SPAŢII CU RANDAMENT: Încorporează aragazul şi frigiderul
- Adam Popescu
- 19 martie 2008, 02:00
Ai o bucătărie foarte mică şi ai nevoie de mai mult spaţiu? Specialiş tii în domeniu spun că, dacă vei încorpora obiectele de mobilier şi aparatura electrocasnică în pereţi, spaţiul va fi mult mai mare.
„O altă soluţie este să foloseşti spaţiile inutile, precum cel de deasupra chiuvetei şi al maşinii de gătit“, sugerează Diana Elena Borundel. În aceste locuri poţi să aşezi dulăpioare pentru tacâmuri şi farfurii.
Arhitectul Daniel Petrescu spune că, dacă vrei ca bucătăria să pară mai spaţioasă, trebuie să fie foarte luminată. În cazul în care această încă- pere este foarte îngustă, se poate folosi o faianţă în dungi, pusă pe orizontală. Dungile vor crea impresia că spaţiul din încăpere e mult mai mare. „Dacă bucătăria este mică, este de preferat să-i zugrăveşti pereţii în culori deschise, dar foarte pastelate. Poţi folosi alb bleu sau vernil“, recomandă Diana Elena Borundel.
Şi culorile reci dau senzaţia de mărire a spaţiului. Albastru, verde şi violet sunt foarte potrivite. Însă acestea trebuie să fie neapărat deschise. Dacă sunt intense, vor întuneca încăperea şi îşi vor pierde din efect.
Culorile calde, precum galben, bej, orange, care dau senzaţia de intimitate şi micşorează spaţiul, trebuie evitate.