„Roş-albaştrii“ au obţinut aseară, cu „marinarii“, cea mai categorică victorie din acest sezon în Liga I la fotbal.
Steaua a terminat unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie cu un succes la pas împotriva celor de la Farul Constanţa, scor 3-0. Aceasta este cea mai categorică victorie a „roş-albaştrilor“ în actualul campionat. Dintre precedentele zece succese, nouă fuseseră obţinute la limită! Doar Oţelul Galaţi a mai reuşit performanţa de a încasa trei goluri de la Steaua! > Dorel Zaharia a izbutit aseară primul gol pentru Steaua în Liga I. Jucătorul născut la Constanţa şi care a debutat în fotbalul mare chiar la Farul a reluat cu capul o centrare a lui Ovidiu Petre. Goalkeeperul George Curcă ieşise greşit din poartă. Până la meciul cu Farul, Zaharia reuşise şase goluri în tricoul „roş-albaştrilor“: trei în Liga Campionilor, cu Zaglebie Lubin, BATE Borisov şi Arsenal Londra, şi trei în Cupa României, toate cu FCM Bacău. > Acelaşi Dorel Zaharia a contribuit decisiv şi la celelalte două goluri. Mai întâi, în minutul 78, l-a depăşit şi pe Curcă, care l-a faultat, dar mingea a ajuns la Nicolae Dică. Rămas singur cu poarta goală, piteşteanul a marcat simplu. Peste şase minute, Zaharia a deviat spre poartă o pasă venită de la Dică, însă Şchiopu a atins ultimul balonul înainte de a intra în poartă. > Nicolae Dică, jucătorul pe care Gigi Becali spune că solicită minimum cinci milioane de euro pentru un transfer în străinătate, a irosit patru ocazii mari de gol în primele 22 de minute. Nici Rică Neaga n-a fost mai inspirat. În minutul 43, Neaga s-a împiedicat, deşi scăpase singur cu portarul, iar în minutul 62 l-a luat la ţintă pe Curcă dintr-o poziţie excelentă. > Eric Bicfalvi a fost aproape de un nou gol de senzaţie, după cel izbutit cu Poli Iaşi. El a tras dintr-o poziţie asemănătoare, din afara careului, dar mingea a lovit bara. > În afara accidentaţilor Rădoi, Pleşan, Ghionea, Nicoliţă şi Petre Marin, din lotul Stelei au mai lipsit aseară Ionuţ Rada, Vali Bădoi şi Romeo Surdu. > Mihai Guriţă a fost titular în echipa „marinarilor“, deşi atacantul în vârstă de 34 de ani a fost cumpărat în vară de Steaua, dar n-a fost păstrat în lot. După un scurt împrumut la Gloria Buzău, Guriţă a ajuns înapoi la Farul. „Vreau să demonstrez că nu eram o oaie şchioapă“, a spus Guriţă înaintea meciului, dar prestaţia sa a fost modestă. > Victoria la scor a Stelei a dat peste cap planurile patronului de a-i „oferi“ antrenorului Marius Lăcătuş indicaţii tehnico-tactice. „Dacă şi cu Farul iese circ, mă bag să fac echipa“, a ameninţat Becali după meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ. MUNCA DE JOS Gigi Becali a dat cu mătura Zăpada care a căzut peste Bucureşti toată după-amiaza de ieri i-a luat prin suprindere pe organizatori. Terenul a fost alb deşi, după ce au renovat arena, conducătorii „roş-albaştrilor“ s-au bătut cu pumnii în piept că sub gazon a fost amplasată o instalaţie de încălzire care avea rolul să salveze gazonul de intemperii. Cele mai comice momente s-au petrecut pe gresia care acoperă scările de la tribuna oficială. Spectatorii care doreau să ajungă în acea zonă au avut mari probleme de echilibru. Patronul Gigi Becali a fost la un pas să alunece pe gheţuşul de pe scări. Nervos că nimeni n-a îndepărtat zăpada din acea zonă, latifundiarul a luat o mătură şi a început să cureţe zona. „Nu vreţi să munciţi? Lăsaţi că muncesc eu!“, a tunat latifundiarul. „După ce ne omorâţi cu rezultatele astea, ne omorâţi şi cu gresia“, a răbufnit unul dintre suporteri. Alţii l-au ironizat pe latifundiar: „Pac-pac, în două minute ai rezolvat problema!“. LIGA I STEAUA - FARUL . . . 3-0 Marcatori: Zaharia (17), N. Dică (78), Şchiopu (84 - autogol)
STEAUA: Zapata 6 - Golanski 6, D. Goian 5, E. Baciu 5, Emeghara 6 - Lovin 5, Ov. Petre 6 - Ad. Neaga 5 (86, Cristocea), N. Dică 6 (89, Bicfalvi), V. Badea 4 (58, M. Croitoru 4) - Zaharia 8. Antrenor: Marius Lăcătuş FARUL: G. Curcă 3 - Farmache 4, I. Barbu 4, Şchiopu 4, Maxim 5 - D. Florea 4 (68, Fl. Neaga 5), Larie 5, Fl. Pătraşcu 5, Mendy 4 (46, Mala 5) - Gerlem 4, Guriţă 4 (60, E. Nanu 4). Antrenor: Ion Marin Stadion: „Steaua“; Spectatori: 1.000; Arbitri: I. Ivan 7 - Cr. Nica 7, Gh. Negoiţă 7