Ştefan Radu, la Lazio, pentru şase milioane de euro!

Ştefan Radu, la Lazio, pentru şase milioane de euro!

Lovitură pe piaţa transferurilor: fundaşul central Ştefan Radu (21 de ani), de la Dinamo, a ajuns la un acord cu Lazio Roma, echipa care în acest sezon i-a eliminat pe „câini” din turul trei preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Apărătorul a părăsit astăzi, la ora 06.00, cantonamentul din Larnaca (Cipru), acolo unde Dinamo se pregăteşte pentru noul sezon, iar în cursul acestei după-amiezi urmează să semneze noul contract de joc.

Italienii au trimis aseară o ofertă concretă, prin fax, la hotelul „Golden Bay”, unde sunt cazaţi „roş-albii”: şase milioane de euro pentru Dinamo, iar pentru jucător - un salariu de 1,2 milioane de euro. Când a văzut sumele, Cristi Borcea, aflat în Cipru cu echipa, n-a mai stat pe gânduri şi azi l-a trezit pe fotbalist cu noaptea-n cap pentru a merge împreună la Roma, unde au fost aşteptat de fraţii Ioan şi Victor Becali, precum şi de colaboratorul lor în Italia, Andrea Pretti, şi unde astăzi se va perfecta tranzacţia.

Cel mai scump din Liga l Cu şase milioane de euro, Ştefan Radu devine cel mai scump fotbalist transferat din Liga l la o formaţie din străinătate, el corectând un record stabilit în urmă cu două săptămâni de Ionuţ Mazilu, decat de Rapid la Dnepr Dnepropetrovsk contra sumei de 3,7 milioane de euro. Lazio se grăbeşte să perfecteze transferul, fiindcă pe 31 ianuarie se încheie „mercato” de iarnă în campionatele din Europa. Formaţia lui Delio Rossi s-a decis să-l cumpere pe Ştefan Radu după ce stoperul Guglielmo Stendardo a plecat la Juventus Torino.

Badea confirmă Referitor la "lovitură", preşedintele grupării Dinamo, Nicolae Badea, ne-a declarat: "ne-am înţeles, iar actele le vom semna în această seară sau, cel târziu mâine. Suma de transfer este chiar mai mare de şase milioane". Valabilitatea contractului este de cinci ani.

Înlocuitori de la Poli

Dinamo i-ar putea aduce de la Timişoara pe fundaşii Gabriel Cânu şi Jonathan McKain. De asemenea, atacantul Ionel Ganea este vizat pentru un transfer în „Groapă”, în cazul său urmând a fi vorba despre o revenire. Nu este prima oară când Dinamo îşi vinde un jucător la o formaţie pe care tocmai a întâlnit-o în cupele europene. În 2003, după meciul-retur care a consfinţit eliminarea „minerilor” de la Şahtior Doneţk de către gruparea antrenată pe-atunci de Ioan Andone, fundaşul dreapta Flavius Stoican a fost transferat, a doua zi, la gruparea din Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News