Studiu: Românii, prea săraci să mai pună bani deoparte

Studiu: Românii, prea săraci să mai pună bani deoparte

Aproape jumătate dintre români (43%) consideră că, în prezent, situaţia lor financiară este rea sau chiar foarte rea, în timp ce doar 15% dintre aceştia obişnuiesc să economisească lunar din banii câştigaţi, se arată în studiul "Secrete ale economisirii", publicat de CashControl prin platforma de cercetare online iVox.ro.

Potrivit cercetării, chiar dacă nu economisesc, trei sferturi dintre repondenţi (78%) au declarat că îşi monitorizează veniturile şi cheltuielile, fie ocazional, fie ca o obişnuinţă, atât prin metoda clasică a carneţelului, cât şi prin aplicaţii online precum CashControl.

De asemenea, aproape jumătate dintre români (43%) îşi evaluează situaţia financiară actuală ca fiind rea şi foarte rea, în timp ce doar o zecime dintre ei pot susţine că au o situaţie financiară bună sau foarte bună.

Puţini români pun bani deoparte

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, datele sondajului revelă faptul că foarte puţine persoane ajung să pună bani deoparte la sfârşitul lunii, iar mai mult de jumătate (56%) din repondenţi declară că reuşesc să-şi acopere toate cheltuielile lunare, dar nu rămân cu bani necheltuiţi la finalul acesteia.

Practic, numai 21% dintre români rămân cu bani necheltuiţi, iar dintre aceştia aproape un sfert susţin că îi cheltuie luna următoare, în timp ce restul îi economisesc, cei mai mulţi depozitându-i într-un cont de economii (54%) sau strângându-i cash (43%).

De unde tăiem când economisim

Concluziile studiului citat arată că sumele cheltuite pentru timp liber/divertisment au cel mai mult de suferit atunci când repondenţii se decid să facă economii (31,35%), urmate de cele din categoria alte cumpărături, exceptând cele alimentare (19,61%).

Cercetarea, derulată în perioada 1 aprilie - 15 mai 2012 pe un eşantion de 9.935 persoane, a urmărit să descopere obiceiurile de economisire şi planificare financiară ale românilor, dar şi care sunt aspectele care influenţează în mod negativ sau pozitiv aceste procese.

CashControl.ro este o aplicaţie online gratuită de administrare a finanţelor personale, dezvoltată în mod special pentru o mai bună evidenţă a banilor românilor.