Știți cum explodează o tigaie? Paisprezece răniți la un târg culinar
- Lucian Ionescu
- 8 septembrie 2019, 20:03
La un târg culinar tradiţional organizat, duminică, în regiunea Siegerland, din vestul Germaniei a avut loc o explozie puternică, în urma căreia au fost rănite paisprezece persoane.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei locale, din cele paisprezece persoane, şase sunt grav rănite şi a fost nevoie de un elicopter al serviciilor de urgenţă pentru a a fi transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Răniţii au fost duşi la spitale de specialitate din zonele Ruhr şi Koln
Deocamdată, poliţiştii care anchetează cazul suspectează că grăsimea aflată într-o tigaie a luat foc.
Din primele cercetări, precipitaţiile care s-au produs în zonă ar fi intrat în contact cu grăsimea care fierbea într-una dintre tigăile folosite la târgul culinar.
O echipă extinsă de salvatori şi pompieri a fost desfăşurată la locul exploziei.
Poliţia nu a putut confirma câţi oameni se aflau la festivalul desfăşurat în oraşul Freudenberg în momentul exploziei, potrivit agerpres.ro