Suveniruri cu operele lui Brâncuşi

Suveniruri cu operele lui Brâncuşi

Turiştii care vor vizita operele lui Constantin Brâncuşi expuse în cele două parcuri din Târgu-Jiu vor avea posibilitatea, din această vară, să-şi achiziţioneze diverse suveniruri reprezentând creaţiile marelui sculptor.

Asta pentru că administraţia locală a ajuns la o înţelegere cu cetăţeanul canadian de origine română, care deţine drepturile pentru imaginea lucrărilor lui Brâncuşi. Astfel, în Parcul Central şi în Parcul Coloanei vor fi amenajate două puncte de informaţii pentru turişti şi magazine de suveniruri, unde vor fi comercializate de la brelocuri şi până la şepci cu Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii şi Aleea Scaunelor.

„Noi le vom prezenta macheta cu obiectul respectiv, suvenirul, statueta sau ce vom dori să realizăm, şi dânşii ne vor da sau nu acordul să le producem şi îşi vor spune şi pretenţiile asupra sumei care o doresc. Dacă vom imprima imaginea Coloanei Infinitului pe o cană, o vom produce cu 4 lei, dar turistul o va cumpăra cu 6 lei, diferenţa ajungând la Visarta. Este doar un exemplu de cum se va putea proceda“, explică viceprimarul Gabriel Sanda. Între firma Visarta, reprezentantul în România al cetăţeanului canadian care deţine drepturile de imagine, şi Primăria Târgu-Jiu au existat o serie de conflicte. De altfel, cele două părţi au ajuns şi în instanţă, procesul fiind câştigat de firma Visarta.

Ne puteți urmări și pe Google News