Producătorii auto forţează ieşirea din criză prin lansarea unui număr impresionant de modele noi, majoritatea cu vădite pretenţii ecologice.
Ediţia din acest an a Salonului auto de la Paris, care îşi deschide porţile astăzi, se remarcă prin caracterul eterogen al premierelor mondiale pe care le găzduieşte.
Producătorii auto forţează ieşirea din criză prin lansarea unui număr impresionant de modele noi, majoritatea cu vădite pretenţii ecologice. Atenţia publicului este captată şi cu o serie de concepte vizionare şi spectaculoase, care prefigurează automobilele viitorului.
Cele mai importante modelele de serie etalate pentru prima oară cu ocazia evenimentului din capitala Franţei acoperă aproape toate segmentele pieţei, de la "umilul", dar foarte vandabilul subcompact Chevrolet Aveo, până la "inventatorul" segmentului "coupé cu patru uşi", exclusivistul Mercedes- Benz CLS.
Nu vor trece neobservate noile generaţii ale unor modele consacrate, precum BMW X3, Ford Focus, Citroën C4 şi Volkswagen Passat, dar şi câteva apariţii în premieră absolută: Audi A7 Sportback - un soi de concurent al CLS-ului - şi Range Rover Evoque, primul SUV din gama producătorului de lux britanic disponibil şi cu tracţiune faţă.
Dintre modelele de serie cu propulsie alternativă se disting Honda Jazz Hybrid, primul subcompact hibrid, şi Peugeot 3008 Hybrid, întâiul automobil pus în mişcare prin intermediul unui sistem hibrid cu motor turbodiesel.
Maşinile viitorului se împart între cele care aşteaptă să fie produse în serie, vezi cazul conceptului BMW Seria 6 Coupé, şi cele al căror timp nu a sosit încă, cum este cazul simpaticului Kia Pop.
CITROËN C4. Noua generaţie a autoturismului francez a fost dezvoltată pe platforma tehnică a modelului disponibil încă la concesionarii mărcii. C4 va fi primul model de serie Citroën echipat cu un sistem hibrid de propulsie (motor turbodiesel sprijinit de motor electric).
HONDA JAZZ HYBRID. Primul subcompact disponibil şi cu propulsie alternativă va utiliza acelaşi sistem hibrid ca şi modelul Honda Insight (motor pe benzină de 1.3 litri susţinut de o mică unitate electrică).
MERCEDES-BENZ CLS. Inventatorul segmentului "coupé cu patru uşi" reintră în scenă cu forţe noi (motoare care dezvoltă până la 535 de cai-putere) şi un look mai rafinat. Între timp, concurenţa (Audi şi BMW) fie a lansat un model similar, fie se pregăteşte să o facă.
PEUGEOT 3008 HYBRID. Oricât de plictisitor ar părea, monovolumul Peugeot 3008 propune, totuşi, o premieră mondială: automobilul francez utilizează un sistem de propulsie hibridă care deţine un motor cu ardere internă alimentat cu motorină.
RANGE ROVER EVOQUE. Crossover-ul de lux cu trei uşi pare paraşutat în gama atât de conservatoare a producătorului britanic. Întâmplător sau nu, Evoque este primul Range disponibil doar cu tracţiune faţă (pe anumite versiuni).
AUDI A7 SPORTBACK. Audi acoperă încă o nişă cu noul A7, concurent atât cu Mercedes-Benz CLS, cât şi cu BMW Seria 5 GT (în opinia producătorului). A7 Sportback foloseşte arhitectura viitoarei generaţii A6 şi urmează a fi inserat în portofoliul Audi între aceasta şi limuzina A8. Modelul cu hatchback este, în fapt, o variantă specială a berlinei A6, cu o înălţime mai mică, dar cu un acces mai facil la portbagaj.
