Două paciente, printre care prim-solista de la Operetă, au intrat în comă, după intervenţii chirurgicale uşoare la Spitalul Căi Ferate Bucureşti. Practic, au fost operate cu instrumentar infectat.
Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Amelia Antoniu (36 de ani), şi Alice Roxana Preda (35 de ani), supuse la începutul săptămânii unor intervenţii chirurgicale minore la Spitalul CF2, au fost ulterior duse în stare foarte gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, organele vitale fiind grav afectate din cauza unei infecţii.
Familiile celor două femei sunt convinse că acestea au contractat virusul la Spitalul Clinic CF2.
Ministerul Sănătăţii a început o anchetă la CF2, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise. Radu Berceanu, ministrul transporturilor şi infrastructurii, l-a demis ieri din funcţie pe directorul Spitalului CF2, Constantin Tănase.
„Trebuie să-i tragem la răspundere pe vinovaţi”
Soţul artistei, Niculae Games-Antoniu, povesteşte că „era perfect sănătoasă. După operaţie, în loc să se simtă foarte bine, ei i-a fost rău, din ce în ce mai rău”.
O mamă disperată îşi pune ultimele speranţe în medicii de la SUUB şi în puterea fiicei ei de a lupta pentru viaţă: „Vorbesc cu fata mea continuu, în speranţa că mă aude şi mă înţelege. Sper că mă aude măcar cu sufletul”, a mărturisit Paula Antoniu.
După ce solista a fost scoasă din sala de operaţii, în blocul operator a fost dusă Alice Roxana Preda, pentru o intervenţie de serclaj, fiind însărcinată în 14 săptămâni.
„A doua zi după operaţie soţia a început să piardă lichid. La ecograf au constatat că inima fătului nu mai bate. După chiuretaj a început o hemoragie puternică, iar Alice a fost dusă de urgenţă la SUUB”, a declarat soţul acesteia, Gabriel Preda.
Ministerul Sănătăţii a deschis o anchetă la unitatea sanitară, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise de joi.
„Este posibil să fi fost un toxic sau un germene extrem de agresiv. În momentul de faţă, cele două femei respiră cu ajutorul aparatelor”, a declarat medicul Elena Copaciu.
Odată cu izbucnirea scandalului legat de siguranţa pacientului în spitalul românesc, alte trei femei au raportat simptome de rău după diverse intervenţii la Spitalul CF2.
CARIERĂ
O viaţă în ropote de aplauze
Amelia Antoniu este una dintre cele mai importante prim-soliste ale Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din capitală, profesor de canto şi teatru muzical la Şcoala „Mark Twain” şi la Center Stage Bucureşti.
Aceasta este distribuită, în prezent, în cele mai importante spectacole ale Operetei: rolul doamnei Capulet din „Romeo şi Julieta”, Sylvienne din „Văduva veselă”, Litz din „Contesa Maritza”, Stasi din „Silvia” şi Lolita din „Odiseea Vîsoţki”.
Activitatea sa artistică include, pe lângă numeroase spectacole, înregistrări audio, apariţii TV, concerte în ţară şi în străinătate. Colegii interpretei sunt şocaţi de cele întâmplate şi se îndoiesc că Amelia li se va putea alătura pe 14 mai în „Romeo şi Julieta”.