Surprize de la Hollywood in 2007

Surprize de la Hollywood in 2007

In Cetatea Filmului se pregatesc productii importante, in timp ce vedete internationale vor veni sa filmeze in Romania.

Hollywood, Cetatea Filmului american, si-a facut bilantul pe 2006, iar cei mai importanti producatori pregatesc noi surprize pentru anul care a inceput. Fie ca este vorba despre continuarea unor pelicule de succes sau despre productii noi, unele dintre ele urmand sa fie turnate in Romania, 2007 se anunta un an "de Oscar".

Una dintre productiile cu impact la public va fi pelicula "Sweeney Todd", care ii va avea intr-o distributie inedita pe Johnny Depp, Helena Bonham Carter si pe Sacha Baron Cohen, interpretul lui Borat. Regizorul Tim Burton ("Batman", "Batman Forever", "Planeta maimutelor", "Corpse Bride") se va stradui sa termine povestea lui Benjamin Baker, adaptata dupa un musical de pe Broadway, cel mai tarziu in decembrie.

Personaje fantastice, bugete pe masura

Personajele fantastice isi primesc atentia cuvenita si vor invada marile ecrane cu o forta si mai mare incepand cu anul acesta. "Cei patru fantastici" vor reveni la mijlocul lunii iulie cu noi aventuri si cu Jessica Alba in rolul Susan Storm/Invisible Woman.

Partea a treia a lui "Spiderman" e pe cale de a fi terminata. Omul Paianjen se va lupta in aceasta serie cu cel mai mare dusman: latura sa negativa. Chiar si superproductia "Alien vs. Predator" revine cu o noua serie, de data aceasta cu un regizor de numai 30 de ani, Colin Strause.

Printre productiile cu buget mare sau distributii interesante care vor "invada" cinematografele in 2007 se mai numara: "Saw 4", "Mortal Kombat: Devastation" si "Dallas" (cu John Travolta in rolul J.R. Ewing).

Povestea merge mai departe

Tot in acest an vor incepe filmarile pentru mai multe pelicule care, dupa un succes de box-office urias, "au cerut" niste continuari. Este si cazul comediei "Rush Hour", care va avea premiera celei de-a treia serii pe 10 august.

Jackie Chan si Chris Tucker formeaza din nou un cuplu pentru a se lupta cu mafia chinezeasca la Paris. Pelicula se bucura si de prezenta inedita a unor nume mari ale cinematografiei mondiale, precum Max von Sydow si Roman Polanski, acesta din urma in rolul detectivului Jacques.

Regizorul peliculei este Bratt Ratner, nimeni altul decat iubitul modelului roman Alina Puscau, si ea o aspiranta la statutul de star la Hollywood. Alina, care ia lectii de actorie, spune ca va accepta o oferta abia cand se va simti pregatita, insa, potrivit unor apropiati ai cuplului Puscau-Ratner, iubita regizorului va avea un rol mai mic, ce-i drept, in "Rush Hour 3".

Pentru amatorii de comedii, producatorii de la 20th Century Fox pregatesc partea a doua a clasicei "Mrs. Doubtfire", cu Robin Williams in rol titular, dar si cu Pierce Brosnan in distributie.

Aflat la a doua serie, filmul de animatie "Madagascar" a atras o distributie de zile mari: Sacha Baron Cohen, Chris Rock, Ben Stiller si Cedric the Entertainer.

Chiar daca producatorii de la Dreamworks au anuntat ca au inceput lucrul inca de anul trecut, zvonurile care vin din Cetatea Filmului nu sunt in masura sa-i linisteasca pe fanii filmului de animatie, intrucat se pare ca premiera va avea loc abia peste inca un an. In schimb, seria a treia din "Goal!" se va termina la timp, insa de data aceasta fara Marcel Iures in distributie, dar cu David Beckham pe teren si intr-un rol episodic.

Drumul catre celebritate

Monica Barladeanu, o alta romanca care bate la portile Hollywoodului, a jucat in thrillerul "Fall Down Dead", care va avea premiera pe marile ecrane in acest an.

Monica Dean, care a mai avut roluri episodice in doua seriale americane de succes ("Naufragiatii" si "Prietenie pe muchie de cutit") i-a avut colegi pe platoul de filmare de la "Fall Down Dead" pe Udo Kieder si Dominique Swain, dar si pe prietena sa, Mihaela Radulescu.

In curand

Romania, un platou de filmare pentru starurile internationale

DRAMA. Pana acum, pentru productiile care urmeaza sa se filmeze la noi in tara, au fost anuntate cateva titluri, cu bugete relativ mici. Una dintre vedetele care va vizita Romania anul acesta este Shakira, care revine la noi in tara in calitate de actrita, in filmul lui Alfonso Arau, "Dare to Love Me" ("Indrazneste sa ma iubesti" - n.r.).

Cantareata ii va avea ca parteneri de platou pe Rodrigo Santoro si Paz Vega si va interpreta rolul "La Ritana" in povestea lui Carlos Gardel, legenda tangoului argentinian din anii ‘20.

RAZBOI. Un film care se anunta interesant, va avea Romania ca locatie pentru scenele sale de razboi. Este vorba despre "Adam Resurrected", in care va aparea intr-un rol titular celebrul actor Jeff Goldblum ("Musca", "Jurassic Park", "Independence Day").

COMEDIE. O comedie produsa de Muse Entertainment Enterprises se va filma la noi in tara si va avea premiera in cursul acestui an. "The Deal" (Afacerea) ii are in distributie pe Lisa Kudrow (serialul "Prietenii tai", "Analize That", "Dr. Doolitle 2") si William H. Macy ("Cellular", "Spartan", "Psycho"), iar ca regizor pe Steven Schachter ("Above Suspicion").

Scenariul este construit in jurul unui producator aflat intr-un impas al carierei, care este de acord sa lucreze la un film al unui nepot de-a sau.

Pentru ca filmul sa se bucure de succes, producatorul are nevoie de un star in rolul principal, insa lucrurile devin complicate in momentul in care acesta este rapit chiar de pe platourile de filmare, din Romania. In acest moment, producatorul trebuie sa faca orice pentru a salva atat filmul, cat si vedeta.

THRILLER. O alta pelicula care se filmeaza in Romania este "The Dot Man", in regia lui Bruno Coppola, nepotul lui Francis Ford Coppola si totodata varul lui Nicholas Cage.

Este vorba despre o drama, un thriller politic construit in jurul lui Robert Atwood, un ofiter al Serviciilor Secrete militare ale Statelor Unite, care descopera o celula terorista in Turcia.

Dupa mai multe intamplari nefericite, Atwood este banuit de legaturi cu teroristii si mai multi ofiteri sunt trimisi sa-l lichideze. Dupa ce realizeaza ca nu se poate apara si nici nu-si poate dovedi nevinovatia, Atwood si iubita sa, Mika, aleg sa-si construiasca o noua identitate si o noua viata printre romani. Pentru rolurile titulare au fost alesi David Arrow si Maria Dinulescu.

Ne puteți urmări și pe Google News