BMW X3. A doua generaţie a SUVului compact bavarez reutşează câteva dintre neajunsurile modelului original. Aspectul exterior a fost influenţat atât de designul "fratelui" mai mic, X1, cât şi de cel al mai marelui X5, iar habitaclul a beneficiat de o atenţie superioară din partea producătorului. Maşina a crescut în dimensiuni, pentru a se poziţiona mai corect între X1 şi X5. BMW promite o gamă de motoare puternice şi economice.
CHEVROLET AVEO. Nici tocmai frumos, nici prea evoluat din punct de vedere tehnic, Aveo s-a vândut ieftin şi a câştigat. A câştigat o puzderie de clienţi, desigur. Noua generaţie a crescut puţin în dimensiuni, s-a cizilat şi face o propunere interesantă: alături de motoarele cunoscute pe benzină va apărea şi un mic turbodiesel (de 1.3 litri), dotat chiar cu sistem Start-stop. Ce mai, un fel de tur de forţă tehnologic pentru micul Aveo.
FORD FOCUS. După ce a prezentat conceptul noii generaţii Focus, apoi versiunea dedicată pieţei americane, Ford arată, în sfârşit, maşina cu care îi va tenta pe europeni să renunţe la Volkswagen Golf. Cele mai importante noutăţi tehnice sunt reprezentate de motoarele supraalimentate pe benzină din gama Ecoboost, de 1.6 şi 2.0 litri. Încă o veste bună: va fi disponibilă şi o transmisie cu dublu ambreiaj, care va direcţiona cuplul motor către puntea faţă.
SUZUKI SWIFT. Nu vi se pare, noul Swift seamănă izbitor cu vechiul Swift. La o privire mai atentă, se pot observa însă câteva zone retuşate nefericit de designerii mărcii. Dincolo de considerentele de ordin estetic, regăsim o certitudine - modelul a crescut în dimesiuni - şi câteva promisiuni oferite la foc automat de producător: maşina va oferi performanţe superioare, o dinamică îmbunătăţită, consum şi emisii poluante inferioare.
VOLKSWAGEN PASSAT. A şaptea generaţie a celebrului automobil german este, mai degrabă, o evoluţie paşnică a modelului aflat încă, dar doar pentru cel mult câteva luni, în showroomurile mărcii. Volkswagen pretinde că noul Passat a împrumutat ceva din stilul limuzinei Phaeton (renumită, în primul rând, pentru priza redusă la public). O conexiune similară s-ar putea face şi cu un alt model din gama VW - mult mai ieftina berlină compactă Jetta.
CONCEPTE
De la vis la realitate
BMW SERIA 6 COUPÉ. În buna tradiţie BMW, viitoarea generaţie a modelului Seria 6 (disponibilă din 2011) va reproduce cu maximă fidelitate liniile acestui concept-car. Gama va fi altoită şi cu un "coupé" cu patru uşi, din 2012.
KIA POP. Producătorul sud-coreean uimeşte din nou, de data aceasta cu un vehicul de oraş 100% electric. Dacă va fi produsă în serie (eventual cu motorizări convenţionale), maşinuţa va deveni un concurent pentru actualul cel mai mic model cu 3+1 locuri, Toyota IQ.
LAMBORGHINI SESTO ELEMENTO. Cel mai proaspăt concept al casei din Sant'Agata duce la extrem stilul tradiţional colţuros al bolizilor Lambo, propunând, totodată, tehnici de producţie axate pe utilizarea unor materiale compozite, foarte dure şi extrem de uşoare.
MAZDA SHINARI. Kodo, noul limbaj de design imaginat de Mazda, are un nume la fel de amuzant ca şi cel la care tocmai s-a renunţat - Nagare. Indiferent de linia directoare, conceptele prezentate de producătorul nipon rămân printre cele mai spectaculoase.
RENAULT DEZIR. Noul director de design al Regiei, Laurens van den Acker, a venit de la Mazda, unde a demonstrat că are imaginaţie. DeZir reconfirmă acest lucru. În cazul gamei Renault, orice fărâmă de fantezie este binevenită.