Statul român a pierdut la CEDO 1,4 milioane de euro

Statul român a pierdut la CEDO 1,4 milioane de euro

În doar două luni şi jumătate, statul român a pierdut un milion şi jumătate de euro. România trebuie să plătească despăgubiri în 12 procese intentate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

90 % din sumă reprezintă contravaloarea unor imobile pe care proprietarii ar trebui să o primească în schimbul cedării caselor către statul român.

În lunile octombrie, noiembrie şi în prima jumătate a lunii decembrie, CEDO a dat câştig de cauză pentru şase români care au reclamat Curţii nedreptăţi în privinţa respectării dreptului de proprietate. Aproape 150.000 de euro sunt despăgubiri pentru erori de procedură, sentinţe neechitabile şi chiar, în cazul unui deţinut, condiţiile improprii în penitenciar.

În ultimii 12 ani, România a mai plătit 4,5 milioane de euro celor care au câştigat procese la CEDO. Conform legii, banii pe care statul trebuie să îi dea în urma unor hotărâri CEDO vor veni din bugetul pentru situaţii excepţionale, finanţat, bineînţeles, din buzunarul contribuabilului.

Sursa: Realitatea TV

Ne puteți urmări și pe Google News