Suntem la coada Europei, dar îi batem pe bulgari

Suntem la coada Europei, dar îi batem pe bulgari

Românii sunt la coada clasamentului european când vine vorba de ultilizarea produselor bancare, astfel că, în primele trei luni ale anului 2009, 57% dintre românii peste 15 ani apelează la cel puţin un serviciu bancar.

O comparaţie pe baza mediilor anului 2008 arată că ţara noastră se află mult în urma majorităţii vecinilor, indică un studiu realizat de GfK România. Doar în Bulgaria produsele bancare sunt utilizate mai puţin decât la noi. Faţă de Slovenia, unde fiecare persoană de peste 15 ani foloseşte un produs bancar, doar 54% dintre români foloseau în 2008 aşa ceva.   În Cehia, doar 82% dintre persoanele chestionate folosesc un astfel de serviciu, în timp ce în Ungaria 80% şi în Polonia 69%. Piaţa bancară este mai dezvoltată în Bucureşti, Ardeal şi Banat- Crişana-Maramureş decât în restul ţării. Cele mai utilizate produse bancare sunt cardurile de debit. Totuşi, majoritatea se rezumă la a retrage banii din cont de la ATM-uri şi doar aproximativ o treime apelează la card pentru a plăti în magazine.   Pe locul doi ca nivel de utilizare se află creditele pentru nevoi personale. În martie 2009, 19% dintre români aveau un astfel de produs bancar, în creştere faţă de perioada corespunzătoare din 2008, dar în scădere faţă de ianuarie 2009, când deţinătorii de credite pentru nevoi personale reprezentau 22% din populaţie. Prin tre produsele care au câştigat cel mai mult în popularitate în ultimul an se află depozitele la termen.

54 de români din 100 foloseau în 2008 servicii bancare

Ne puteți urmări și pe Google News