
Depresia şi anxietatea ar putea fi „puse la zid” în doar două ore cu ajutorul unui spray nazal conceput pe baza unor substanţe secretate în mod natural de creier, numite neuropeptide
Una din patru femei şi un bărbat din zece vor avea nevoie de tratament pentru depresie cel puţin o dată în viaţă.
În condiţiile în care antidepresivele obişnuite îşi fac efectul chiar şi după o săptămână, cercetătorii americani au pus bazele unui studiu în care urmăresc modul în care un spray nazal special conceput pentru a alunga depresia şi neuropeptidele acţionează în creier şi influenţează stările de spirit.
Sprayul va fi pulverizat în partea superioară a nasului astfel încât să penetreze zonele din creier care determină apariţia stărilor anxioase şi a depresiilor.
Rezultatele vor fi comparate cu efectul placebo, iar concluziile vor fi disponibile în două luni.