Spectacol la Milano: Inter - AS Roma 5-3

Spectacol la Milano: Inter - AS Roma 5-3

Internazionale Milano, campioana în exerciţiu din Italia, şi-a continuat ascensiunea în ierarhia din Serie A, după ce a învins cu scorul de 5-3 formaţia AS Roma.

Camerunezul Samuel Eto'o a marcat de două ori, în timp ce Wesley Sneijder - proaspăt revenit după o accidentare -, Thiago Motta şi Esteban Cambiasso au punctat şi ei pentru formaţia de pe Giuseppe Meazza, care a urcat pe locul trei în clasament, la cinci puncte de liderul AC Milan, dar şi cu un meci mai puţin disputat. Inter a deschis scorul în minutul 3, când olandezul Sneijder a înscris cu un şut puternic, însă oaspeţii din capitala Italiei au egalat după doar câteva minute, prin Simplicio.

Eto'o a profitat de eroarea portarului Sergio şi a dus scorul la 2-1, iar misiunea oamenilor lui Leonardo a fost uşurată şi mai mult în debutul reprizei secunde, când Nicolas Burdisso a fost eliminat pentru un fault în careu asupra lui Giampaolo Pazzini. Eto'o a transformat lovitura de pedeapsă, camerunezul ajungând la cota 27 de goluri marcate în toate competiţiile. Motta a dus scorul la 4-1, însă AS Roma a revenit spectaculos, strângând scorul la 4-3, după reuşitele lui mirko Vucinic şi Simone Loria. Cambiasso a marcat ultimul gol al meciului. La Inter a debutat şi japonezul Nagatomo, omul adus de Leonardo drept concurenţă pentru românul Cristi Chivu (suspendat patru meciuri după ce l-a pocnit în faţa pe un jucător al echipei Bari).

Într-un alt meci jucat ieri, liderul AC Milan a remizat, scor 1-1, pe terenul lui Genoa, Alexandre Pato deschizând scorul în minutul 29, însă Antonio Floro Flores a adus un punct gazdelor în urma reuşitei sale din finalul primei reprize. Napoli s-a apropiat la două puncte de "diavolul milanez", câştigând cu 2-0 meciul cu Cesena, în timp ce Lazio (Radu Ştefan a fost înlocuit în prima repriză, fiind accidentat) nu a reuşit să treacă de Chievo pe teren propriu, scor 1-1.

Ne puteți urmări și pe Google News