SUMMIT DE CRIZĂ. România a avizat noul tratat al UE. Barroso: Moneda euro e IREVERSIBILĂ | LIVE TEXT

SUMMIT DE CRIZĂ. România a avizat noul tratat al UE. Barroso: Moneda euro e IREVERSIBILĂ | LIVE TEXT

Încercările Franţei şi Germaniei de noaptea trecută de a modifica tratatul Uniunii Europene pentru toate ţările membre au eşuat. Marea Britanie refuză să accepte condiţiile. Situaţia s-a schimbat pe parcursul zilei. Celor 23 de state, printre care şi România, care s-au declarat dispuse să semneze noul acord european li s-au adăugat încă trei ţări. Astfel, Marea Britanie este total izolată în cadrul Uniunii Europene.

UPDATE 19.20. Mesajul transmis de majoritatea statelor membre ale UE la acest summit european este acela că euro este ireversibilă, a declarat preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso.

În conferinţa de presă de la finalul reuniunii europene, şeful executivului comunitar a subliniat că ar fi preferat un acord între toate cele 27 de state membre UE cu privire la schimbarea Tratatului de la Lisabona în vederea reformei zonei euro, dar s-a declarat optimist legat de eficienţa noului "pact bugetar" convenit de liderii statelor membre pentru consolidarea disciplinei bugetare.

Comisia Europeană ar putea avea un rol important de jucat, a adăugat Barroso, chiar dacă este vorba despre un tratat care nu vizează ansamblul statelor membre UE. "Numeroase lucruri pot fi, de asemenea, făcute în cadrul acestui tratat, dar anumite chestiuni sunt complicate din punct de vedere juridic", a recunoscut preşedintele CE.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a apreciat drept "majore" deciziile luate de liderii "Celor 27" de protejare a zonei euro, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu.

"Cele 17 state membre ale zonei euro şi deja multe alte din afara ei sunt angajate faţă de noul pact bugetar - o nouă regulă bugetară europeană, care să fie transpusă în legislaţiile naţionale. Este vorba despre mai multă disciplină fiscală, de mai multe sancţiuni automate şi de o supraveghere mai strictă. Un tratat interguvernamental va face obligatoriu acest tratat. În combinaţie cu angajamentele politice ferme, acesta va oferi pactului bugetar deplină putere". Mai mult, acest tratat va fi deschis ţărilor din afara zonei euro. Cu excepţia uneia (Marea Britanie - n.r.), toate iau în considerare să participe. Cel mai târziu la începutul lunii martie anul viitor, Tratatul privind pactul bugetar va fi semnat", a spus Van Rompuy.

UPDATE 18.15. Premierul britanic David Cameron a dat asigurări că ţara sa "nu este exclusă" din Uniunea Europeană, în pofida opoziţiei exprimate la summitul de la Bruxelles faţă de o modificare a tratatului UE, transmite AFP. "Nu suntem excluşi, suntem în Uniunea Europeană, suntem un membru principal al pieţei unice", a afirmat Cameron, într-un interviu televizat de la Bruxelles, după summitul european şi înaintea de a zbura spre Londra.

Deşi a admis că refuzul său de a accepta o modificare în 27 a tratatului UE "reprezintă o schimbare în relaţiile noastre cu Europa", premierul britanic a subliniat că "nucleul relaţiei noastre - piaţa unică, comerţul, investiţiile, creşterea, locurile de muncă - rămâne identic". "În materie de apărare, suntem principalul membru (european) al NATO, iar în materie de politică externă europeană, suntem unul dintre principalii actori", a continuat David Cameron.

"Nu suntem însă în zona cu monedă unică, nu dorim să fim, nu suntem în zona Schengen de liberă circulaţie şi sunt bucuros de acest lucru, pentru că vreau să ne utilizăm frontierele pentru a ne proteja împotriva imigraţiei ilegale, a armelor şi drogurilor", a mai spus premierul britanic.

