Spitalele pot angaja de azi medici care nu au promovat Rezidenţiatul

Spitalele pot angaja de azi medici care nu au promovat Rezidenţiatul

Unităţile sanitare sau cabinetele medicilor de familie pot angaja începând de azi medici care vor avea competenţe limitate, după ce luni a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul ministrului sănătăţii pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, care nu au promovat concursul de Rezidenţiat se vor putea angaja ca medici cu competenţe limitate în unităţi sanitare publice şi private, precum şi în cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de muncă pe o perioadă determinată sau nedeterminată, după caz.

Se pot ocupa de triajul pacienţilor sau de fişele de observaţii

Medicii cu competenţe limitate îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişei postului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie.

Aceştia vor putea îndeplini anumite sarcini în acordarea asistenţei medicale, precum: examinarea şi triajul pacienţilor (înregistrarea datelor personale şi de contact ale pacientului, înregistrarea motivului prezentării, înregistrarea datelor anamnestice, efectuarea examenului obiectiv pe aparate şi sisteme); întocmirea şi completarea fişei de observaţie la internare; informarea pacientului cu privire la particularităţile bolii şi terapia recomandată, respectând indicaţiile medicului supraveghetor; însoţirea pacientului la investigaţiile prescrise şi informarea acestuia asupra procedurilor respective şi necesitatea efectuării acestora; urmărirea evoluţiei pacienţilor aflaţi la tratament; aducerea la cunoştinţa medicului supraveghetor a evoluţiei curente a pacienţilor aflaţi la tratament.

Medicii cu competenţe limitate nu vor avea însă dreptul de a intra în relaţie contractuală directă cu casele de asigurări de sănătate, nu vor putea fi încadraţi în serviciile de ambulanţă şi nici nu au drept la parafă cu cod.

Ne puteți urmări și pe Google News