta nu e o aroganţă. Jurnalismul nu e ceva mai presus sau mai prejos. E altceva. Atât. Cât despre Dan Diaconescu, el e din altă ligă, vorba lui Bogdan Chireac.
Recomandările noastre