Gazprom continuă demersurile pentru dezvoltarea proiectului South Stream.
Vice-preşedintele grupului rus, Alexander Medvedev, a declarat că va semna în acest an acorduri cu Bulgaria, Serbia şi Grecia pentru dezvoltarea gazoductului.
Evaluările tehnice şi economice pe care le implică toate secţiunile proiectului vor fi pregătite în acest an, a afirmat Medvedev, citat de Mediafax.
Proiectul, pe lista de priorităţi
Reprezentantul companiei a adăugat că Gazprom va insista ca South Stream să fie pus pe lista de priorităţi a Uniunii Europene.
Gazoductul a fost proiectat să transporte 31 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an din Asia Centrală şi Rusia, spre Balcani şi alte state europene, ocolind Ucraina.
Proiectul implică participarea Bulgariei, Serbiei, Ungariei şi Greciei, iar Rusia a asigurat deja participarea la proiect, a trei dintre cele patru ţări.
Construcţia gazoductului este evaluată la 10 miliarde euro.