Ashton Carter, șeful Pentagonului, a declarat duminică, în avionul care-l transporta în turneul pe care îl face săptămâna aceasta prin Europa:

Rusia nu poate să se schimbe cu Vladimir Putin și nici chiar după plecarea lui.”

Refereindu-se la ultimele declarații ale liderului de la Kremlin, privind întărirea arsenalului nuclear rus cu încă 40 de rachete nucleare intercontinentale, Carter, citat de Agerpres, a spus:

„Nu era nevoie ca Vladimir Putin să facă astfel de declaraţii. Evident, că eu nu pot să vă explic pentru ce el a adoptat o astfel de atitudine, dar în opinia mea nu este un comportament adecvat.”

Șeful Pentagonului efectuează în această săptămână vizite în Germania și Estonia și va participa la reuniunea miniștrilor NATO de la Bruxelles, din 24 – 25 iunie.