Supertomograful vine şi în România

Supertomograful vine şi în România

Românii vor avea, din primăvară, cel mai performant computer tomograf pentru depistarea cancerului.

La Oradea va fi adus, de anul viitor, cel mai bun tomograf din lume, care poate depista cancerul în stadii precoce, dar poate spune şi cât de agresivă este boala. Computerul tomograf, denumit PET/CT, mai poate fi folosit şi în diagnosticarea bolilor cardiovasculare. Românii care au nevoie de o astfel de investigaţie pot merge, deocamdată, în Ungaria, la Budapesta.O investigaţie costă în jur de 1.500 de euro, luând în calcul transportul şi cazarea. Spune cât de agresiv este cancerul Tehnica PET/CT combină tomografia computerizată, deja existentă în România, cu tomografia cu emisie de pozitroni (particule ale unei substanţe). „Este cea mai eficientă metodă de diagnosticare a cancerului (în tumori şi în metastaze). Aparatul «vede» precoce leziunile canceroase, în locuri greu accesibile“, spune Gheorghe Iana, medic primar radiologie şi imagistică medicală la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.

În comparaţie cu imaginile obţinute cu un computer tomograf obişnuit, care arată doar prezenţa tumorii, PET/CT-ul arată şi direcţia în care aceasta se răspândeşte şi cât de agresive sunt celulele. „Se face un fel de hartă“, explică Ciprian Enăchescu, medic primar oncologie şi radioterapie la Spitalul Elias. Pacientului i se administrează injectabil o substanţă pe bază de glucoză. „Glucoza este «mâncată» de celule în funcţie de efortul lor metabolic. Celulele canceroase se înmulţesc necontrolat şi absorb mai multă glucoză, pe care o captează. Cele normale absorb glucoza şi o elimină. Lucrul acesta se vede la analize“, mai spune doctorul. Şi celulele din zonele cu inflamaţii absorb glucoză în cantitate mare.

„De aceea, este bine să nu faceţi o astfel de investigaţie după un fenomen inflamator, cum ar fi o operaţie sau radioterapie, deoarece pot rezulta analize eronate“, adaugă doctorul Enăchescu. Mult prea scump pentru spitale Până la venirea noului computer tomograf în România, pacienţii pot face investigaţii în centrul Pozitron Diagnosztika din Budapesta, la indicaţia medicilor specialişti de la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ sau „Institutul Oncologic din Bucureşti“. „Noi intermediem legătura dintre Centrul din Budapesta şi pacienţii trimişi de medicii curanţi.

Programările pentru investigaţii se fac cu o săptămână şi jumătate înainte, dar şi în sistem de urgenţă“, ne-a spus Gabriela Gujdar, manager al Reprezentanţ ei Pozitron din România, compania care intenţionează să aducă aparatul, la primăvară, în Oradea.

Deşi apreciază că este cel mai perfomant echipament pentru diagnosticarea cancerului, specialiştii în radiologie susţin că aparatul PET/CT implică şi costuri foarte mari. „Reactivii folosiţi sunt foarte scumpi. O singură doză ajunge al aproximativ 400 de euro“, subliniază Gheorghe Iana. Pentru centrul deschis la Oradea, reactivii vor fi aduşi din import.

Ne puteți urmări și pe Google News