Laptele de la ciobani, în sticle speciale

Laptele de la ciobani, în sticle speciale

Ciobanii care vând laptele de oaie sau de vacă în pieţele din Reşiţa vor fi obligaţi să o facă în sticle de unică folosinţă, înseriate.

Ei nu vor avea o cheltuială în plus, sticlele din plastic transparent fiindu-le sunt puse la dispoziţie gratuit, de către municipalitate. Sticlele sunt personalizate, înseriate, conţin data şi numele producătorului. Prin această măsură, orice reclamaţie privind calitatea laptelui va putea fi urmărită. Potrivit edililor, primul lot de 1.000 de sticle va sosi la începutul săptămânii viitoare, iar vânzarea laptelui în noul ambalaj, va începe cu data de 5 aprilie. Acestea se vor ridica de la sediul societăţii de pieţe din oraş.

“Măsura aceasta a fost luată pentru siguranţa cetăţenilor, la iniţiativa primarului Reşiţei, Mihai Stepănescu, în urma unor discuţii cu conducerea pieţelor şi a Direcţiei Sanitar Veterinare. Producătorii vor prezenta atunci când vin să ridice sticlele actele care atestă provenienţa laptelui”, a declarat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa. În municipiul Reşiţa, vând lapte şi produse lactate aproximativ 30 de ciobani din judeţul Caraş Severin.

Ne puteți urmări și pe Google News