Steaua - CFR, ultimul meci al lui Marius Lăcătuş?

Steaua - CFR, ultimul meci al lui Marius Lăcătuş?

Scăpat din închisoare, Gigi Becali a înteţit atacurile asupra antrenorului, pe care-l paşte demiterea dacă nu va învinge astă-seară campioana.

Steaua joacă azi (ora 21.00, Antena 1) împotriva campioanei CFR Cluj sub o presiune incredibilă. Revenit cu forţe proaspete din arest, patronul Gigi Becali i-a ameninţat pe jucători cu mic şorarea salariilor, iar pe antrenorul Marius Lăcătuş - cu demiterea, în cazul în care gruparea „roş-albastră” nu cu cereşte titlul.   Cu toate că Steaua are şanse infime să termine pe primul loc, iar în acest moment se află şi în afara poziţiilor care asigură participarea în viitoarea ediţie din Liga Europa, tehnicianul formaţiei din Ghencea face promisiuni deşarte pentru a-şi salva scaunul. „Într-adevăr, Gigi mi-a cerut să câştig campionatul, iar eu i-am spus că încă se poate obţine locul întâi. De-acum înainte, toate meciurile sunt decisive. Întâlnim campioana «en-titre» şi nu va fi un meci deloc uşor, dar când intrăm pe teren trebuie să uităm de toate şi să câştigăm”, a declarat Lăcătuş.   În cazul unei înfrângeri în această seară, steliştii nu vor mai avea, practic, nicio şansă la titlu sau la locul doi, iar „Fiara” va trebui să părăsească banca tehnică a vicecampioanei. „Nu ţin de scaun pentru bani”

Demiterea lui Marius Lăcătuş nu este un subiect nou în Ghencea, zvonurile despre schimbarea antrenorului ivindu-se încă de acum trei etape, după înfrângerea de la Târgu-Jiu. „Fiara” a ţinut totuşi să infirme zvonurile conform cărora nu va pleca de bunăvoie de pe banca Stelei deoarece are în contract o clauză care prevede despăgubiri substanţiale în eventualitatea în care va fi dat afară: „Eu nu am venit la Steaua pentru bani şi nici nu ţin de scaun pentru bani”.

Acesta a interpretat într-o manieră proprie şi plină de supunere criticile patronului, care a făcut remarci ameninţătoare la adresa jucătorilor. „Gigi Becali a dovedit că este aproape de jucători şi că îi susţine. E normal ca el să-şi dea cu părerea când nu sunt rezultate”, a spus Lăcătuş.

Tehnicianul „roş-albaştrilor” va putea conta împotriva CFR-ului pe căpitanul Sorin Ghionea, despre care se ştia că este suspendat pentru cumul de cartonaşe. Verificările ulterioare au infirmat versiunea iniţială. Paszkany a mers în vestiarul CFR-ului

Importanţa derby-ului din această seară se resimte şi în tabăra clujeană, unde patronul Arpad Paszkany i-a vizitat pe jucători în vestiar şi le-a cerut să câştige în Ghencea pentru a rămâne în cursa pentru titlu. Portarul Edi Stăncioiu i-a avertizat pe stelişti: „Mergem pe terenul Stelei cu intenţia clară de a câştiga toate cele trei puncte. În cazul unui eşec, ne îndepărtăm prea mult de primul loc şi nu ne permitem acest lucru. Avem doar varianta victoriei”.  

PĂRERE   Dorinel Munteanu: „Steaua e favorită”   Dorinel Munteanu, fost antrenor la Steaua şi la CFR Cluj, crede că derby- ul de azi, din Ghencea, dintre cele două formaţii, nu se va încheia la egalitate. „Steaua nu mai are şanse la titlu, doar la Cupa UEFA. În faţă sunt Dinamo, Timişoara, Urziceni, CFR, apoi urmează Craiova şi Vaslui. În schimb, Steaua e favorită cu CFR, fiindcă n-a prea pierdut meciuri pe teren propriu. Şi CFR Cluj este o formaţie solidă, deşi a schimbat mulţi antrenori în ultima perioadă. Nu cred că ieşirea lui Gigi Becali din arest îi va stimula pe jucători să evolueze mai bine. Steaua a pierdut puncte şi când Gigi nu era în cătuşe. Steaua - CFR este o partidă de 1 sau 2”, ne-a declarat ieri Munteanu, care aşteaptă noi oferte pentru a antrena, din vară, în Liga I.

Ne puteți urmări și pe Google News