Nicholas D’Agosto şi Emma Bell, actorii principali din "Destinaţie finală 5", au explicat pentru EVZ de ce oamenii râd cu atât mai tare cu cât scenele sunt mai îngrozitoare.

De curând, lungmetrajul "Destinaţie finală 5" s-a lansat pe DVD şi BLU-RAY în România. Actorii din film au detaliat filosofia lor asupra francizei, esenţa personajelor lor şi au povestit despre satisfacţia de a colabora cu un regizor care îşi ia foarte în serios munca.

EVZ: Ce v-a plăcut cel mai mult la filmul "Destinaţie finală 5"? Nicholas D’Agosto: Pe mine m-a cucerit personajul. Mi-a plăcut să joc rolul tipului care are premoniţia, pentru că asta atrage din start mai multe provocări. Mai întâi, trebuie să joci aceeaşi scenă cu două abordări complet diferite: una în care poţi reacţiona firesc la evenimentele cu care interacţionezi şi cealaltă în care ştii dinainte ce se va întâmpla. E o experienţă amuzantă pentru un actor.

La toate acestea se mai adaugă şi întâmplările pe care nu le poţi controla, dar şi problemele din relaţia cu Molly, personajul interpretat de Emma Bell. Franciza e nemaipomenită. E minunat felul în care fanii susţin această idee. Pentru mine, întreaga experienţă a fost extraordinară.

Emma Bell: Am dat probe, am citit scenariul şi mi s-a părut că această parte este diferită de celelalte pentru că a fost mai bine închegată, atât din punct de vedere al relaţionării personajelor, cât şi a evoluţiei acţiunii. Apoi, m-am întâlnit cu cei de la New Line şi mi-au plăcut foarte tare, pentru că doreau să facă un film pentru fani.

Povestiţi-ne în câteva cuvinte despre personaje. Cine sunt şi cum le percepeţi voi? N.D: Îl interpretez pe Sam Lawton. În toate cele cinci părţi ale seriei există un personaj care are premoniţii, iar în "Destinaţie finală 5" el este cel căruia i se întâmplă. Nu ştie de ce şi nici el nu îşi poate explica acest eveniment. Are o iubită de care este foarte îndrăgostit, dar în acelaşi timp vrea să fie bucătar-şef în Franţa. Trăieşte într-o dilemă pentru că vrea să-şi urmeze visul, dar nu doreşte să-şi părăsească iubita. Pe lângă toate acestea, are loc şi tragicul accident, apoi întâmplările bizare şi el încearcă să găsească un răspuns la fiecare dintre problemele prin care trece.

E.B: Eu sunt Molly Harper, iubita lui Sam. Molly provine dintr-un mic oraş, are o viaţă liniştită cu mulţi prieteni şi este foarte fericită de situaţia sa. Problemele apar atunci când Sam vrea să plece în Franţa. În momentul accidentului, cu toţii trebuie să-şi dea seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru ei. Molly este cel mai de nădejde sprijin pentru Sam în tot acest proces, în care el încearcă să-şi dea seama ce se întâmplă de fapt.

Cum a fost colaborarea cu regizorul Steven Quale şi cum au decurs filmările în Vancouver? N.D: Steven se orientează foarte bine asupra detaliilor şi asta se vede în film. Este un film cu buget mare şi arată ca atare. Pentru el a fost un proiect foarte important şi s-a pregătit temeinic alături de întreaga echipă. El este cel care a transformat experienţa într-una foarte amuzantă. Important este că pentru acest proiect cu toţii am avut ceva de învăţat. Ne-am maturizat şi am crescut împreună, iar acest lucru a fost benefic pentru toţi. Pe noi, Steven ne-a pus într-o lumină favorabilă. Nu ne-a îndrumat greşit niciodată. E plăcut să vezi cât de serios a tratat filmul.

E.B: A fost un vis pentru noi să filmăm în Vancouver. E un oraş superb. Am stat acolo trei luni şi am avut timp să cunoaştem bine oraşul. M-am îndrăgostit de acel oraş. Îmi place foarte mult faptul că peste tot eram înconjurată de natură.

Cu cât scena este mai îngrozitoare, cu atât publicul se pare că râde mai tare. Cum comentaţi acest lucru? E.B: Cred că atunci când ceva traumatizant se întâmplă în viaţa noastră, avem nevoie de un moment să ne descărcăm. Câteodată este prea greu să-i faci faţă sau e prea mult. Ştiu asta din experienţa personală. Când mă aflam într-o situaţie foarte complicată, simţeam nevoia să chicotesc sau ceva. Nu mi se pare nimic amuzant, dar râsul e ca un mecanism de apărare. De aceea, cred că suntem fascinaţi de felul oribil în care oamenii mor în film.

Dar avem şi doza aceea de realism în care ne dăm seama că toate întâmplările acestea nu au loc şi în viaţa reală. De aici vine tendinţa de a lua totul ca pe o glumă.

N.D: Cred că o altă trăsătură a seriei "Destinaţie finală" este faptul că avem de-a face cu un film fantastic. Câteodată, realitatea unor filme horror în care oameni torturează alţi oameni este un pic prea greu de digerat. Tocmai prin acest lucru franciza se diferenţiază de alte filme ale genului. Datorită elementului supranatural, oamenii pot spune liniştiţi că lor nu li se poate întâmpla. Aici nu râzi de durerea altuia, ci de circumstanţele nebuneşti prezentate.

Care e diferenţa dintre parodie şi proiectul "Destinaţie finală 5"? N.D: E important să ai o distribuţie pertinentă. Îl avem pe Tony Todd care ancorează filmul bine în realitate şi îl încadrează în lumea specifică francizei. Apoi, avem şi o distribuţie foarte bună, cu oameni care colaborează foarte bine. Cred că trebuie să înţelegi aceşti oameni şi să înţelegi relaţia dintre ei. Când ignori aceste aspecte, normal că vei râde şi nu vei lua în serios acest aspect. Însă, atunci când trăieşti experienţele supranaturale prin care trec personajele, eşti dispus să treci peste neîncrederea faţă de subiect.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Tobdm7dqD1I?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

"Nu trebuie să cred în ceea ce crede personajul meu. Eu pot suspenda realitatea în care trăiesc pentru a mă transforma în alt personaj.“ EMMA BELL, actriţă