Acesta a refuzat să sprijine pactul european menit să consolideze disciplina bugetară în statele UE - iniţiativă la care au aderat toate celelalte state membre -, cerând concesii mai ales în ce priveşte supravegherea sectorului financiar, cereri considerate excesive şi inacceptabile de partenerii europeni. UPDATE 17.17 Finlanda se opune modificărilor aduse Ministrul finlandez de Finanţe, Jutta Urpilainen, a dat afirmat că ţara sa nu va mai participa la Mecanismul European de Stabilitate (MES), dacă actualul sistem decizional din cadrul Eurogrupului se va modifica, aşa cum propun Franţa şi Germania, deoarece acest lucru va însemna să-şi piardă dreptul de veto, transmite EFE, citată de Agerpres.

Potrivit propunerii franco-germane, deciziile MES (fondul permanent de salvare, care va începe să fie operaţional din 2012) nu vor fi luate în unanimitate, ci printr-o majoritate calificată de 85%, ceea ce ar însemna că numai Franţa, Germania şi Italia ar putea bloca adoptarea unei decizii.''Nu avem decât două opţiuni: fie se menţine acordul iniţial, potrivit căruia deciziile mecanismului permanent se iau în unanimitate, fie Finlanda nu va mai lua parte la acest mecanism'', a susţinut Urpilainen, în cadrul unor declaraţii date presei la Helsinki. UPDATE 15.45 Presa germană: Auf Wiedersehen, England!

Acest titlu a apărut pe pagina de web a prestigioasei publicaţii germane Spiegel, cu referire la decizia Marii Britanii de a nu participa la elaborarea noului tratat.Totuşi, jurnaliştii germani atrag atenţia că "ideea de Uniunea Europeană, aşa cum o ştiam, este în proces de dezintegrare. Cel mai mare proiect de după Cel de-al Doilea Război Mondial a eşuat la Bruxelles".

Însă, în publicaţia Bild, ziariştii consideră că moneda euro este mai importantă decât acordul dat de Anglia. "Este adevărat, planurile de salvare a monedei au adâncit diferenţele existente. Dar, fără moneda euro, n-am mai vorbi despre diviziuni în cadrul Europei, ci am vorbi despre sfârşitul ei", se arată în publicaţie. UPDATE 13.10 O nouă declaraţie revizuită a şefilor de state şi guverne a fost publicată, transmite The Guardian. Potrivit acesteia, nouă dintre statele membre ale UE, dar din afara zonei euro sunt pregătite să adopte noul tratat european cu schimbările aferente, după ce îşi vor consulta parlamentele.

"Şefii statelor sau guvernelor din Bulgaria, Cehia, Danemarca, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Suedia au indicat posibilitatea de a face parte în acest proces după consultarea Parlamentelor naţionale", se arată în declaraţie. Practic, între timp, pe listă s-au adăugat Cehia, Suedia şi Ungaria, care şi-au schimbat poziţiile. UPDATE 13.05 ''Europa refuză compromisurile facile. Am luat această decizie în beneficiul zonei euro'', a afirmat cancelarul german Angela Merkel, la câteva ore după ce guvernele au decis dacă sunt de acord sau nu cu noul tratat.

''Britanicii au fost mereu în afara zonei euro. Suntem deja familiari cu această situaţie'', a mai afirmat cancelarul german, citată de site-ul monstersandcritics.com.Potrivit cancelarului german, David Cameron a stat la masă cu liderii europeni şi a discutat cu ei deciziile luate. ''A trebuit să luăm decizii dure'', a subliniat Merkel. UPDATE 12.30 Parlamentul Ungariei va trebui să dezbată o posibilă aderare la acordul interguvernamental stabilit între statele din zona euro privind consolidarea disciplinei bugetare, deoarece pactul afectează suveranitatea naţională, a declarat astăzi, la Bruxelles, premierul ungar Viktor Orban, transmite MTI.

Înaintea negocierilor dintre şefii de stat şi de guvern din UE din cea de-a doua zi a summitului european, Orban a afirmat că nu are un mandat care să îi permită să cedeze din suveranitatea Ungariei şi că decizia va trebui luată de parlament.

