Mijlocasul englez a fost prezentat oficial vineri la echipa americana Los Angeles Galaxy, asemenea unei vedete de cinema.
De la ceremonie n-a lipsit Victoria, sotia fotbalistului. Peste 5.000 de suporteri si 700 de jurnalisti s-au inghesuit pe stadionul „Home Depot Center”, pentru a-i ura bun venit in Lumea Noua fotbalistului englez David Beckham, care a semnat un contract pe cinci ani cu Los Angeles Galaxy. Fanii au strigat „There’s only one David Beckham” (n.r. - David Beckham este doar unul) si au aplaudat, in timp ce peste jucator se abatea o „ploaie” de confetti.
Fostul mijlocas al spaniolilor de la Real Madrid a stat timp de patru ore sub tirul intrebarilor adresate de jurnalisti. „Incerc sa-mi traiesc viata normal. Vreau ca fiii mei sa aiba o viata obisnuita. Dupa ce voi pleca de aici, merg direct acasa si voi sari in piscina alaturi de copiii mei”, a declarat jucatorul.
Americanii il vor putea vedea pe David Beckham jucand prima oara pentru noua sa echipa pe 21 iulie, cand Galaxy va disputa un meci amical cu englezii de la Chelsea Londra. Oficialii gruparii din Los Angeles sustin ca au primit deja 250.000 de comenzi pentru tricouri cu numele lui Beckham, care vor fi comercializate la pretul de 92,99 de dolari.
Ca intotdeauna, de langa David Beckham n-a lipsit sotia sa, Victoria. Nici de aceasta data fosta componenta a trupei Spice Girls n-a rezistat tentatiei de a atrage atentia asupra sa. Imbracata intr-o rochie roz, cu o geanta din piele de crocodil si pantofi cu tocuri-cui, Victoria a pasit linistita pe gazon, pozand pentru fotografi.
Un moment neplacut al ceremoniei a fost anuntarea prezentei pe stadion a lui Antonio Villaraigosa, primarul din Los Angeles, huiduit de public, fiindca este fan al echipei Chivas USA, marea rivala a celor de la Galaxy.