Steaua, echipa cu trecut, dar fără prezent şi viitor
- Octavian Cojocaru
- 22 octombrie 2011, 12:29
Fosta campioană continentală a ieşit joi din cursa pentru calificarea în primăvara competiţiei, după eşecul ruşinos din Israel.
Echipa Steaua nu joacă nici "tiki-taka" şi nici nu păstrează şanse să dispute finala Ligii Europa, aşa cum sună "profeţiile" lui Gigi Becali. De fapt, "roş-albaştrii" nu mai au decât şanse matematice de calificare în primăvara europeană, după ce joi seară s-a făcut de râs în Israel, pierzând, scor 0-5, meciul cu Maccabi Haifa, din Grupa J. "Scaunul lui Ilie nu se clatină, nu simte niciun tremurici" Gigi Becali susţine că "scaunul lui Ilie Stan nu se clatină, nici măcar nu are niciun tremurici", dar cine îl mai crede pe fostul oier? "Iliesta" îşi joacă postul la meciul de luni, cu Rapid, din etapa a 11-a a Ligii I, programat luni. Patronul i-a făcut o recenzie "tehnico-tactică" foarte dură. "Am avut patru atacanţi care nu făceau faza defensivă. Eu am învăţat de la Dan Petrescu, el e specialist: la fotbal cel mai important lucru e să-i faci o evaluare unui jucător. Sunt unii care pot juca pe mai multe posturi. De exemplu, Brandan, care e fundaş stânga, dar poate acoperi mai multe posturi. Eu l-am studiat pe Tatu. El este atacant care face presing pe fundaşii centrali. Mihai Costea nu prea face faza defensivă, dar trebuie s-o facă şi el, că nu ne jucăm, nu e la Craiova aici. El a vrut să joace 4-2-3-1, dar ăia trei nu sunt atacanţi, devin mijlocaşi. Ai un atacant pe care să dai mingea în acest sistem, dar aveam noi 2-3 goluri avantaj, ca să facem aşa? Ne apărăm pe patru linii cu Maccabi Haifa?", s-a înfoiat Becali. Gigi a mai avut o revelaţie. Vinovat pentru eşecul de la Haifa este directorul sportiv: "Narcis Răducan a fost să-i vadă şi mi-a spus că nu este o echipă foarte bună, dar face foarte bine contraatacul. Păi, dacă sunt buni pe contraatac şi n-au apărare bună, atunci de ce am jucat cu Nikolici? A cheltuit câteva mii de euro cu deplasarea şi am dat ordin să nu mai plece nimeni să vadă echipele adverse!". EURO-COŞMARURI Poveştile altor "drame" Ilie Stan ştie ce înseamnă umilinţa supremă. Actualul tehnician al "roş-al baştrilor" a participat şi ca jucător la un meci de coşmar. Pe 24 octombrie 1990, "militarii" au jucat în deplasare cu formaţia franceză Montpellier, în turul al doilea al Cupei Cupelor. Ca şi la Haifa, şi atunci Steaua a pierdut cu 5-0 şi a terminat meciul în 9 oameni, după ce Marian Popa şi Dan Petrescu au fost eliminaţi. Meciul a avut două momente-cheie, după care totul s-a rupt. Atacantul Ovidiu Lazăr a scăpat singur cu portarul advers, la scorul de 0-0, dar s-a oprit inexplicabil, motivând că a auzit un fluier! Numai că n-a fost cel al arbitrului, ci al unui spectator! Echipa antrenată de polonezul Henri Kasperczak a deschis scorul după o fază tragi-comică. Polonezul Jacek Ziober a tras din afara careului, portarul Stângaciu a prins balonul care se ducea peste poartă, dar s-a agăţat cu piciorul în plasă şi a căzut cu tot cu minge în poartă! Peste şapte ani, pe 27 august 1997, Steaua a mai suferit o nouă corecţie cu 5-0, împotriva celor de la PSG, în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Mai mulţi jucători au recunoscut după acel joc, sub protecţia anonimatului, că a fost unul "necurat". Insistenţa cu care fundaşul