Stenograme din dosarul "Fotbal în cătuşe": după afacerea "Caltaboşul", urmează operaţiunea "Vinul de nuntă"

Stenograme din dosarul "Fotbal în cătuşe": după afacerea "Caltaboşul", urmează operaţiunea "Vinul de nuntă"

Arestaţii din scandalul meciurilor trucate susţin că nu au plătit şi primit mii de euro, ci un banal tabloul în basorelief, împachetat într-un plic, refuzat şi acesta pe motiv că-i lipsea chitanţa.

Detalii incredibile ies din din dosarul "Fotbal în cătuşe". Omul de afaceri Sorin Ţerbea, cel care i-ar fi dat preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, o mită de 19.000 de euro pentru a delega la Târgu Mureş doar anumiţi arbitri, a declarat judecătorilor că a vrut să-i ofere un cadou şefului "fluieraşilor". Un tablou în basorelief.

Telefoane interceptate

La dosar există nouă convorbiri telefonice care, în opinia procurorilor, demonstrează vinovăţia lui Avram, care a "desemnat arbitrii după bunul său plac şi a transformat programul jocurilor într-o loterie şi un instrument la mâna arbitrilor din România". Avocaţii lui Avram au arătat că nu s-a descoperit mita, în acest sens fiind ajutaţi de declaraţia pilotului de elicopter, care nu a recunoscut că i-ar fi dat lui Avram un plic cu bani, ci că doar i-ar fi oferit un cadou.

Chiar dacă apărătorii au încercat să convingă judecătorii că cei doi nu reprezintă un pericol public, magistraţii au considerat că aceştia trebuie să rămână în arest preventiv pentru 29 de zile.

Dacă Vasile Constantin Chiorean, un apropiat de-al lui Ţerbea, a declarat la DNA că nu-şi aminteşte ce a făcut în ziua de 21 mai, Sorin Ţerbea a arătat că nu este "în umbra" echipei FCM Tg Mureş şi "nu are niciun interes ascuns cu privire la aceasta".

În ciuda acestor declaraţii, interceptările de la dosar demonstrează că atât înainte, cât şi în timpul în care Avram s-a aflat la Târgu Mureş, finanţatorul Ţerbea a schimbat o sumă mare de bani.

Mai departe, banii au fost trimişi prin Chiorean la hotelul President, imobil care aparţine aceluiaşi om de afaceri. De acolo, au fost ridicaţi de Iacobescu, pilotul elicopterului. Acesta avea sarcina de a înmâna plicul cu bani lui Avram.

Tabloul buclucaş

FALSURI. Sorin Ţerbea a îndrugat numai minciuni în instanţă

Culmea, arbitrul şef nu a vrut să pună mâna pe basorelief atâta vreme cât nu primea chitanţa fiscală pentru acesta.

Nu a rezistat nici minciuna lui Ţerbea, care a spus că a schimbat 24.000 de euro pentru a cumpăra mobilă din Germania. Că banii au ajuns la Avram, rezultă din transcrierea convorbirilor telefonice potrivit cărora, după zbor, patronul târg mureşean şi-a întrebat angajatul dacă oficialul a fost mulţumit.

"Iacobescu confirmă că acesta a fost foarte mulţumit şi că i-a dat inculpatului Avram tot ce a fost acolo".

Mai mult, ulterior, Avram s-a arătat foarte mulţumit de suma primită, se arată într-o altă convorbire. Şpaga vinului

Avram nu a recunoscut că ar fi primit bani în timpul zborului de la pilot, arătând că a plecat doar cu mapa, iar mulţumirile de la telefon au fost pentru zborul cu elicopterul.

Judecătorii mai arată că la meciurile echipei din Târgu Mureş a fost desemnat un număr redus de arbitri. Printre aceştia, unul se poate considera fericit, deoarece Ţerbea s-a ocupat personal de procurarea vinului de la nunta acestuia.

Lipsiţi de fair -play

Faţă de gravitatea concretă a faptelor, Tribunalul Bucureşti arată că a avut în vedere o serie de "criterii obiective". "Şi anume, împrejurarea că sportul în cauză este un sport foarte popular, prin amploarea competiţiilor, dedicaţia suporterilor, şi interesul manifestat de opinia publică în general.

O relevanţă şi mai accentuată prezintă însă împrejurarea că, indiferent de natura activităţii sportive afectate, un comportament ilicit de genul celui reţinut în sarcina inculpaţilor afectează o valoare al cărui caracter fundamental, esenţial, nu poate fi ignorată nici de persoanele ce nu ar avea legături de afinitate cu acest sport.

Filmul şpăgii

DNA arată că, pe 21 mai 2011, şeful peste arbitri, care era şi supervizor al meciului FCM Târgu Mureş - Universitatea Cluj, a primit 19.000 de euro de la omul de afaceri Sorin Ţerbea, sponsor al echipei. Banii ar fi fost primiţi prin intermediul lui Nicolae Iacobescu şi Vasile Constantin Chiorean, personaje din anturajul lui Ţerbea.

Contra acestei sume, Vasile Avram trebuia să delege la partidele FCM Târgu Mureş anumiţi arbitri "agreaţi" care urmau a avantaja echipa amintită.

Pe lângă bani, Avram ar fi primit şi două călătorii gratuite cu elicopterul, pe ruta Bucureşti - Tg. Mureş şi retur, călătorie "sponsorizată" de acelaşi Ţerbea.

DOCT

Mititelu, la DNA: "Regulamentele sunt în subsidiar"

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a stat ieri, aproximativ o jumătate de oră la DNA, arătând că a adus documente suplimentare pentru a "clarifica nişte lucruri". El a mai declarat, ironic, că Mircea Sandu şi Mitică Dragomir sunt nevinovaţi şi s-a arătat surprins că echipa sa a revenit în prim-plan doar după ce DNA a început ancheta şi nu a avut susţinere atunci când a fost exclusă din campionat.

"În primul rând, trebuie să se respecte legea, domnul Mircea Sandu, şi abia apoi regulamentele pe care ţi le faci singur. FRF s-a înfiinţat în baza legii, regulamentele sunt în subsidiar. Sandu vorbeşte despre ingerinţa justiţiei în sport. Este o aberaţie. Să ne spună Sandu de ce toţi oamenii pe care-i pune în funcţii ajung la puşcărie. Nu cumva este şi el implicat?", s-a întrebat, retoric, Mititelu. EVOLUŢIA SCANDALULULUI "FOTBAL ÎN CĂTUŞE":

  • 2.000.000 €, preţul pentru un titlu de campioană câştigat fraudulos
  • Megascandal cu bani negri la campioana Oţelul Galaţi
  • Campioana răspunde dur acuzaţiilor de corupţie
  • Liga I e fruntaşă în ierarhia corupţilor
  • EXCLUSIV. Ce rechini dă Vasile Avram pe mâna Anticorupţiei?
  • Vasile Avram, al treilea şef al arbitrilor arestat. "Rechinii" au scăpat mereu
  • Marile furturi din actualul sezon al Ligii I. VEZI ce partide au influenţat arbitrii
  • Adrian Mititelu, la DNA: "Toţi oamenii puşi în funcţie de Mircea Sandu ajung la puşcărie"

Ne puteți urmări și pe Google News