Viktor Orban a dat asigurări că există suficient timp pentru acest lucru deoarece termenul limită este luna martie a anului viitor.

UPDATE 10.30. Liderii statelor din zona euro au convenit, în această dimineaţă, un nou pact bugetar către va fi cuprins într-un nou acord cu şase ţări membre UE din afara zonei euro - România, Bulgaria, Polonia, Danemarca, Letonia şi Lituania. Suedia şi Republica Cehă au spus că vor mai întâi să-şi consulte parlamentele în acest sens.

"Uniunea Europeană şi zona euro au făcut mult în ultimele 18 luni pentru a ameliora guvernanţa economică şi a adopta noi măsuri ca răspuns la criza datoriilor suverane. Totuşi, tensiunile pieţei din zona euro au sporit şi trebuie să ne intensificăm eforturile pentru a face faţă provocărilor actuale. Astăzi am convenit să avansăm către o uniune economică mai solidă. Acest lucru implică acţiuni în două direcţii - un nou pact bugetar şi o coordonare consolidată a politicii economice, pe de o parte, şi dezvoltarea instrumentelor noastre de stabilizare pentru a depăşi provocările pe termen scurt. (...) Şefii de stat şi de guvern din Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia şi România şi-au indicat intenţia de a adera la proces, iar cei din Republica Cehă şi Suedia îşi vor consulta parlamentele înainte de a lua o decizie", se arată în declaraţia liderilor statelor din zona euro. Marea Britanie şi Ungaria, izolate

Încercările Franţei şi Germaniei de a schimba tratatul Uniunii Europene pentru toate ţările membre au eşuat, după ce britanicii au respins propunerea privind un nou tratat al UE. Cele două state au hotărât continuarea negocierilor lăsând Marea Britanie izolată. În urma negocierilor de azi-noapte, 23 de state, printre care şi România, s-au declarat dispuse să semneze noul acord european.

Şefii de state şi de guverne participanţi la summit au publicat o declaraţie comună. Ceea ce trebuia să fie summit-ul uniunii fiscale riscă să se transforme în summit-ul despărţirilor. Marea majoritate a ţărilor, conduse de Germania şi Franţa, au ajuns la un accord privind un nou tratat. Celelalte, printre care Ungaria şi Marea Britanie, au rămas izolate, anunţă Reuters.

După zece ore de negocieri, cele 17 state membre ale zonei euro, la care se adaugă alte şase ţări, printre care şi România, au fost de acord cu impunerea unor reguli bugetare mai stricte.

"Europa este unită, iar Marea Britanie a ales să se izoleze", a afirmat preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a numit această decizie un mare pas înainte pentru impunerea de reguli bugetare stricte, iar statele care vor impun aceste măsuri vor ieşi mai puternice din această perioadă de instabilitate.

Britanicii se opun

Marea Britanie a vrut să impună condiţii Franţei şi Germaniei, iar acestea nu au fost de acord. Potrivit preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, premierul britanic David Cameron ar fi vrut ca Londra să nu fie obligată la taxele suplimentare pe serviciile financiare.

Londra este cel mai important centru financiar al Europei, iar o astfel de taxă ar leza interesele companiilor britanice, a subliniat în mai multe rânduri Cameron. O nouă Uniune Europeană? Acum, cei doi lideri ai zonei euro se vor concentra pe ajungerea la un acord doar cu cele 17 state membre ale zonei euro, nu cu cele 27 din Uniunea Europeană. La cele 17 state membre ale zonei s-ar putea adăuga alte şase state membre ale UE, cu care se poartă negocieri, pritnre care se află şi România, a anunţat Sarkozy. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a afirmat, la summitul care "vrea" să salveze Europa, că termenul limită pentru a se ajunge la un astfel de acord este luna martie din 2012.

Sarkozy a subliniat însă că ar fi vrut o schimbare a tratatului pentru toate ţările membre ale UE. Potrivit preşedintelui francez, Ungaria doreşte să rămână în afara noului tratat, iar oficialii din Cehia şi Suedia vor mai întâi să dezbată problema în parlament. CITIŢI

Ne puteți urmări și pe Google News