Marius Baciu a tras de un adversar în propriul careu în chiar primul minut este, poate, cea mai bună dovadă a non-combatului. CAUZE "Roş-albaştrii" plătesc pentru nebuniile patronului, dar nu numai. Jucătorii sunt limitaţi, iar antrenorul Ilie Stan este clar depăşit de situaţie Steaua a ajuns în colaps fiindcă a ajuns reflecţia fotbalistică a patronului său: discută mult, dar nu face nimic. Jucătorii şi antrenorii parcă sunt setaţi să-i dea motive lui Gigi Becali să facă tot felul de crize de nervi la TV. Haosul instaurat de fostul oier se întoarce mereu ca un bumerang împotriva echipei. Niciun om cu capul pe umeri nu mai vrea să lucreze acum cu Becali. Un exemplu foarte relevant l-a dat antrenorul Petre Grigoraş. În timp ce alţi colegi de breaslă stau cu telefonul în mână aşteptând telefonul fostului oier şi şansa de a-şi trece Steaua în CV, "Grig" a preferat să rămână la Pandurii, deoarece acolo avea linişte şi putere de decizie. Faptul că gorjenii sunt peste Steaua în clasament nu mai reprezintă, în aceste condiţii, nicio surpriză. Astfel, Gigi a ajuns la varianta Ilie Stan. În curând, din lipsă de soluţii, probabil că le va veni rândul unor Leo Strizu sau, de ce nu, Tony Sedecaru, ori alte "glorii" cu câteva meciuri în tricoul "roş-albaştrilor". Marele Ienei: "Nu înţeleg ce a dorit cu acest sistem" Emeric Ienei, cel mai titrat antrenor din istoria Stelei, nu l-a menajat nici el pe "Iliesta" şi, chiar dacă n-a spus-o răspicat, a dat de înţeles că "militarii" au renunţat la orice standard de calitate apelând la un tehnician limitat. "Când mergeam eu cu Steaua sau cu echipa naţională în Israel aveam meciul câştigat înainte de a intra în acea ţară", a spus ieri "mea Imi". "După un rezultat ca acesta, tot timpul ai ceva să-i impuţi antrenorului. E clar că a greşit. Nu înţeleg ce-a dorit el cu acest sistem (n.r. - 4-2-4)", a completat Ienei. Geraldo şi Iliev vor pleca Steaua n-are omogenitate, echipa suferă din pricina nenumăratelor înlocuiri de antrenori, dar nici fotbaliştii nu oferă prea multe garanţii. Jucătorii s-au prins că au o scuză bună şi o folosesc la nesfârşit: nu rezistă la criticile patronului, de aceea nu dau randament. Iar când problema selecţiei e lăsată exclusiv în mâinile patronului, dezastrul e inevitabil. Gigi s-a lăudat că face selecţia la fotbalişti ca la oi, însă dacă are acelaşi "talent" şi printre ovine, cu siguranţă ar rămâne fără turmă într-un timp record. Gigi a mai oferit un exemplu în acest sens şi ieri: i-a anunţat pe Iliev şi Geraldo că-şi pot căuta alte echipe pentru că în locul lor vor juca Gardoş şi Chiricheş. Portughezul şi bulgarul sunt doi dintre fotbaliştii cu o inteligenţă peste medie din lotul "roşalbaştrilor". Degeaba vor veni Gardoş şi Chiricheş în locul lor, dacă vor fi nevoiţi să evolueze alături de "eminenţele cenuşii" Cristi Tănase şi Mihai Costea. Jocul tot va suferi, deoarece "Dodel" şi "Nilă" sunt din categoria celor care nu înţeleg nici indicaţiile elementare.
- Etapa viitoare (joi, 3 noiembrie): Steaua - Maccabi, Schalke - AEK Larnaca
- Primele două clasate se califică în "16"-imile de finală ale competiţiei.
Citiţi şi:
- Delirul lui Gigi Becali continuă: "Fanii israelieni m-au aclamat"
- Liga Europa: Românii s-au făcut de râs. VEZI celelalte rezultate
- Vezi umilinţele Stelei în Europa. Când a mai încasat Steaua 5 goluri | VIDEO